La proiecte și “bune intenții” nu ne întrece nimeni!


Categorie: Editorial
|
11-10-2018
Nr: 194
|
Autor: IOAN CISMAȘ
|

Între guvernarea comunistă a anilor 1960-1989 și guvernarea postcomunistă din 1990 încoace, este o diferență ca de la cer la pământ. Referindu-ne la partea economică, oamenii aceia nu numai că promiteau, dar și înfăptuiau, și înfăptuiau cu cap, pentru că, cu toată lipsa lor de experiență, au elaborat mai întâi un proiect de țară, cu priorități realiste și bine fundamentate, după care s-a trecut la materializarea lui. Pentru că atunci se simțea lipsa de energie electrică, fără de care nimic nu se putea mișca, s-a trecut în forță la construirea de hidrocentrale și apoi termocentrale. Pentru punerea pe picioare a economiei țării, distrusă de război, și pe deasupra tributară unei agriculturi rudimentare, simpla producere a energiei nu era suficientă, așa încât s-a trecut la dezvoltarea industriei grele, prelucrătoare de materii prime ale subsolului, cu pivotul ei, cum se spunea atunci, industria constructoare de mașini.

Acesta a fost începutul, pe temelia căruia s-au zidit apoi alte și alte ramuri ale economiei și industriei, cu un înalt grad de prelucrare a materiei prime și de încorporare a inteligenței umane. S-a ajuns, în acest interval, atât de departe și atât de sus, încât România anilor '80 era a doua țară din Europa, după Norvegia, la fabricarea apei grele, indispensabilă producerii reacțiilor nucleare, inclusiv bomba atomică pe care puteam fi capabili să o și realizăm. Odată cu acest sector prioritar, care era industria, s-au dezvoltat toate celelalte. Treptat, a început să progreseze și agricultura, mai ales prin Gostaturi, dar și comerțul, iar șantierele de construcții industriale și civile s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, creionându-se pe harta țării nenumărate fabrici și uzine, dar și șosele asfaltate, spitale și școli, creșe și grădinițe etc., fără a mai vorbi de construcția de apartamente, de cartiere și chiar orașe noi. De altfel, nu există localitate mai mică sau mai mare a țării, care să nu fi cunoscut o primenire în acea vreme. Cu posibilitățile de ridicare a nivelului de trai și de îmbunătățire a condițiilor de viață, s-a ajuns atât de departe încât, în București, se construiau anual 30.000 de apartamente, iar în județul Mureș peste 4.000 de apartamente, dintre care, cele mai multe, în municipiul Târgu-Mureș.

S-a construit mult și diversificat, în absolut toate domeniile și ne întrebăm de unde atâta inteligență creatoare încorporată în atâtea și diversificate proiecte, de vreme ce noi am cam început-o de la zero. Primele proiecte au venit din răsărit, de la sovietici, dar conducătorii țării de atunci au fost destul de inteligenți, de vreme ce au considerat imperios necesar să renunțe la “ajutorul frățesc”, oricât de “dezinteresat” ar fi fost el, făurindu-și o pepinieră proprie de specialiști în domeniu, mai ales arhitecți și proiectanți, dar și constructori, muncitori calificați, toți de un înalt profesionalism. Acest lucru a fost posibil doar prin realizarea unui învățământ de stat, de foarte înaltă calitate, de la nivelul elementar la cel liceal și universitar.

Ca trăitori ai acelor vremuri, știm ce a însemnat aceasta. Școala de atunci era atât de elevată, concretă și la obiect, încât pe lângă cunoștințele generale vaste acumulate, îți oferea deprinderi de înalt nivel în domeniul studiat, încât ajuns în câmpul muncii, în cel mai scurt timp, erai capabil, nu numai să participi nemijlocit la realizarea producției, ci și să conduci, să inovezi, să perfecționezi, adică să duci lucrurile spre un țel mai înalt.

Mișcarea de invenții și inovații, care a avut loc atunci, o mișcare de masă nemaipomenită, a fost o adevărată mană cerească pentru valorificarea inteligenței creatoare a întregii națiuni. Ea asigura dreptul fiecărui specialist (muncitor, tehnician, maistru sau inginer etc.), să-și spună cuvântul în meseria sa, să participe la procesul de modernizare a instalațiilor și a fabricației, ceea ce a însemnat stârnirea unei emulații, a unui val uriaș la nivel național de novatori, care a contribuit nemijlocit la susținerea și impulsionarea muncii de cercetare în vederea modernizării și retehnologizării industriei prin forțe proprii.

Aceasta a favorizat nu numai munca de proiectare, ci și cea de implementare a proiectelor destinate oricărui gen de investiții. Așadar, marea eficiență creatoare la comuniști și strânsa legătură între proiectare și execuție la realizarea unui obiectiv, indiferent de natura și complexitatea lui, veneau tocmai din această puternică relație. Drept urmare, datorită acestei conduite, la comuniști, între vorbă și faptă, în acest domeniu, nu era nicio diferență. Scurt era și termenul de proiectare, scurt era și cel de realizare al oricărei investiții. Cu perfecțiunea și promptitudinea s-a ajuns într-acolo încât, proiectarea unui obiectiv industrial dura prin anii '70-'80, câteva luni, iar punerea lui în operă, cel mult un an și jumătate. În acest regim s-au construit toate etapele Combinatului Azomureș, în acest regim au fost puse bazele numărului mare de fabrici și uzine, de cartiere de locuințe de pe întinsul municipiului Târgu-Mureș, dar și al județului, unități economice care astăzi sunt de domeniul amintirilor.

Întrucât întreprinderi industriale sau de alt gen nu mai prea realizăm, această nemaiîntâlnită încetineală care și-a pus amprenta pe sectorul construcțiilor poate fi ușor observată la execuția unor clădiri de mici dimensiuni, care mai pot fi întâlnite, pe ici pe colo, și al căror termen de realizare se întinde pe parcursul al unuia sau a doi ani, în vreme ce atunci, un bloc de 10 etaje, cu 40 de apartamente, se finaliza în doar șase luni.

Noua orientare postcomunistă de după 1989 pare a fi șters cu buretele peste acest extraordinar potențial, adevărat tezaur național, dându-l complet uitării. Așa s-a ajuns la abandonarea bunului obicei de a construi, în general, și prin forțe proprii, în special, lăsându-ne cu asemenea îndeletniciri pe seama străinilor. Străini care, nu știm prin ce miracole, câștigă licitații pe bandă rulantă, încep execuția, întinsă pe ani de zile, timp suficient pentru a și falimenta afacerea, lăsându-ne astfel cu construcția neterminată, cu buzunarele goale și cu ochii în soare.

Nemaiavând deprinderea de a purta salopete și de a ne murdări cizmele de noroi pe șantiere, “gulerele noastre albe” au ajuns la concluzia că proiectarea, de dragul proiectării este o adevărată mină de aur, așa cum e obiceiul pe la noi atunci când cineva are pâinea și cuțitul în mână. Păgubitoarea judecată pentru țară, și pentru mersul unui sector de activitate, care la noi excela, își are obârșia tot în esența politicului, de data aceasta, a celui de azi, obișnuit să spună foarte multe și să nu facă nimic sau aproape nimic. Iar aici avem exemple cu nemiluita. Dacă am aduna promisiunile fiecărei guvernări din ultimii 30 de ani, numai în domeniul autostrăzilor, cu lungimea lor, evident pe hârtie, am ajunge dincolo de Polul Nord. Pe plan local, de notorietate rămâne vizita din 23 octombrie 2014 a premierului Victor Ponta și a ministrului Transporturilor Ioan Rus, la Târgu-Mureș, la inaugurarea lucrărilor de la Centura ocolitoare a municipiului. Ei n-au venit cu mâna goală, ci așa cum se procedează la circ, cu toată recuzita: mașini și utilaje de resort, gata-gata să “spargă munții”, începând chiar din acea clipă, promițând mureșenilor și târgumureșenilor, o centură ocolitoare pe cinste și în cel mai scurt timp.

Zis și nefăcut. Înaltele fețe ale politicii vremii au plecat, odată cu ele și utilajele în cauză, și iată că de atunci se împlinesc patru ani, iar centura a rămas pe loc, adică nefăcută.

Cam așa procedează politicienii noștri de azi. Mint cu nerușinare. Și cum toate lucrările, prevăzute a se materializa în teren, au nevoie de proiecte și de studii de fezabilitate, care prin trecerea timpului își pierd și ele valabilitatea, până ce guvernanții noștri se decid, dacă se decid, să demareze cu adevărat lucrarea, proiectanții noștri realizează, la același obiectiv, câte două, chiar trei rânduri de studii și proiecte, plătite fiecare gras din banii publici, dintre care doar unul se implementează, dacă o fi să fie. Aceasta, în cazul în care obiectivul propus de unii nu este abandonat de ei înșiși, sau de următorii ajunși în fruntea bucatelor, lucru foarte des întâmplat la noi, acum. În felul acesta, au fost aruncate la gunoi mii și mii de proiecte, care au costat statul, adică pe noi, contribuabilii, o întreagă avere.

Pe lângă totala lipsă de seriozitate a politicului care operează curent și obișnuit cu promisiuni mincinoase, sunt de pus în discuție și calitatea și utilitatea studiilor și proiectelor, cât și competența celor care le realizează. Majoritatea studiilor și proiectelor sunt inițiate nu pentru a fi și aplicate, ci pentru a justifica, și pentru unii, și pentru ceilalți, însușirea “legală” a unor sume uriașe, împărțite apoi “frățește”.

Acesta poate fi unul din motivele pentru care, povestea Meșterului Manole, adaptată, la zilele noastre, se oprește la nivelul proiectelor, care se tot realizează, dar niciodată nu se finalizează. Acesta este motivul pentru care, la noi, autostrăzile nu se fac decât cu țârâita și de ochii lumii. Acesta este motivul pentru care licitațiile se fac și se desfac, trecându-se de la un constructor la altul. Acesta este motivul pentru care execuția devine de 2-3 ori mai scumpă decât prevederile inițiale din proiect, iar tărăgănarea lor, o adevărată vacă de muls pentru cei implicați. De la politicieni la proiectanți și cine-o mai fi, pentru că la asemenea pomeni-jaf sunt suficienți amatori, iar românii adoră acest joc macabru, tip racul, broasca și știuca, bătând pasul mereu pe loc. Spre disperarea noastră, a tuturor, dar și a străinilor, cărora le este greu să ne înțeleagă de ce procedăm astfel.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval