Atenție, români! Dușmanii Centenarului Marii Uniri nu dorm! TRANSILVANIA ÎN “COLIMATOR”! (LXXII) Inamicii Transilvaniei din ultimul secol (I)


Categorie: Istoric
|
06-11-2018
Nr: 212
|
Autor: Prof. COSTEL NEACȘU
|

“Națiunea ungară (...) ține la dreptul său de proprietate asupra întregului Ardeal... Națiunea ungară este gata să-și ia arma în mână, în orice clipă”.

(Istoria Transilvaniei, carte tradusă de președintele ungar A. Göncz)

“Radiografia” pozițiilor oficiale ale Budapestei în ultimul secol, spre “uimirea” acelui segment de români care se amăgesc crezând că “Transilvania în pericol” este o simplă lozincă vânturată de niște naționaliști sau securiști obsedați, ne arată fără putință de tăgadă că, dincolo de manevrele ruso (sovieto)-americane de a utiliza minoritatea maghiară ca pârghie de presiune a Ungariei asupra României, Budapesta nu a încetat niciodată să revendice efectiv acest prea frumos și bogat pământ, dintr-o Românie transformată într-un “poligon experimental” aflat la discreția minorităților, depopulată și degradată deliberat, numai “bun” de a fi stăpânit de cei care, unguri și evrei, au provocat, în 2003, modificarea Constituției României cu intenția de a obține proprietăți la care de altfel nu mai aveau dreptul!

Paradoxal este însă că hungarismul, corelat și întreținut de sforarii lumii în proiectul noii ordini mondiale, nu numai că nu revendică marea parte a Europei (pe care au călcat-o), refuzând egalitatea cu “frații” români în spiritul U.E. (vor o “discriminare pozitivă”), dar exponenții săi efectiv și-au asumat istoric și diplomatic tratate internaționale capitale pe care Ungaria nu le respectă ( Trianon 1920, Paris 1947, Timișoara 1996 etc.), “țipând” totodată ca din “gură de șarpe” că românii sunt cei care nu își respectă angajamentele! Iată dovada, stimați cititori, că reprezentanții de vârf ai Ungariei una semnează și alta declară:

În perioada interbelică, atunci când ungurii îmbrățișau fascismul cu speranța recăpătării Transilvaniei (până în 1944), M. Horthy (regentul Ungariei între 1920-1944) aștepta                  

chiar de la început momentul potrivit să atace Transilvania și considera că “inamicul numărul 1 al Ungariei este România”! Tot el îl informa (în 1940) pe Hitler că ,,stăpânirea Transilvaniei'' pentru unguri este o problemă vitală, trecând la fapte: la 5 septembrie 1940, călare pe un cal alb, a intrat în Satu Mare și a citit o Proclamație în care spunea că “nici o zi nu a trecut fără să ne gândim la voi”, iar în 1941 a girat ca maghiarilor cu misiuni antiromânești din Transilvania să li se acorde imunitate deplină! L-au “secondat” atunci alți 2 hungariști agresivi: prim-ministrul P. Teleky îl informa pe Hitler (la 20 mai 1940) că “revendicările noastre, mai ales în răsărit (Transilvania-n.a.), vor putea fi satisfăcute și cu sabia în mână”, iar ministrul de externe revizionist I. Csaky afirma (la 12 nov. 1940) că Ungaria pretinde să fie primul dintre egali în întreg bazinul dunărean. Tatonările lor pe lângă Hitler au fost contracarate de hărțile românești, înmânate dictatorului german, de către ministrul de externe M. Manolescu! Însă în mod cu totul revoltător și de neînțeles, hărțile în cauză nu au mai fost ulterior reeditate nici de Ministrul de Externe al României, nici de Academia Română, pentru că erau în contradicție cu concepțiile de mai târziu promovate de Stalin (după 1944), L. I. Brejnev (după 1964) și U.E. (după 1990)!

În perioada postbelică, atunci când ungurii cochetau cu comunismul ca să continue revendicarea Transilvaniei, Ungaria făcea “ochi dulci” U.R.S.S., iar comuniștii maghiari infiltrați la București sub nume românesc se străduiau din răsputeri să lichideze intelectualitatea românească (V. Luca etc.). Era și aceasta o formă de “răsplată prietenoasă” pentru că Armata Română participase în Război, la eliberarea Ungariei de sub ocupația nazistă, cu 210.000 de soldați (au murit în lupte circa 50.000 de soldați și ofițeri români)! Practic, românii mureau pe frontul din Ungaria în timp ce reprezentanții Guvernului ungar, Rakosi și Szalasi, declarau fie că toată Transilvania să fie dată Ungariei, fie cereau autonomia ei! Nimic însă din ceea ce avea să se întâmple major atunci, în România comunistă, nu s-a făcut altfel decât prin consimțământul Occidentului față de pretențiile Moscovei... O Moscovă care, tratându-ne de pe poziții de forță, ne-a “promis că ne va ocupa militar doar 90 de zile” (în realitate, vor sta pe “capul nostru” încă 11 ani!), ne-a obligat să îi plătim despăgubiri de război în valoare de 2 miliarde de lei, ne-au furat Basarabia și Bucovina, redându-ne nord-estul Transilvaniei prin anularea Dictatului de la Viena (Tratatul de Pace de la Paris, din 1947). Reducându-ne astfel la statutul de țară învinsă și ocupată, U.R.S.S. și-a permis pe termen lung să încurajeze revizionismul Budapestei în problema Transilvaniei, dând astfel ocazie prim-ministrului ungar J. Kadar (viitor președinte) să invoce internațional acordarea autonomiei Transilvaniei (în oct. 1956) și poetului A. Endre să afirme că “fără Transilvania nu există Ungaria” (în 1954). Ei au trebuit să se mulțumească cu impunerea de către președintele sovietic Stalin, sub protectoratul Moscovei, a “cadoului” numit Regiunea Autonomă Maghiară (RAM) în Transilvania - o “Mică Ungarie” (1952-1968), în centrul României, formată din Harghita, Covasna și Mureș (cu o suprafață de 13.550 km2).

De remarcat că Stalin nu a interzis Budapestei să intervină în relația cu minoritatea maghiară din RAM, politica permisivă a Moscovei poststaliniste permițând Budapestei să se manifeste cu obrăznicie în Transilvania, inclusiv în ceaușism și postceaușism. Este însă bine ca cititorii să știe și că, înainte de varianta aceasta stalinistă a RAM, “prietenii” noștri din Occident, adică S.U.A. și Anglia, agreaseră propunerea Comisiei Litvinov, pentru o Transilvanie autonomă sau independentă!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval