Universitatea Cultural-Științifică din Târgu-Mureș derulează - Programul de monitorizare a radonului din instituții publice


Categorie: Social
|
08-11-2018
Nr: 214
|
Autor: ILEANA SANDU Foto: IOSIF TRIF
|

Începând din 10 noiembrie până în martie anul viitor, 60 de creșe, grădinițe și școli, precum și instituții publice din Târgu-Mureș vor fi supuse unei ample monitorizări privind prezența și efectele radonului - element radioactiv ce contribuie în proporție de 37% la îmbolnăvirile de cancer pulmonar - fiind vorba de prima acțiune de acest fel din țară, un posibil model pentru alte autorități locale. Detectoarele de radon amplasate în imobilele -țintă, ulterior și în locuințe particulare, vor permite realizarea unei “hărți” a radonului la nivelul municipiului Târgu-Mureș, în concordanță cu normele europene în materie.

Inițiativa aparține directorului Universității Cultural Științifice Târgu-Mureș, prof. Csegzi Sándor, doctor în fizică, și a fost făcută publică ieri, 7 noiembrie, în cadrul unei manifestări la care au fost prezenți viceprimarul municipiului, dr. Makkai Grigore, fizicianul dr. ing. Ioan Encian, inspector în cadrul Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, Dănuț Ștefănescu, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Direcției de Sănătate Publică și ai municipalității.

În alocuțiunea introductivă, dr. Csegzi Sándor a informat că, în luna iulie a acestui an, în Monitorul Oficial a fost publicată H.G. nr. 526 privind aprobarea Planului Național de Acțiune la Radon (PNAR), al cărui obiectiv general îl constituie stabilirea măsurilor necesare pentru protecția categoriilor expuse la concentrații ridicate de radon și reducerea riscurilor de îmbolnăvire de cancer pulmonar. (Cercetările au relevat că în România, peste 180 de școli, grădinițe, primării, dar și câteva peșteri turistice sunt expuse la valori ridicate ale acestui gaz radioactiv n.n..) Actul normativ - a informat dr. Csegzi - prevede rolul autorităților locale, instituțiilor publice, societăților comerciale etc., privind aceste activități de monitorizare, subliniind că instituția pe care o conduce este pregătită din punct de vedere al specialiștilor și al infrastructurii pentru a derula, în municipiu, astfel de activități.

De altfel, dr. Csegzi a și făcut parte din echipa de cercetători care au realizat harta concentrațiilor de radon în localitățile Remetea și Covasna.

Detalii importante privind PNAR (inițiat de Colegiul Fizicienilor Medicali din România) au fost oferite de dr. ing. Ioan Encian, fizicianul referindu-se, în context, la riscurile pe termen lung și mediu rezultate ca urmare a expunerii populației la radonul din locuințe, din clădirile cu acces public și de la locurile de muncă, pentru orice sursă de pătrundere a radonului în interior, fie că provine din sol și/sau din materialele de construcții. Potrivit unui studiu realizat de specialiști din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, valori ridicate de radon se înregistrează mai ales în județe din Transilvania, printre care se numără și județul nostru.

Cei doi fizicieni, dar și viceprimarul Makkai (cercetător în domeniul meteorologiei) au ținut să sublinieze că monitorizarea întreprinsă nu are, nicidecum, scopul de a induce panică în rândul populației - radonul este în aerul pe care îl respirăm, atât în interior cât și în exterior, astfel încât nu este posibil să-l evităm în totalitate -, ci, dimpotrivă, este menită a releva acele lucruri pe care le putem face pentru a reduce expunerea și a ne proteja, astfel, sănătatea.

Ce trebuie să știm despre radon

Este un gaz incolor, inodor, radioactiv, și se formează în mod natural prin dezintegrarea (descompunerea) elementelor radioactive, cum ar fi uraniul, care se găsesc - în diferite cantități - în sol și în roci, de unde gazul se poate răspândi în aer și în apele subterane și de suprafață

* Radonul este prezent atât în natură, cât și în spațiile închise * Se găsește, în cantități mici, în aer și în apa potabilă din râuri, și în cantități mai mari în aerul din încăperi și în apa din surse subterane, ca de pildă, apa din fântâni* Radonul se descompune în elemente radioactive solide (poloniu și plumb) care, împreună cu praful și alte particule, pot intra în plămâni în timpul inspirației * Atât în cazul adulților, cât și al copiilor, cea mai importantă expunere la radon provine de la statul în locuințe, birouri, școli și alte clădiri * Gazul de radon degajat de sol sau de roci, poate pătrunde în clădiri prin fisurile din pardoseli sau din pereți, golurile din fundații sau din jurul conductelor, nivelurile fiind de aceea mai crescute în spațiile din subsol și în galeriile subterane. De aceea, persoanele care petrec mult timp în încăperi din subsol, la domiciliu sau la locul de muncă, prezintă un risc crescut de expunere la radon * Expunerea la acest gaz radioactiv se poate produce și din cauza unor materiale de construcție, dacă acestea sunt făcute din substanțe cu conținut de radon * Aproape toate materialele de construcție fabricate din substanțe naturale, dar și cele din beton și plăci din fibră minerală pot elibera o anumită cantitate de radon, însă, în majoritatea cazurilor, nivelurile sunt foarte scăzute, expunerea la radon fiind minimă. * Persoanele care lucrează în subteran sunt printre cele mai susceptibile a fi expuse la niveluri ridicate de radon * Numărul mare al deceselor cauzate de probleme pulmonare în rândul minerilor din unele regiuni ale lumii a fost consemnat cu sute de ani în urmă, înainte ca oamenii să știe ce este radonul * Studii privind minerii expuși la radiațiile de radon în perioada 1950 - 1960 au confirmat legătura dintre expunerea la radon și cancerul pulmonar * Studiile au demonstrat că, după fumat, expunerea la radon este cea mai frecventă cauză a cancerului pulmonar, omenii de știință estimând că, anual, aproximativ 20.000 de decese au legătură cu expunerea la radon * Cele mai multe cancere pulmonare legate de radon se dezvoltă la fumători. Totuși, se estimează că radonul este responsabil pentru un număr semnificativ de decese cauzate de cancerul pulmonar și în rândul nefumătorilor * Sursa principală a expunerii la radon este propria noastră casă/apartament. Putem verifica nivelul de radon pentru a ști dacă e nevoie să luăm măsuri pentru a-l reduce. Există kit-uri (truse) de detectare a radonului, pe care le putem comanda pe internet. Aceste truse vor fi plasate în locuință pentru o anumită perioadă de timp, apoi vor fi trimise la un laborator specializat pentru analize * Sigilarea fisurilor la pardoseli și pereți, asigurarea ventilației subsolurilor, aerisirea încăperilor sunt metode simple, la îndemână, ce pot fi utilizate pentru reducerea nivelului de radon în locuințele noastre * La ora actuală, nu există teste medicale disponibile pe scară largă, pentru a determina gradul de expunere la radon. Dacă sunteți fumător și ați fost expus la emanații radioactive de radon, renunțați la fumat! Efectele combinate ale fumatului și ale expunerii la radon cresc riscul de cancer pulmonar mai mult decât expunerea la doar unul dintre acești factori. (sursa - American Cancer Society, cancer.org)

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval