DOUĂ MESE CONSISTENTE PE ZI, MAI EFICIENTE PENTRU SLĂBIT DECÂT CINCI, DAR REDUSE...

Distribuie pe:

Specialiștii cehi de la Institutul pentru Cercetări Medicale Experimentale din Praga, citați de descopera.ro, susțin că doar două mese pe zi sunt mai indicate pentru a pierde în greutate, spre deosebire de recomandarea de a consuma mai puțin, dar de cinci ori pe zi.

“Rezultatele privind pierderea kilogramelor sunt mai evidente dacă se consumă doar două mese pe zi, chiar dacă acestea presupun aceeași cantitate de calorii ca și cele cinci mese luate la intervale mai mici de timp.

La cercetarea noastră au participat 54 de persoane. În primă fază, am descoperit că persoanele care sufereau de diabet de tip 2 și care consumau două mese pe zi au pierdut mai mult în greutate decât cele care mâncau de cinci ori pe zi.

Ulterior, timp de 12 săptămâni, participanții la studiu au fost împărțiți în două grupuri. O parte dintre ei au mâncat de două ori pe zi, în timp ce ceilalți au mâncat porții mai mici de cinci ori pe zi.

Astfel, am observat că participanții care mâncau de două ori pe zi mai consistent au reușit să slăbească mai mult decât ceilalți.

Multe persoane nu au timpul necesar la dispoziție pentru a mânca de cinci ori pe zi. De aceea, pentru unii e mai indicat să mănânce mai consistent doar de două, maximum de trei ori pe zi. Varianta cea mai potrivită rămâne oricum cea care cuprinde un mic dejun consistent, un prânz echilibrat și un preparat mai ușor pentru cină”, explică oamenii de știință cehi.

Lasă un comentariu