PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL


Categorie: Politic
|
05-12-2018
Nr: 232
|
Autor: CRISTIAN CHIRTEȘ, președinte Partidul Național Liberal Mureș
|

Am luat la cunoștință de lista apărută astăzi în spațiul public, referitoare la componența noului Birou Politic al ALDE Mureș.

Având în vedere că printre cele 23 de nume prezente în listă se regăsesc și membri din conducerea organizației locale PNL Târgu-Mureș, vom proceda la verificarea confirmării prezenței acestora, ca membri în biroul de conducere al altei formațiuni politice.

În măsura în care lista prezentată în mass media mureșeană se confirmă, Biroul Politic Județean al Partidului Național Liberal va demara demersurile statutare, în vederea dizolvării Biroului Politic Local Târgu-Mureș, având în vedere că secretarul general al PNL Târgu-Mureș este, se pare, membru al altei formațiuni politice.

În mod evident, gestul de înscriere în ALDE al unora dintre membrii acestui grup vine din recunoștința acestora pentru ordonanța de amnistie și grațiere, pregătită în laboratoarele Puterii. Ei nu fac decât să devină alte slugi ale lui Dragnea și Tăriceanu, din cauza cărora România va deveni statul-problemă al Uniunii Europene.

Înscrierea în ALDE a acestui grup local vine la numai câteva zile după scrisoarea adresată de liderul grupului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt lui C.P. Tăriceanu, în care subliniază că “există câteva modificări legislative care generează îngrijorări grave în legătură cu statul de drept.”

Din acest moment, liberalii mureșeni pot porni pe un drum propriu, de pe care vor lipsi dezbinarea, ipocrizia și trădările.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval