RĂBDAREA, INVIDIA ȘI... GOLIAT


Categorie: spiritual
|
06-12-2018
Nr: 233
|
Autor: Preot ortodox român ILIE BUCUR SĂRMĂȘANUL
|

Când ne așezăm viața noastră în mâinile Domnului printr-un act personal de abandonare, El ne dă puterea să devenim mai mari decât am visat vreodată că am putea fi, mai mari decât o boală, mai mari decât slăbiciunea noastră, mai mari decât ura noastră, mai mari decât înfrângerile noastre. Cu Hristos putem avea un uriaș în noi, precum arată Sf. Apostol și Evanghelist Ioan: „Cel ce este în voi (Hristos) e mai mare decât cel care este în lume (Satana)" (I Ioan 4,4). De aceea nu trebuie să fim înspăimântați de răutatea care ne împresoară, nici copleșiți de problemele pe care le întâmpinăm. Cu Iisus, Biruitorul iadului, putem învinge puterea iadului. Când israiliții l-au văzut pe gigantul Goliat au zis: „Priviți la el. Priviți la mărimea lui, la puterea lui, cât de mare este față de noi". Dar David a zis: „Așa este, dar priviți-l cât de mic este el față de Dumnezeu". De fapt, Dumnezeu folosește, adeseori, suferințele și greutățile pe care le îndurăm ca să ne arate din nou că El este unica noastră sursă de putere. Când în încercările noastre, vedem acest adevăr revelându-ni-se, și ne întoarcem spre El cu rugăciuni și laude reînnoite, atunci, în mod sigur, vom primi „har, spre ajutor, la vreme potrivită" (Evrei 4,16).

* * *

Invidia sau pizma este o părere de rău pentru binele și fericirea aproapelui și părerea de bine pentru nenorocirea și suferința lui. Urâciunea acestei patimi constă în aceea că are specialitatea de a se dezvolta între prieteni și apropiați. Aici avem exemplu pe Cain, a cărui pizmă „a născut primul omor între oameni". Sfântul Ioan de la Hozeva o numește „boală greu de vindecat", zicând: „A zavistiei meteahnă / Este lucru diavolesc, / Care nu te lasă-n pace,/ Când vezi alții că sporesc".

* * *

Din răbdarea necazurilor și din nădejde răsare floarea răbdării. Cel răbdător se ferește de patima mâniei și de întristare, devenit blând și, implicit, sensibil la durerea semenului, amabil, solidar, iertător. Cel mânios este lipsit de fericirea cea cerească promisă de către Iisus celor blânzi. Sfântul Ioan Scărarul ne arătă că „cel blând se odihnește în Domnul". Prin blândețe, sufletul se apropie de simplitate, de smerenie. A fi smerit înseamnă a te socoti mic în fața lui Dumnezeu și a semenilor, a-ți recunoaște greșelile și neputințele. Nimic nu place lui Dumnezeu mai mult decât smerenia omului: „Bunătățile din lume / Sus, la cer, nu trebuiesc. // Tu vrei inimă smerită / De la neamul omenesc".

Din volumul „Hristos, salvarea noastră"

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval