CÂMPIA TRANSILVANIEI, MĂNOASA VATRĂ A DĂINUIRII NOASTRE

Distribuie pe:

Una dintre cele mai frumoase, mai întinse și mai distincte zone ale Podișului Transilvaniei, mai bogate în special în cultura cerealelor, în creșterea oilor și vitelor, în zăcăminte de gaz metan, cu o istorie a unei permanente și îndârjite lupte a oamenilor pentru libertate și demnitate, adeseori cu rezultate tragice, zonă locuită „în majoritate absolută de români" - cum spunea un ziar maghiar din Cluj, publicând o corespondență din Band, de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, este Câmpia Transilvaniei. Dacă urmărim, însă, prezența ei în istoriografie, dar și în marile proiecte de dezvoltare de-a lungul timpului, vom constata mereu și mereu o regretabilă absență. Câmpia Transilvaniei a fost constant „lăsată la urmă". În istoriografie nu există un demers de realizare a unei monografii a Câmpiei, iar încercări notabile ale oficialilor de dezvoltare economică și a infrastructurii rețelei de transporturi rutiere și feroviare, de alimentare cu apă au rămas, majoritatea, în stadiul de proiect. Câmpia era ocolită și din cauza proverbialelor noroaie, ceea ce îi determina pe oficialii comitatenși maghiari și județeni să o calce mai rar.

Așadar, acest noroi i-a însoțit în curgerea secolelor pe românii din Câmpie, de aceea poate și caracterul lor de oameni „blândoci" - cum le spunea Barițiu. Tot astfel a fost, desigur, și soarta sașilor câmpeni din zona spre Teaca și Bistrița a Câmpiei și a secuilor/maghiarilor din zona de margine spre Târgu-Mureș și spre Someș a Câmpiei Transilvaniei.

Unitatea Câmpiei Transilvaniei este legată și de aceste condiții naturale de viață, inclusiv de faptul că văile o străbat de-a lungul, de la nord la sud, peste hotarele „artificiale" ale județelor.

De remarcat faptul că România Mare, interbelică, a realizat unele proiecte de dezvoltare în Câmpie. O relativă dezvoltare și prosperitate a avut și Câmpia Transilvaniei în perioada comunistă.

Pornind de la aceste realități, am crezut de cuviință ca în an Centenar, pe un proiect al Primăriei și Consiliului local al comunei Râciu, la propunerea conducerii acestei primării, a primarului Ioan Vasu, a secretarului Ioan Dunca, să se realizeze o monografie a Câmpiei Transilvaniei.

Care este, așadar, perimetrul Câmpiei Transilvaniei, situată administrativ încă de la primele atestări documentare pe teritoriul a trei județe actuale: Cluj, Bistrița-Năsăud și Mureș? Îndeobște se cunoaște că este teritoriul dintre marile orașe din jurul Câmpiei. La delimitarea marginilor Câmpiei ne folosim de granițele „naturale", respectiv de liniile șoselelor principale care fac legătura dintre centrele urbane ce străjuiesc Câmpia: E576 Cluj-Napoca - Gherla - Dej - Beclean - Șintereag - Bistrița; E578 Sărățel - Teaca - Reghin (cu o abatere de cuprindere a unor localități spre nord, de pe Valea Șieului); DN15 Reghin - Târgu-Mureș; E60 Târgu-Mureș - Iernut - Luduș - Turda - Cluj-Napoca. O altă mică abatere este de la E60 în zona Iernut - Luduș pentru câteva sate spre sud, care au fost odinioară ale vechiului comitat Turda și care nu puteau fi lăsate la Podișul Târnavelor, având viață istorică alături de satele din Câmpie: Bogata, Ațintiș, Sâniacobu de Mureș. Aceste linii rutiere marchează, de facto, perimetrul Câmpiei Transilvaniei. Geografii nu au delimitat foarte strict aceste hotare, unii precizându-le mai restrânse, alții mai întinse, spre zona de dincolo de Reghin.

Datorită condițiilor optime de trai, bogăției solului și subsolului, Câmpia Transilvaniei a fost locuită de om din vremi imemoriale, preistorice. Vestigiile arheologice găsite în Câmpie, de foarte multe ori întâmplător, relevă urme de civilizație umană din toate epocile vechi preistorice, urme ale civilizației dacice și romane, ale prezenței unor popoare migratoare în acest spațiu. Viitorului îi revine sarcina întreprinderii unor cercetări ample, pentru a cunoaște și mai amănunțit trecutul din mileniile îndepărtate. Sunt încă sate în care nu s-au făcut cercetări arheologice sistematice sau s-au făcut doar sondaje, întrerupte din lipsă de fonduri.

Fiecărui sat îi sunt trecute în prezentul volum, după vestigiile arheologice, prima menționare documentară, denumiri semni-ficative avute pe treptele secolelor, atestarea - la satele românești - plății cincizecimii oilor la 1461, apoi atestarea caracterului etnic al satului: românesc, săsesc sau maghiar, unde s-a menționat astfel, apoi caracterul românesc, respectiv pur românesc, sau la altele mixt din punct de vedere etnic, din prețioasa conscripție a episcopului Ioan Inochentie Micu Klein. Numeroase sate din Câmpie s-au ridicat la lupta pentru libertate socială și națională în Răscoala de la Bobâlna, în Războiul țărănesc al lui Gheorghe Doja și în timpul Răscoalei lui Horia. O notă aparte au făcut-o vrednicii români din Pinticu Tecii, din Bogata de Mureș și din alte localități, în Răscoala lui Horia. Sunt trecuți în prezenta monografie și martirii români din timpul Revoluției de la 1848-1849, pe sate, chiar și cei câțiva maghiari și țigani care au căzut victime, și ei, terorismului insurgenților maghiari, pentru că și ei se aflau de partea românească. Printre martirii Revoluției Române se află și prefecții și tribunii ridicați din Câmpie: Alexandru Bătrâneanu, Constantin Romanu Vivu, Ștefan Moldovan, Vasile Simonis, Vasile Turcu și alții.

De menționat și participarea numeroasă a românilor din Câmpie la susținerea delegaților dr. Ioan Rațiu și George Barițiu pentru a prezenta împăratului de la Viena dorințele românilor la 1866, adeziune concretizată prin semnarea de „plenipotențe" acordate celor doi mari fruntași români transilvăneni.

După Revoluția de la 1848-1849 a urmat o epocă de luptă pentru afirmarea națională, numeroase comunități din Câmpie își ridică școli confesionale pentru predarea în limba română, apoi unii români mai înstăriți își trimit copiii la școli mai înalte, la diferite universități ale monarhiei. Apar dintre românii Câmpiei și personalități excepționale până la Marea Unire: Sf. Pahomie de la Gledin, Petru Maior, Gheorghe Șincai, George Barițiu, Alexandru Papiu Ilarian, dar și intelectuali valoroși precum Vasile Gr. Borgovan, Aron Boca Velchereanul, Ion Pop Reteganul, Ioan Papiu, Grigore Silași, Ștefan Micle, Ștefan Popu, Iuliu Hossu ș.a.

Din satele Câmpiei s-au ridicat și câteva personalități maghiare, germane, evreiești, armene care s-au afirmat în cultură și artă, în administrație, precum György Aranka (născut în Sic), Zsofia Torma, Károly Torma, Karl Kurt Klein (născut în Albeștii Bistriței), György Bernády (născut în Beclean) ș.a.

Și în satele Câmpiei au fost manifestații numeroase de solidaritate a românilor cu fruntașii memorandiști judecați la Cluj, în 1894.

Primul Război Mondial a fost un nou și nefericit prilej de a aduce și în Câmpie evenimente tragice, mii de tineri români, maghiari, armeni, sași, evrei, țigani au fost uciși sau grav mutilați pe fronturile monarhiei austro-ungare. Foarte mulți tineri români s-au înrolat atunci în Armata Română pentru făurirea idealului național, de aici și supranumele unora de „Volintiru".

Conștiința necesității afirmării drepturilor naționale la români ajunsese la apogeu în toamna anului 1918. La Alba Iulia, de 1 Decembrie din acel an au fost prezenți mii de români din Câmpia Transilvaniei pentru a-și lua în mâini propria soartă, după 11 secole (Bărnuțiu vorbea în discursul său de la Blaj de 9 „cente") de eliminare a românilor de la decizia politică a țării lor, Transilvania. Actul Marii Uniri de la Alba Iulia a pus capăt acestei nedreptăți care dura de 11 „cente", cum ar fi zis Bărnuțiu în orașul Marii Uniri.

România Mare interbelică a eliberat și pe locuitorii Câmpiei de nedreptăți și le-a deschis calea afirmării pe plan național și social-cultural, indiferent de etnie, în primul rând prin Reforma agrară din 1921.

Perioada Dictatului de la Viena a fost nefastă pentru românii din partea aflată sub ocupație ungară a Câmpiei Transilvaniei, supuși unor infernale torturi fizice și morale. Alți numeroși martiri au căzut în Câmpie, la Mureșenii de Câmpie, Band, Gădălin, alții aflați la muncă forțată au căzut la Moisei, sau alții pe drumul pe jos, duși de ocupanți prin Ungaria și Austria, în toamna anului 1944. De amintit și soarta cruntă a evreilor din zona ocupată a Câmpiei, duși în lagărele de exterminare, apoi soarta celor 120 de evrei din zona Sărmașu, uciși de soldați unguri pe teritoriul comunei Cămărașu, în toamna anului 1944.

Ocupația ungară, impusă de marile puteri fasciste, a fost o mare nedreptate, deoarece în timpul României Mari, maghiarii din Transilvania nu au suferit nedreptăți, nici economice, nici politice și nici naționale, fapt atestat de numeroasele declarații păstrate până în prezent ale unor maghiari, inclusiv mari proprietari, făcute de bună voie în acei ani și semnate în fața autorităților române din zona neocupată a Transilvaniei, inclusiv din Câmpie.

În cel de-Al Doilea Război Mondial, Câmpia Transilvaniei a dat din nou numeroase jertfe, fie din partea tinerilor înrolați în Armata Română din zona neocupată, fie din partea celor înrolați în Armata ungară. Numeroși tineri au luptat pentru eliberarea României, apoi până pe frontul cehoslovac contra Germaniei fasciste.

România fiind lăsată de marile puteri sub dictatura sovietică, țara a fost supusă după război comunizării, cu toate instrumentele puterii și cu efectele ei dureroase pentru români, inclusiv pentru cei din Câmpie, care au fost și ei deposedați de pământ și vite, iar cei care au protestat au suportat rigorile închisorilor de la Cluj, Gherla, Turda, Aiud și din alte locuri, mai ales în anii de teroare asistată de ocupantul sovietic de după război.

Revoluția din decembrie 1989 a deschis calea libertății și democrației în România. Tranziția spre o democrație definitiv închegată și spre prosperitate continua și astăzi, iar intrarea României în Uniunea Europeană este o șansă pentru dezvoltarea inclusiv a satelor Câmpiei Transilvaniei, pe baza unor proiecte serioase și viabile.

Câmpia și-a transformat în bună parte fața și datorită personalităților pe care le-a dat și le dă vieții cultural-științifice și artistice naționale de la 1918 încoace. De amintit aici academicienii, universitarii și cercetătorii de gradul I ridicați din satele Câmpiei: acad. Ștefan Pascu (Apahida), acad. Ioana Aurel Pop (Sântioana de Cluj), acad. Erasmus Julius Nyárády (Ungheni), acad. Iuliu Moldovan (Bogata), acad. Iuliu Prodan (Chiochiș), acad. Liviu Rusu (Sărmașu), Emil Hațieganu, membru de onoare al Academiei Române (Tritenii de Sus), Lajos Demény (Filpișu Mic), Ion Vlad (Archiud), Liviu Maior (Beclean), Ioan Mârza (Ghiolț), Simion Simon (Feleacu), Ioan Silviu Nistor (Lunca), Gheorghe Băciuț (Chintelnic), Tudor Cătineanu (Ocnița), Cornel Sigmirean (Nușeni), Gelu Neamțu (Mintiu Gherlii), Susana Andea (Band); apoi, de amintit, scriitori, critici și istorici literari, poeți, lingviști, folcloriști: Pavel Dan (Tritenii de Sus), Sándor Tavaszy (Glodeni), Ion Chinezu (Sântana de Mureș), Jenõ Kiss (Mociu), Ioanichie Olteanu (Vaideiu), László Kovács (Grindeni), Romulus Todoran (Suatu), András Sütõ (Cămărașu), Francisc Păcurariu (Teaca), Endre Kakassy (Luduș), Al. Cistelecan (Aruncuta), Ion Horea (Petea de Câmpie), Virgiliu Florea (Pogăceaua), Aurel Gurghianu (Iclănzel), Teodor Tanco (Monor), Mircea Tomuș (Mociu), Marta Petreu (Jucu de Jos), Mircea Petean (Jucu de Jos), Ion Buzași (Mintiu Gherlii), Olimpiu Nușfelean (Șieu Sfântu), Dimitrie Poptămaș (Râciu, sat Nima Râciului), Andrei Moldovan (Chiuza), Cornel Cotuțiu (Beclean), Valentin Marica (Zoreni), Nicolae Băciuț (Chintelnic); apoi pictori și sculptori: Teodor Harșia (Filpișu Mare), Eugen Gâscă (Grindeni), Ion Vlasiu (Lechința de Mureș), Alexandru Chira (Tăușeni), Ilarie Opriș (Sângeorgiu de Mureș), Vasile Rus Batin (Batin); actori, regizori de teatru și film: Ovidiu Iuliu Moldovan (Vișinelu), Dorel Vișan (Tăușeni), Radu Ifrim (Beclean); cântăreți îndrăgiți de muzică populară: Petre Săbădeanu (Sântana de Mureș), Ion Cristoreanu (Tritenii de Jos), Vasile Conțiu (Râciu), Nelu Șopterean (Sânmărtinul de Câmpie), Petre Petruse (Sângeorzu Nou), Cornelia Ardelean Archiudean (Ocnița), Marinela Zegrean Istici (Ceaba) ș.a. Din Câmpie s-au ridicat și generalul erou Grigore Bălan (din Blăjenii de Sus), mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan (tot din Blăjenii de Sus), cardinalul Iuliu Hossu (Milaș) și episcopul Alexandru Rusu (Șăulia).

Așadar, o poartă spre istoria Câmpiei Transilvaniei a fost deschisă și numeroase surse documentare își așteaptă în continuare cercetătorii pentru a înscrie această frumoasă zonă geografică a României în locul pe care-l merită în conștiința națională, pentru promovarea și accederea ei la prosperitate și dezvoltare durabilă pe toate planurile, inclusiv pe cel turistic.

Lasă un comentariu