ATENȚIE, ROMÂNI! DUȘMANII STATULUI NAȚIONAL UNITAR NU DORM! TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR"! (88) PRIM-MINISTRUL VIKTOR ORBÁN (1998-2002, 2010-ASTĂZI) - VI


Categorie: Istoric
|
20-12-2018
Nr: 243 (7.457)
|
Autor: Prof. COSTEL NEACȘU
|

Mistificarea identității românilor transilvăneni.

Neavând studii de specialitate, ca de altfel o sumedenie de intruși politruci în ale Istoriei, inginerul-premier Orbán preia sacadat „șablonul" istoriografiei neorevizioniste maghiare, antiromânești, în încercarea sa de a convinge, de s-ar putea chiar o lume întreagă, cât de viabil este „dreptul istoric" al Ungariei în Transilvania și cât de „legitim" ar fi ca marile cancelarii să consimtă, cât mai repede, la o supremație a ungurilor în Transilvania românească! Nu este însă prea greu de bănuit disprețul acesta (disperat) cu care Budapesta ne tratează trecutul, în tot mai insistenta amploare a planului dezmembrării teritoriale a României, dacă luăm în calcul faptul că guvernul Ungariei a alocat bani cu nemiluita pentru readucerea în prim-plan (în 2020), cu mare tam-tam, a tratatului prin care - la Trianon - oficialitățile Budapestei au acceptat unirea Transilvaniei cu România!

Până atunci însă, când se speră ca la o „masă verde" să li se dea satisfacție neorevizioniștilor Ungariei, cohorte de propagandiști avizați și neavizați își dau cu presupusul în ce privește falsificarea etnogenezei românilor și la a ne discredita planetar ca națiune! Cum însă nici lui Orbán nu îi stă în fire să facă notă discordantă, dimpotrivă, se întâmplă deseori să îl auzim, într-un limbaj destul de neglijent „colorat" cu carențe erudite, rostind diatribe politicianiste pe subiecte rezervate competenței istoricilor! Iată doar câteva exemple din retorica prim-ministrului Orbán:

• „Acum 100 de ani, România a intrat în epoca modernă". Fals! În urmă cu 100 de ani, România nu a intrat în epoca modernă, ci în cea contemporană;

• A spus că națiunea ungară a putut supraviețui „mulțumită unor străluciți oameni de stat, precum guvernatorul M. Horthy". Fals! Acest „strălucit" Horthy nu a fost altceva decât un dictator fascist, unul din „locotenenții" lui Hitler, din Europa Centrală, și autor al măcelurilor împotriva românilor și evreilor din Transilvania;

• „Ținutul Secuiesc a existat și când încă nu exista România modernă". Fals! Pe de o parte, niciodată nu a existat în Istoria Românilor un Ținut Secuiesc (întrucât secuii niciodată nu au primit de la vreo autoritate centrală vreun statut de autonomie), iar pe de altă parte, noi, românii, suntem atestați în izvoarele istorice, pe aceste meleaguri de poveste, cu mult înainte de colonizarea în Transilvania a secuilor!

De bună seamă că a „vorbi după ureche" nu este nici serios, nici politicos! Însă, vorba aceea, ne-au cam prins niște vremuri când atât de mulți văd și aud, dar puțini pricep...

(Va urma)

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval