“INFRACŢIONALISMUL” ŞI ANTIROMÂNISMUL

Distribuie pe:

Auzim propagandistic, din păcate tot mai des, că Liviu Dragnea ar promova prin PSD o nouă orientare politică revigorantă, un soi de naţional-socialism dublat de populism. Că această direcţie este vădită de politica călăuzită exclusivist prin bonificaţii nesustenabile privitoare la salarii şi pensii, ajutoare şi asistenţă socială, antieuropenism, stigmatizarea multinaţionalelor, politica fiscală spoliatoare la adresa mediului privat, culpabilizarea şi punerea la zid a sistemului bancar… Să fim serioşi! Cei doar declamativ “mândri că sunt români” nu au nicio legătură cu vreo orientare naţională, evident nici cu naţionalismul. Sunt, în schimb, într-adevăr populişti, dar tocmai în detrimentul intereselor naţionale şi a cetăţenilor cinstiţi ai acestei ţări.

Cum să vorbeşti de naţionalism în privinţa PSD, care, de aproape trei decenii, în diferite formule politice, s-a aflat aproape consecvent la cârma României? Naţionalismul presupune elementar să-ţi iubeşti naţiunea, să-i promovezi şi cultivi programatic valorile, să asumi politic privilegii pentru ţara ta în competiţia multinaţională, apărând-o implicit economic, protejând-o prioritar şi slujind-o pentru a face faţă şi a rezista în faţa tăvălugului anonimizării globalizatoare al dezrădăcinării identitare. Or, socialiştii pesedişti au vândut ţara cu tupeu şi neruşinare, i-au risipit resursele naturale şi înstrăinat energia, s-au pretat constant unor tertipuri politicianiste menite să le umple cel dintâi lor buzunarele, amăgindu-i electoral pe români, susţinând că luptă pentru binele tuturor.

Mulţi au fost prinşi cu furtişagul politic şi hoţie, au ajuns condamnaţi de justiţie, infractori dovediţi cu sentinţe definitive, conduc în continuare România şi se dau, mai nou, mari naţionalişti. Tocmai se căznesc să pună mâna pe justiţie, să subroge statul de drept, să scape prin amnistie şi graţiere de pedepsele penale şi să rămână cu prada intactă, furată din averea românilor.

Atât de mult ţin la naţiunea română, încât i-au inventat un stat paralel fantasmagoric cu care se luptă din greu… Ba, au apărut şi nişte asasini imaginari care-l bântuie şi caută prin hoteluri de lux pe noul tătuc, pe cale să devină “cel mai urât fiu al poporului”, Liviu Dragnea. Atât de mult ţin la această ţară, încât la aniversarea Centenarului Marii Uniri, în loc să asume politic un proiect cadru de (re)unire spirituală a românilor, de conciliere şi concordie naţională, de promovare a istoriei şi mândriei noastre naţionale, de reîntregire a ţării, asistăm la un veritabil dezastru.

Românii sunt mai dezbinaţi decât oricând, tinerii fug din ţară disperaţi economic, am ajuns pe locul doi la nivelul Uniunii Europene din punct de vedere al migraţiei forţei de muncă. Pe locul întâi se află Siria, care cunoaşte un veritabil exod, dar din cauza războiului. În acest timp, educaţia României se prăbuşeşte, sănătatea este tot mai “bolnavă” prin neputinţă şi dezorganizare, nu există nicio preocupare serioasă pentru investiţii şi mari proiecte concrete de infrastructură ori pentru reanimarea proiectelor finanţate din bani europeni, iar ţara este grav îndatorată prin împrumuturi. Cât priveşte interesele noastre naţionale, am ajuns să ne dicteze ce avem de făcut premierul Viktor Orban, din Budapesta, prin avangarda sa politică din România, UDMR.

Aşa că PSD nu promovează naţionalismul, ci “infracţionalismul” şi antiromânismul!

Lasă un comentariu