ATENȚIE, ROMÂNI! DUȘMANII STATULUI NAȚIONAL UNITAR NU DORM! TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR"! (90)


Categorie: Istoric
|
05-01-2019
Nr: 2 (7.463)
|
Autor: Prof. COSTEL NEACȘU
|

Prim-ministrul ungar Péter Medgyessy (2002-2004): „Este important ca maghiarii din Transilvania să voteze într-o direcție unitară" (Târgu-Mureș, 2004)

Nici nu reușiseră prea bine televiziunile „noastre" să transforme 1/3 dintre românii din Țară în „roboți" perfect adaptați, goliți de suflet, că maeștrii laboratoarelor ne și pregătiseră, în cinismul lor de a ne trata ca pe niște ținuturi sterpe numai „bune" de luat în stăpânire, să fim încă o dată înjosiți, în demnitatea noastră națională, de către un nou politician al Budapestei, Medgyessy, despre care ziarul Magyar Nemzet avea să ne dezvăluie că a făcut parte (între anii 1977-1982) din categoria ofițerilor de contrainformații aflați în solda serviciilor secrete maghiare!

Cum era „normal" să continue tradiția oficială ungurească față de Transilvania, mai ales că se născuse (în 1942) la Budapesta într-o familie originară din Ardeal, prim-ministrul Medgyessy deși a creat ceva vâlvă la Budapesta pentru că a ciocnit de Ziua Națională a României un pahar de șampanie cu omologul său român A. Năstase, la hotelul Kempinszki (în 2002), dar totuși s-a folosit din plin de aparenta sa moderație social-democrată, sancționând declarativ „dragostea exagerată" a guvernului de centru-dreapta al lui Orbán față de maghiarii din Transilvania, pentru ca să ne confruntăm în 2004, la doi ani după ce ministrul de externe L. Kovacs declara că România „anexase" Transilvania în 1918, că își va face simțită prezența la Arad, în ciuda absenței notabile a președintelui Iliescu și a prim-ministrului Năstase, unde avea să fie inaugurat Monumentul „Hungaria"!

De această dată, nu Bucureștiul este vinovat că la Arad s-a materializat astfel un vis milenar al ungurilor, simbolizând lupta lor pentru crearea unei „națiuni omogene", ci niște românași de-ai noștri (din Consiliul Municipal Arad) care, aprobând proiectul cu numai 3 zile înainte de aniversarea Zilei noastre Naționale (în 2002), nu au ținut cont nici de opoziția la nivel înalt (președintele Iliescu, prim-ministrul Năstase), nici de faptul că 300 de academicieni români afirmaseră în trecut că acest monument este un simbol al șovinismului, intoleranței și urii față de români, nici de încălcarea legii privind regimul operelor comemorative și a Ordonanței 31/2002. Efectiv, stimați cititori, prin acest rușinos consimțământ al reprezentanților administrației arădene, s-a reușit inaugurarea monumentului „Ungaria milenară" (în prezența p-m Medgyessy și a liderului udemerist Marko Bela), amplasat chiar pe locul unde fuseseră executați de austrieci 13 generali din armata de invazie a generalului Bem în Transilvania (simbolic, în componența „Ungariei milenare" intrau 13 provincii)!

Iată, deci, cum în dependențele devastatoare create de o propagandă antinațională și globalizatoare, o „mână" de conaționali superficiali au dat Ungariei ocazia, prin prezența la Arad a prim-ministrului Medgyessy, să își arate încă o dată, la noi acasă, trufia de altădată a ocupantului, să ne desconsidere ca neam, să elogieze terorismul, rasismul și ura față de integritatea și unitatea teritorială a României!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval