155 DE ANI DE LA RESTAURAREA VECHII MITROPOLII ORTODOXE A TRANSILVANIEI, LA SIBIU


Categorie: spiritual
|
05-01-2019
Nr: 2 (7.463)
|
Autor: FLORIN BENGEAN
|

Mitropolitul Andrei Șaguna este unul dintre cei mai de seamă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din toate timpurile și în același timp una dintre personalitățile de marcă ale istoriei Transilvaniei. Viața și opera lui Șaguna se pot privi din mai multe unghiuri de vedere. Din fragedă tinerețe și până în amurgul vieții a dus o luptă neîncetată pentru atingerea scopurilor urmărite.

Anul 1846 a însemnat o piatră de hotar în viața tânărului arhimandrit Andrei, căci de atunci și-a început activitatea în mijlocul românilor transilvăneni. Murind în 1845 episcopul Vasile Moga de la Sibiu, Șaguna a fost numit vicar general al eparhiei văduvite. Iar la 2 decembrie 1848, sinodul electoral, format din protopopii ortodocși ai eparhiei, întrunit la Turda, a ales între cei trei candidați care urmau să fie supuși spre întărire autorităților de Stat și pe vicarul Șaguna. Fiind recunoscut, a fost hirotonit la Carloviț în 18/30 aprilie 1848, de mitropolitul Iosif Raiacici. În cuvântarea pe care a ținut-o cu acest prilej, noul episcop rostea și aceste cuvinte profetice, care i-au fost apoi un adevărat program de activitate pentru toată viața: „pe românii ardeleni… cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și bun să-i trag". Într-adevăr, cei 27 de ani pe care i-a trăit în Ardeal ca vicar (1846-1848), ca episcop (1848-1864), și apoi ca arhiepiscop și mitropolit (1865-1873), n-au fost decât ani de neîntrerupte strădanii pentru propășirea Bisericii și credincioșilor săi.

Pe plan organizatoric-bisericesc, Șaguna intenționa să înceapă lucrările de reorganizare a Bisericii sale chiar din 1848. Izbucnind revoluția, a fost împiedicat pentru un timp. În anul următor, însă, a început demersurile pentru restaurarea vechii Mitropolii Ortodoxe a Transilvaniei. În acest scop a redactat trei memorii (Promemorie despre dreptul istoric al autonomiei bisericești a românilor, Adaus la Promemorieși Memorial), prin care arăta necesitatea restaurării Mitropoliei Ortodoxe. În 1850 a convocat la Sibiu primul sinod al eparhiei sale, la care au luat parte 24 de preoți și 20 de mireni (între care și Avram Iancu), în care s-a cerut de asemenea restaurarea Mitropoliei. A fost nevoie însă de alte zeci de memorii, de alte două sinoade (în 1860 și 1864), prin care să fie convins mitropolitul sârb Iosif Raiacici să-și dea consimțământul pentru ieșirea Bisericii noastre de sub jurisdicția Carlovițului cum era din 1783 și 1786, ca apoi să se obțină aprobarea pentru reînființarea Mitropoliei din partea Curții imperiale din Viena. Lupta lui Șaguna s-a terminat abia peste 15 ani, în 1864, după ce sinodul ierarhilor sârbi și Congresul național bisericesc sârb și-au dat aprobarea pentru despărțirea Bisericii noastre de cea sârbească, pentru ca la 12/24 decembrie 1864, printr-un autograf imperial, să se încuviințeze reînființarea vechii Mitropolii Ortodoxe Române a Transilvaniei și numirea lui Andrei Șaguna ca arhiepiscop și mitropolit. Noua Mitropolie avea ca eparhii sufragane Aradul și Caransebeșul, ultima luând ființă abia acum, fiind ales în fruntea ei vrednicul protopop brașovean Ioan Popasu.

Una dintre cele mai mari realizări ale lui Șaguna a fost, așadar, restaurarea Mitropoliei Ortodoxe, de la Sibiu. Iată cum vorbește Vasile Netea despre acest mare eveniment din istoria Transilvaniei. „Ultima sesiune a senatului imperial - în care românii din Transilvania nu puteau să mai reintre niciodată - a oferit însă lui Șaguna posibilitatea unui mai strâns contact cu cercurile guvernamentale din Viena și, totodată, cu împăratul însuși, cărora le-a solicitat din nou rezolvarea vechiului deziderat pașoptist: despărțirea ierarhică a Bisericii Ortodoxe Române de patriarhatul de la Carloviț și înființarea unei mitropolii proprii. Mult așteptata satisfacție avea să-i fie dată la 24 decembrie 1864, când împăratul, cunoscând prea bine cele ce aveau să urmeze, a consimțit să semneze decretul prin care a admis înființarea mitropoliei ortodoxe a Transilvaniei și, totodată, numirea lui Andrei Șaguna ca mitropolit. Dorințele lui Șaguna n-au fost împlinite însă decât în parte, fiindcă din cele 6 episcopii sufragane solicitate - Bucovina, Arad, Timișoara, Caransebeș, Oradea, Cluj - nu i s-au acordat decât două, Aradul și Caransebeșul, Bucovina, căreia urma să i se dea mai târziu o mitropolie proprie, rămânând astfel, spre marele său regret, în afara jurisdicției sale. Satisfacția sa pentru victoria dobândită prin despărțirea de patriarhatul de la Carloviț și prin înființarea mitropoliei române independente a fost însă atât de mare încât în memoriile sale a numit anul 1864 ca an al „mângâierii și bucuriei supreme", an de „însemnătate epocală".

După realizarea acestui nobil ideal al vieții sale, adică reînființarea Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei, era necesară întocmirea unui regulament, a unei legi după care să se conducă Biserica autonomă Ortodoxă Română a Transilvaniei. De aceea, Șaguna a convocat la Sibiu un Congres național-bisericesc al românilor ortodocși din întreaga Mitropolie, cu câte 10 preoți și 20 de mireni de fiecare eparhie, deci cu 90 de deputați. Lucrările Congresului au durat 22 de zile, de la 16/28 septembrie până la 7/19 octombrie, ținându-se 12 ședințe, în care s-au dezbătut cele mai de seamă probleme ale organizării noii Mitropolii. O comisie a Congresului - formată din 27 de membri (3 clerici și 6 mireni de fiecare eparhie) - a studiat un proiect prezentat de Șaguna, care, cu unele ușoare modificări, a fost primit de Congres sub denumirea de „Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania".

Din această lege - care a stat apoi la baza noului statut al întregii Biserici românești din 1925 - se desprinde limpede spiritul de organizator social-politic al lui Șaguna. El a făcut din Biserică nu numai un lăcaș de închinare, ci și de apărare națională, adunând în jurul ei pe toți credincioșii; el a scos Biserica din izolarea în care zăcea, transformând-o în conducătoare a poporului. Iar preoții și învățătorii școlilor confesionale, aleși de popor, au devenit și mai strâns legați sufletește de el. Astfel, prin Statutul Organic, Șaguna a dat Bisericii o organizație care o contopea cu turma în toate fibrele ei, făcând-o cu adevărat o Biserică a poporului.

Om de cultură superioară, iluminist de mare prestigiu, îndrumător priceput al învățământului românesc și al instituțiilor culturale ale românilor transilvăneni, diplomat iscusit, organizator neîntrecut al Bisericii sale, păstor cu dragoste adâncă față de fiii săi sufletești, mitropolitul Andrei Șaguna, prin marile sale realizări, poate fi considerat unul dintre cei mai străluciți ierarhi pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română în tot trecutul ei.

Pentru toate faptele sale mărețe, cât și pentru viața sa desăvârșită, Mitropolitul Andrei Șaguna al Transilvaniei a fost canonizat, fiind trecut în rândul sfinților, urmând ca pomenirea sa să se facă în fiecare an, la data de 30 noiembrie, fiind sărbătorit astfel împreună cu Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval