OARE CÂND ROMÂNII VOR ÎNVĂȚA SĂ FIE ȘI PUȚIN NEMȚI?


Categorie: Sport
|
10-01-2019
Nr: 5 (7.466)
|
Autor: SORIN CRĂCIUN
|

“Niciun stadion, dintre cele trei, nu va fi gata pentru Euro 2020!”. Gică Popescu dă cărțile pe față

România pregătește trei stadioane pentru Euro 2020, turneu final care-și va desfășura patru meciuri și la București. Gică Popescu (51 de ani), cel care a preluat, în ianuarie anul trecut, șefia organizării departamentului de organizare, recunoaște cu fair-play că niciun stadion nu va fi gata 100% până la startul competiției din vara anului următor. În schimb, va fi gata infrastructura promisă. “Atenție, toate cele trei stadioane vor fi de antrenament! Nu sunt stadioane la care UEFA să vină și să intervină, “gata, n-ai drept de organizare!”. Dar, trebuie să le facem. Eu cred că niciunul dintre aceste stadioane nu va fi gata definitiv, adică 100%! Vor fi 99%, 98%, 95%, dar echipele se vor putea antrena, ceea ce este foarte important. Asta este. Am preluat acest proiect în ianuarie 2018”, a dezvăluit Gică Popescu. Totodată, Gică Popescu a mai spus că lucrările sunt avansate doar la Stadionul Steaua, proiect care a și fost îmbunătățit radical, în timp ce la Rapid și Arcul de Triumf n-au demarat nici măcar lucrările de demolare. “Stadionul Steaua stă cel mai bine și este și cel mai mare. Echipele se vor antrena pe Ghencea, pe Giulești și pe Arcul de Triumf. S-ar putea să nu fie gata hotelurile, pentru că fiecare arenă are înglobat un minihotel și este posibil ca respectivele camere să nu fie dotate. La Stadionul Steaua, proiectul a fost puțin modificat, de fapt e vorba mai mult de aspect. Proiectul a fost îmbunătățit. Va avea mai multe locuri cu spații de închiriere, mai multe parcări, locuri de parcare mai multe și în subteran, de la 150 s-au făcut 300 sau 350, deci a fost modificat în bine”, a completat Gică Popescu.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval