ÎN LUNA DECEMBRIE, FIECARE ROMÂN A ARUNCAT CÂTE... 16 KILOGRAME DE ALIMENTE!

Distribuie pe:

Asociația pentru Protecția Consumatorilor (OPC) - InfoCons anunță că, după ultimele sărbători de Crăciun și Anul Nou, fiecare român a risipit câte 16 kilograme de alimente, explicația specialiștilor fiind că la baza risipei stă, pe lângă obiceiul românului de a mânca vrute și nevrute, lipsa de educație, dar mai ales promoțiile făcute de marile magazine și publicitatea agresivă din ultimii ani.

„Un sfert din produsele cumpărate cu ocazia sărbătorilor nici măcar nu sunt scoase din ambalaj.

După 50 de ani de comunism, a ajuns să ne caracterizeze consumul în exces. Românul are tendința să arate că are mâncare din belșug pe masă, însă, de cealaltă parte, putem da vina pentru aceste cumpărături în exces și pe promoțiile înșelătoare cu trei produse la preț de unul, cu date de expirare diferite.

Din păcate, românul nu are exercițiul de a se uita pe etichetă și se lasă păcălit", a declarat, pentru adevarul.ro, Sorin Mierlea, președintele OPC - InfoCons.

La rândul său, Corina Zugravu, specialist în nutriție și alimentație publică, susține: „Românii nu doar cumpără produse în exces, ci le și consumă în exces, dovadă stând aglomerația de la camerele de gardă ale spitalelor pentru diverse probleme digestive ivite. Noi ne confruntăm din plin cu risipa alimentară, însă ceea ce face omul acasă și ce cumpără nu mai poate fi ținut sub control.

Românul nu s-a obișnuit că acum trăiește din abundență, nu ca în trecut. La nivel de familie, toți își pot da seama cât ar trebui să mănânce, dar adevărul este că românii mănâncă de rup. Ei nu au reușit să depășească anii de dinainte de 1989, când nu aveau ce pune pe masă".

De altfel, potrivit ultimelor date ale Institutului European de Statistică - Eurostat, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în privința cheltuielilor gospodăriilor pe mâncare.

Concret, 26,4% din totalul cheltuielilor unei gospodării din România se duc pe mâncare, în timp ce media europeană este de doar 11,1%.

 

Lasă un comentariu