Dacă privim viața din perspectiva astrofizicianului Stephen Hawking, o putem defini și înțelege ca fiind un sistem determinat, comandat (“an ordered system'') să se apere singur împotriva entropiei și să se reproducă singur (Stephen Hawking, Brief Answers To The Big Questions, John Murray, London, 2018, p. 68). Drept urmare, pornind de la această definiție, moartea îmi pare tocmai contrariul: alterarea, slăbirea și descompunerea definitivă a ordinii acestui sistem, a capacității lui de a învinge forțele care vor să-i pună capăt. Realitatea morții mă determină însă să gândesc că există ceva mai mult (“es existiert mehr'') decât știința vrea să mă facă să cred (Johannes Huber, Woher wir kommen. Wohin wir gehen, edition a, Wien, 2018, p.14).
Existența morții n-o putem nega. Tindem însă să negăm existența Vieții și ideea existenței unui Creator (El însuși necreat) al legilor naturii, și, ca atare, existența timpului veșnic și a vieții post mortem. Negăm, pentru că este atât de ușor, atât de comfortabil, atât de simplu. În contrapondere, acceptăm cu o mare ușurință teoria evoluționismului, a haosului primordial, a selecției naturale, al cărei mecanism nici Charles Darwin nu-l înțelegea (afirmă Stephen Hawking: “he didn't knew the mechanism for it''), fără să ne punem întrebări existențiale fundamentale care ar putea să ne lumineze umbrele din sfera (ne)cunoașterii metafizice. Stephen Hawking însuși neagă necesitatea existenței unui Arhitect al lumii (“don't need a God to create it''), criticat, de altfel, cu o tentă ironică, de un alt om de știință, austriacul Johannes Huber, încă în viață, care descalifică o oarecare ignoranță a englezului vizavi de posibilitatea existenței unui Dumnezeu creator al legilor pe care este fundamentată toată știința actuală, insinuând o subtilă ambiguitate a exprimării lui ateiste, evitând recunoașterea în public a faptului că legea gravitației newtoniene, care ar sta la baza Bing-Bang-ului, se clatină tot mai vizibil (“Man hörte ihn auch nicht darüber reden, wie sehr Newtons Gesetz inzwischen ins Wanken geraten ist''). Cu alte cuvinte, ne este mai ușor să golim moartea de Transcendență, decât să o afirmăm. Moartea a devenit un simplu ritual!
Suntem învățați să credem că viața aceasta este tot ce mai avem. Contemplarea mistică a lui Dumnezeu, o calitate a sfinților și o condiție a urcușului spiritual, învăluită de o liniște adâncă, deplină, este înlocuită cu admirația gălăgioasă, de tipul chiot-strigăt animalic și necontrolat, a legilor care guvernează universul infinit, îngrâmădite într-un circuit de tip iPhone, uitând sau ignorând realitatea condiției noastre în el: exilul. Dorința de a călători prin spațiu, de a învinge poate viteza luminii, nu ne absolvă de el. Oriunde vrem să mergem, nu putem scăpa de el. Suntem Exilați și condamnați la moarte! Din păcate, Remediul îl căutăm în exerciții de tip Yoga, nu în rugăciune. Rugăciunea e anacronică! Nu e cool!
La vârsta de 75 de ani, astrofizicianul Stephen Hawking, era mereu preocupat să rezolve tainele complexe ale timpului și spațiului care ne determină existența. Încercat el însuși de soarta vieții, cum arareori un altul, se străduia, cu ultimele puteri, să ne dea un răspuns final și plauzibil la cele mai grele întrebări ale umanității: Există Dumnezeu? Cum a început totul? Putem călători în timp? Putem defini, determina viitorul? Există viață în spațiu?
Răspunsurile pe care a apucat să le formuleze pot fi sistematizate și exprimate sub forma unor certitudini, incertitudini, speranțe, imposibilități, previziuni. Aș aminti doar câteva dintre ele:
1. Certitudini: a) Legile naturii ne pot explica totul, sunt neschimbabile și universale; b) Universul a fost creat spontan din nimic conform cu legile științei;
c) Nu e nevoie de Dumnezeu pentru crearea universului; d) Pentru că înainte de Bing Bang nu a existat timp, nu a putut exista niciun creator;
e) Evoluționismul; f) Încălzirea globală. 2. Incerti-tudini: a) Probabil că nu există cer și viață veșnică; b) Principiul incertitudinii; c) Prevederea viitorului/determinarea, manipularea lui; d) Posibilitatea apariției - existenței vieții sau a unei forme inteligente în spațiu e foarte mică. 3. Speranțe:
a) Unificarea teoriei cuantice a lui Max Plank cu teoria relativității a lui Einstein (ar putea conduce la o teorie completă despre rațiunea care stă la baza legilor naturale, a existenței însăși); b) Posiblitatea controlării viitorului prin cunoașterea și manipularea legilor naturii. 4. Imposibilități & Nu se știe: a) Nu va fi posibil să fie experimentată teoria lui Plank în laborator; b) Nu se știe cum a evoluat viața umană din oceanul primordial care a acoperit pământul acum 4 bilioane de ani; c) Nu vom putea evita coliziunea cu un asteroid. 5. Previziuni: a) Pericolul distrugerii speciei umane; b) Controlul agresiunii la nivel genetic, manipularea genelor; c) Homo redesign; d) Nu vor fi posibile călătoriile interstelare, poate doar cele în sistemul nostru solar;
e) Comunicarea viitorului va fi de tipul interfață creier-computer. Aș încheia această scurtă prezentare cu unul dintre interesantele sfaturi, care mie îmi sună de altfel atât de creștin, ale marelui cercetătător, și anume acela de a privi cerul, nu pământul (“so remember to look up at the stars and not down at your feet'').
Așa după cum însuși omul de geniu afirmă, știința a evoluat mult în ultimul timp, dar prea puțin pentru a da răspusuri concrete la marile întrebări ale omenirii. Previziunile ei, doar schițate de mine aici, nu sunt neaparat foarte optimiste, mai ales având în vedere timpul limitat al vieții omului pe pământ. Știința mă va ajuta, probalil, să mă mut pe lună, dar nu-mi va putea da răspusuri concrete la întrebările metafizice pe care creierul meu, încă nemanipulat tehnologic, și le pune. Și asta în timp real, adică ante mortem. De exemplu, dacă legile naturii sunt neschimbabile, universale, puternice, un fel de Dumnezeu, cum să ne explicăm moartea. Ce se schimbă, totuși? Teologia mă învață că doar Dumnezeu, Creatorul universului în care mă recunosc drept ființă nemuritoare, e atotputernic și neschimbabil, adică nemuritor și etern. E legea morții o lege naturală univer-sală și neschimbabilă? Cum îmi explic atunci învierea?
Pe de o parte suntem muritori, deci schimbabili, pe de alta nemuritori, neschimbabili. Legile naturii, chiar dacă sunt neschimbabile la nivel universal, nu sunt veșnice. Stephen Hawking zice că legile ne permit să prevedem viitorul în principiu, dar nu și în practică. Aș putea concluziona: suntem nemuritori în principiu, dar nu și în practică. Altfel spus, trăim veșnic, deși murim. Această complicată enigmă a vieții nu o rezolvă știința, deși ea ne poate conduce spre o înțelegere mai înaltă a ei, ci un alt tip de energie, nu cuantică, ci divină. Deci, ce trăiește și ce moare în noi? Suntem doar electronică?
