NO COMMENT - UNA CÂNTĂM LA ATENEU, ALTA FLUIERĂM LA STRASBOURG...


Categorie: Comentariu
|
17-01-2019
Nr: 10 (7.471)
|
Autor: ILEANA SANDU
|

Nici n-am apucat bine să ne trezim din euforia de săptămâna trecută, când, cu mare pompă, am preluat (cică) președinția Consiliului UE, în cadrul emoționantei reuniuni de la Ateneu, că, iată, apar primele... disfuncționalități: s-a constatat, bunăoară, faptul că cel mai puternic simbol național, Imnul României, a fost ... prescurtat, ca să zicem așa, în sensul că s-a trecut, lejer, peste strofa nr. 11, care are următoarele versuri: “Preoți, cu crucea-n frunte! căci oastea e creștină, /Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt. /Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, /Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ!”

Or, conform Legii nr. 75 din 16 iulie 1994, intonarea, în cadru oficial, a Imnului, prevede interpretarea strofelor 1, 2, 4 și 11., iar potrivit HG 1157/2001, “intonarea Imnului național cu alt text și cu altă partitură decât cele stabilite de lege (...) constituie contravenție și se sancționează cu amendă”. O sesizare în acest sens a și fost adresată Ministerului Afacerilor Interne și Prefectului Municipiului București, de către o organizație neguvernamentală, căreia îi dorim succes în această nobilă, patriotică dar inutilă întreprindere, sortită eșecului, întrucât în România, respectarea legii, inclusiv a Constituției, a devenit facultativă, azi-mâine va constitui chiar o infracțiune... Așa că, nu ne-om împiedica de-un “ciot” de contravenție. Pe cine să sancționezi contravențional? Pe Guvern? Pe Președinție? Pe portarul de la Ateneu? ( Plus că ce e aceea “să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ”, că doar jumătate din el nici nu mai e al nost'?!)

Cât despre “oastea e creștină”...hmmm: iarăși nu prea e politically correct, în sensul că înaltelor căpetenii europene prezente la manifestare nu prea le-ar fi sunat bine în urechi, taman după ce o seamă de țări au semnat Pactul global pentru migrațiune. Sintagma e cam... perimată și jignitoare, nu-i așa, la adresa “cotelor” de imigranți pe cale de a se stabili pe teritoriul bătrânului continent (spre disperarea lui Viktor Orbán și nu numai).

Oricum, ciuntirea Imnului a creat câteva ciondăneli în spațiul public. Unii zic că a fost o simplă nebăgare de seamă. Alții își dau cu părerea că a fost vorba de o gafă din partea organizatorilor.

În ce ne privește, înclinăm să credem (fără a avea, desigur, pretenția de a ni se da dreptate) că, în speță, se potrivește zicala: “Năravul din fire n-are lecuire”, adânca plecăciune pe la Înaltele Porți fiind sport național, încă de la fanarioți cetire și fără semne de vindecare. Așa că, ce atâta filozofie și pălăvrăgeală că “se ciuntiseu” (cum ar zice dl Băsescu) Imnul? Las' că merge și fără strofa nr. 11.

...Mai bine să ne veselim că ce frumos a fost la sindrofia de la Ateneu: marii bărbați ai patriei au fost toți la patru ace, cu papioane și “craveți”, numai dl Cioloș era cu gâtul golaș, dar i-a pupat mâna dnei Dăncilă, orchestra a cântat frumos (ca pe vaporul Titanic, înainte să se “scufundaseu”) , europarlamentarii și europarlamentarele au admirat frescele din incintă, s-au dedat plăcerilor burții, gustând din bucatele tradiționale, pregătite sub bagheta inimosului domn Daea, n-a zis nimeni că “muie PSD”, până și dl Iohannis a reușit să schițeze o grimasă care aducea vag a zâmbet, ba chiar a dat mâna (a dat mâna!) cu dna premier, sub cupola Ateneului, de față cu ștabii Europei... O, God, am gândit (în limba engleză, să fim în ton cu atmosfera) da' de se pune, în fine de-un consens, cât de mic, acolo, să trăim și noi ca oamenii normali, într-o țară normală?!...

...Aș! Nici nu s-a stins bine lumina de la Ateneu, nici n-a apucat populația de la orașe și de la sate să-și șteargă, discret, o lacrimă de duioșie, prizărită la colțul globului ocular, că visul frumos s-a spulberat, firavul lanț de iubire s-a făcut țăndări: ajunsă la Strasbourg, dna Dăncilă a fost beștelită, cu mare sârg și aplicațiune, de către eurodeputați de-ai noștri, din Carpați - bravi români, harnici tovarăși - deși oamenii aceia, din fruntea Europei, aproape că ne imploraseră să nu ne mai scoatem limba unii la alții, să nu ne mai dăm poalele peste cap în văzul lumii, să ne sfădim la noi acasă - în baie, în poiată, în găbănaș, oriunde, dar nu la Strasbourg și la Bruxelles, că ei unii s-au săturat de circ și de bălăcăreala euro-mioritică. (Sens în care, sala a și fost cam goală, cozilor de topor autohtone ținându-le isonul doar o fetișcană tunsă scurt și un nene cu nume ciudat și cărare pe mijloc.)

...Totuși, totuși... Să luăm partea frumoasă a lucrurilor de se petrecuseră la Ateneu, marcate (ele, lucrurile) de figura luminoasă a dlui Donald Tusk: niște presari mai curioși din fire au descoperit că marele discurs, rostit într-o “română impecabilă” de-a căzut asistența pe spate (cu socru-său, care se dădea cu Dacia 1300, și cu Mircea Eliade, care a fost un mare scriitor român, și Enescu - un mare compozitor român, și Duckadam - un mare fotbalist român) seamănă picătură ruptă cu cel de anul trecut, rostit în limba bulgară, cu prilejul preluării de către guvernul de la Sofia a președinției Consiliului UE. Atâta că, în loc de marele fotbalist român Duckadam, dl Tusk l-a evocat pe marele fotbalist bulgar Hristo Stoicikov, care înțelegem că a marcat și dânsul niște goluri senzaționale la nu știu ce campionat de fotbal. În loc de marele scriitor român Mircea Eliade, l-a citat pe marele poet bulgar Vazov: “Țară dragă (Bulgaria - n.n.), cât de frumoasă ești, cât de minunat este cerul tău albastru!” (Probabil că de aceea nici n-o primesc în Schengen, că are cerul prea albastru...)

Acuma, că mai sunt nici 6 luni până ce Finlanda ne va succeda la președinția Consiliului UE, dl Tusk musai să se apuce de studiat limba finlandeză (una dintre cele mai grele limbi, numai maghiara o întrece), să-l laude un pic pe marele fotbalist Jari Okavi Litmanen (care și el a băgat multe goluri la viața lui), să rețină un citat din opera lui Frans Eemil Sillanpää și să nu încurce Turku cu Turcia.

...E mult de lucru pe la cele foruri europene, iar omul cât trăiește învață, și adevăru-i că nu-i ușor să conduci destinele Europei, care Europă nu e Dacia 1300 a lui tata socru....

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval