Johannes Huber mă ajută să caut un posibil răspuns din punct de vedere științific. El zice că înainte de a exista creierul, sediul biologic al conștiinței, viața persoanei umane ia ființă în momentul conceperii ei la nivel embrionar. Embrionul e viu! Acum și aici, zice autorul, începe viața noastră electronică (e vorba de particula de electron care stă la baza existenței materiei). Electronul e viu! Restul e istorie. Acuma depinde și de cine o scrie. Depinde și de cine o citește. În fond și la urma urmei suntem toți o lume de electroni, o lume electronică. Bună sau rea! Creștinismul ne atrage atenția că suntem totuși mai mult de atât! Și anume, electroni însuflețiți, sortiți vieții veșnice. Electronul a murit! Trăiască electronul!
Sufletul e o substanță simplă, imaterială. Moartea sufletului e de natură spirituală, nu electronică. El poate fi ucis de o viață imorală. Există suflete care sunt ucise de o viața stricată a trupului (să zicem a electronilor corupți, alterați, perverși....), ruptă de sursa vieții, Dumnezeu. Un fel de război al materialului împotriva imaterialului. E vorba de o polaritate dezechilibrată, alterată și dușmănoasă. Accentuând doar polul material, se pierde din vedere polul spiritual. De aici toate bolile sufletești și psihice contemporane. Accentuând doar frica de moarte, încercând, prin orice mijloace științifice, anihilarea ei, se pierde din vedere moartea spirituală. Iată că apare din nou provocarea pe care viața ante mortem ne-o trântește în față: timpul real al propriilor noastre decizii.
Am putea aștepta până când știința ne va da un răspuns final, universal valabil la toate incertitudinile noastre. Și dacă nu poate să o facă? Cât să așteptăm până ce creierul unui vierme de pământ devine la fel de inteligent ca al nostru? Poate deveni vreodată viermele om? Adică, pot niște circuite electronice ale unui computer, azi foarte rapid, dar lipsit de inteligență, deveni niște sisteme tehnnologice înzestrate cu conștiință, discernământ, sentimente, precum omul? Stephen Hawking zice că da. Apare concurența: inteligența umană vs. intelgența artificială. Dar și provocarea mileniului: stilul de viață ante mortem.
Omul trebuie să evolueze la nivel bilologic și intelectual. În starea actuală, nu poate călători în spațiu. Poate, doar, ca praf de stele. Certitudinile astrofizicianului englez amintit sunt criticate și ele de creaționiști. La întrebarea de unde provin electronii care au generat Bing-Bang-ul, știința care susține evoluționismul darwinist își mușcă buzele. Noi trebuie să credem pur și simplu că aceștia au fost dintr-o dată aici. Și gata! (Johannes Huber: “Elektronen waren auf einmal da, ja servus”). Și totul din nimic! Iar în ceea ce privesc previziunile cercetătorului, cum spuneam, moartea vine, totuși. E prea târziu să luăm decizii post mortem. Asta a încercat bogatul nemilostiv din parabola lui Iisus și n-a reușit. (Lc.16, 19-31). Legile astrofizice, aici în lumea noastră “neschimbabile” și “puternice”, dincolo în lumea Lui, sau în cealaltă lume a noastră, își pierd valabilitatea și eficiența. Un alt geniu, al credinței, de data asta, Avram patriarhul, de altfel un om bogat, și aici, și dincolo, e foarte tranșant. Există o prăpastie de netrecut între “noi și voi”, zice patriarhul, iar în lumea materială, unde frații bogatului se lăfăie în lux și neomenie, domnesc alte legi. Totuși, Cuvântul Domnului, predicat de slujitorii lui, ar putea să-i îndrume. În niciun caz, învierea din morți, adică suprimarea, anihilarea, suspendarea, măcar pentru un moment, a legilor de aici, nu ne va putea convinge de existența vieții (legilor) de dincolo, dacă nu credem în Dumnezeu.
Credința, așadar, este cheia înțelepciunii deciziilor pe care trebuie să le luăm ante mortem. Adevărul nu e o ideologie, filosofie sau o anume știință. Adevărul e o Persoană: Hristos! El s-a născut în chip miraculos din femeie. N-a ținut cont de legile de aici. Cum putea o femeie, “fără de bărbat” să nască un băiat? Altfel zis: cum puteau doi cromozomi XX să dea naștere, de la ei putere, fără nicio intervenție exterioară, cromozomilor XY? Așa, pur și simplu? De ce nu a născut Fecioara Maria o fată? Într-un anumit fel, mi se pare că putem asimila nașterea Domnului, a universului mântuitor din pântecele Femeii, cu nașterea macrouniversului însuși. Ambele au luat ființă în urma unei intervenții exterioare. Ca Om, Hristos a asumat prin Întrupare electronii lumii în Ipostasul său divino-uman, împreună cu toate legile, tot de El create, pentru a mântui și desăvârși întreaga creație (electronică).
Sfinții Părinți, a căror operă teologic-dogmatică e vastă și de un nivel intelectual foarte ridicat, ne provoacă mereu mintea și inima. Adică, opera lor nu poate fi înțeleasă de oricine. De aceea îi revine Bisericii, nu unei singure persoane, datoria de a o explica corect la nivelul nostru, al oamenilor de rând, fiilor ei. Dar nici știința, cu toate calculele, formulele și tainele ei nu poate fi înțeleasă de orice profan. Timpul e prea scurt! De aceea, majoritatea dintre noi apelăm, conștient sau nu, la virtutea credinței. Asta înseamnă inimă. Acum înțelegem de ce e important ca inima să fie curată!
Este științific demonstrat că omul acționează, în cea mai parte a vieții, condus de sentimente. Deci, pe de o parte ne batem cu pumnul în piept că știința zice, știința face, în practică însă aplicăm, bunul plac al inimii, corupând însăși legile în numele cărora suntem în stare să ne scoatem unii altora ochii. Adică, ne mințim pe noi înșine. Ne mințim “frumos”. Sentimentul e mai tare decât rațiunea. De aceea suntem atât de ușor coruptibili. De aceea suferă încă oamenii cinstiți și corecți. De aceea există atât de mult relativism și nesinceritate. De aceea șirul martirilor nu s-a încheiat. De aceea există lipsa dreptății și a curajului mărturisirii ei în societatea umană. Acum înțelegem de ce doar inima curată îl vede pe Dumnezeu (“Fericiți cei curați cu inima....”).
Inima curată vede dincolo de aspectul exterior: moda vestimentară nivelatoare, lipsită de originalitate, trupul (ambalajul) modificat, subțiat, ajustat, înfrumusețat în camere de tortură modern amenajate, zâmbetul perfid, arogant, zeflemitor, trădător, nesincer, ochii neliniștiți, obosiți de căutări efemere egoiste, morți deși par vii, vorba meșteșugită, intelectualistă, paranormală sau, din contră, vulgară, jignitoare etc., etc., etc. Inima este, așadar, organul biologic, însuflețit de duh divin, care bate ante mortem ritmul curgerii vieții noastre. Inima curată are o calitate excepțională: vede post mortem.
Și pentru că pentru mulți nu e prea comod adevărul revelat, e mai comodă negarea lui. Aceasta, dacă suntem cinstiți până la capăt, nu vine din rațiune, ci din inimă. Nu o zic eu, ci El (Mc.7, 21-23). După părerea mea, nu popularea altor planete e soluția salvatoare a speciei umane, după cum prevede o parte a științei actuale, ci o inimă curată condusă de legile divine. Nu înțeleg teama omului contemporan în legătură cu dispariția speciei noastre. Nu e moartea tot o dispariție d.p.d.v științific? În contrapodere, Hristos ne asigură de viața de după moarte. Sfinții, strămoșii noștri adormiți, au încetat să mai aparțină speciei umane? În numele cărei specii ridicăm monumente, rugăciuni și osanale, depunem coroane la morminte? Hristos cel înviat, care șade acum pe tron alături de Tatăl său, undeva în spațiu sau dincolo de el, undeva în cerul care, după Stephen Hawking, probabil nu există “there is probably no heaven and after life either”, mai aparține speciei umane?
Ante mortem vs. post mortem! Un exemplu pilduitor poate fi cazul fecioarelor nebune care au uitat să-și cumpere ulei pentru candelele lor (Mt.25, 1-13). Cele înțelepte și-au pregătit candelele lor anterior sosirii Mirelui. Cele nebune, precum bogatul nemilostiv, au încercat să deschidă ușa Mirelui posterior. Nu doar cel ce neagă existența lui Dumnezeu e nebun (Psalm 14,1), ci și cel întârziat. Paradoxal, viteza inteligenței artificiale și virtuale care ne înconjoară și ne “omoară timpul” ne întârzie luarea celor mai importante decizii existențiale.
Mai avem totuși nădejde? Mai avem timp să privim și dincolo de stelele lui Hawking, sau e prea, prea târziu? Bieții de noi, electroni manipulați ante mortem. Ce mai viață de câine! Mă scuzați, de electroni.
