CONSILIILE LOCALE, OBLIGATE SĂ ACORDE BURSE ELEVILOR!

Distribuie pe:

Joi, 17 ianuarie 2019, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a proiectului pentru modificarea Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în sensul instituirii obligativității acordării, de către consiliile locale, a burselor de performanță, de merit, de studio și de ajutor social pentru elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar, cât și o valoare minimă a acestora, stabilită anual prin hotărâre a Guvernului.

Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studii, prevede proiectul de lege promulgat.

Lasă un comentariu