O SUCCINTĂ RADIOGRAFIE POLITICĂ

Distribuie pe:

Este regretabil faptul că sărbătoarea Centenarului și Sfintele Sărbători Creștine au găsit clasa politică din România dezbinată, iar după preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene, dihonia dintre politicieni continuă cu mai multă fervoare. În schimb, poporul român nu este dezbinat, și-a văzut de sărbători, cu nădejde în pronia cerească, iar după zilele libere, de odihnă binemeritată, își vede de munca cinstită. Rar mai vezi comentarii la adresa mai marelui pesedist Liviu Dragnea, care își plimbă tânăra iubită prin țările calde, iar Tăriceanu petrece o minivacanță, la schiat, undeva, prin Franța. Alegătorii îi vor judeca, la vot, iar judecătorii le vor aplica sentințele meritate pentru faptele penale de care sunt acuzați. Poporul mai crede în justiție, chiar dacă politicienii își doresc să-și impună oamenii lor, unii absolvenți de facultăți de drept fantomă, cu examene pe bază de tip grilă. Să ne aducem aminte de examenele de admitere din perioada socialismului, când la cele trei facultăți de drept din România era o concurență de 20-30 de candidați pe un loc. În prezent, numai în municipiul Târgu-Mureș, la un moment dat, funcționau trei facultăți de drept, fără examen de admitere. Mă abțin să comentez despre calitatea absolvenților, despre pregătirea lor profesională și modul cum vor fi capabili să-i înlocuiască la un moment dat, pe juriștii formați în perioada socialismului, când școala era cu adevărat școală.

Este adevărat că, și pe glob, în alte țări cu tradiții serioase în ale democrației, situația politică, socială este tensionată, cu conflicte greu de controlat, chiar dacă au o anume prosperitate economică.

La noi, totuși, situația este mai comfortabilă, cât de cât sub control, și ar fi mult mai favorabilă dacă s-ar pune capăt conflictelor politice și celor din justiție.

Prinși în jocul periculos al dezbinărilor politice, conducătorii României se fac că uită de o realitate periculoasă, de războiul de lângă casa noastră. Aproape de granițele țării, la câteva sute de kilometri, războiul bate la ușă, iar vechii dușmani stau cu arma la picior, în timp ce se gudură pe lângă țarul Putin. Conflictele din Statele Unite, din Franța, din alte țări NATO, nu sunt favorabile pentru un eventual sprijin de acordat României, în caz că vom avea probleme. Deocamdată acest subiect nu a fost abordat de mass-media, nici de clasa politică, cu toate că este de natură să provoace îngrijorări.

Majoritatea românilor și-au pus speranța în PSD, un partid de stânga, cu proiecte sociale de redistribuire a avuției naționale, prin care să se ia de la cei bogați și să li se acorde săracilor. Din păcate, s-a luat tot de la stat, secătuind visteria națională, în timp ce tranziția către capitalism i-a îmbogățit pe cei bogați și le-a deschis apetitul de deviere spre propriile buzunare a avuției naționale, printr-un capitalism de cumetrie. Să analizăm doar averile baronilor pesediști, care au acumulat averi în două decenii, cât trei generații de oameni cinstiți. Mai marii pesediștilor au averi prin America Latină, prin bănci din Occident, iar ei vin și se erijează în social-democrați, dornici să vină în sprijinul celor săraci, cu pensii și ajutoare sociale. Păi domnilor politicieni, în frunte cu Dragnea, Tăriceanu, Tudorel Toader, Viorica Dăncilă, Ludovic Orban și burghezia liberală, Ioahanis și gașca lui de consilieri, Băsescu cu frustrații de pe lângă el, comuniștii au fost îngeri față de voi. Ei n-au furat și n-au mințit în 40 de ani de dictatură socialistă, precum procedați voi în numele democrației, nici pe sfert, cât ați furat voi în 30 de ani de democrație capitalistă sălbatică.

 

Lasă un comentariu