REVIZIONISMUL UNGURESC, BOALĂ CANCEROASĂ, FĂRĂ LEAC! (2)


Categorie: Istoric
|
07-02-2019
Nr: 24 (7.485)
|
Autor: ILIE ȘANDRU
|

“22 decembrie 1989. Piața centrală din Miercurea Ciuc, cea din fața sediului Comitetului județean de partid, numită de noi, în batjocură, așa mai în surdină, ,,piața aplauzelor”. ,,Casa albă” nu se mai vede din fumul negru ce o înconjoară din toate părțile. Cineva vorbește la microfon, în limba maghiară. Grupuri numeroase de tineri, majoritatea aflați, vizibil, sub influența alcoolului, urlă - fiindcă a cânta este cu totul altceva! - cântece maghiare cu caracter revanșard, iredentist și revizionist, sfâșiind, cu ură, drapelele tricolore românești, pe care apoi le calcă în picioare, jucând pe ele ceardașul unguresc! Mi se urcă sângele în cap și prima pornire este de a mă repezi spre unul dintre acești indivizi ca să-l strâng de gât. Îmi revin însă repede, cineva parcă mă trage de mânecă, trezindu-mă la realitate, șoptindu-mi: ,,stai cuminte dacă vrei să mai ieși viu de aici”!

(Sunt scene trăite de autorul acestor rânduri, descrise în vol. ,,Sub cumpăna veacului”, Ed. “Petru Maior”, Tg.-Mureș, 1995).

***

Au trecut de atunci aproape trei decenii. Csibi Barna, cunoscut acum de întreaga țară, era în acea vreme un băiețel nevinovat, care, chiar dacă a trăit evenimentele din decembrie 1989, nu a priceput nimic din ceea ce s-a petrecut atunci. A fost, însă, crescut și educat în noua eră a libertății și în noile condiții ,,democratice”, create după 1989, când s-a produs separatismul școlar pe criterii etnice, ce a condus la autoizolarea elevilor de etnie maghiară, nu pentru că au cerut ei, sau părinții lor, ci așa au vrut educatorii, dascălii lor, cei care au afirmat atunci că ,,limba română este un element de oprimare a minorității maghiare”! Așadar, Csibi Barna și generația sa, ca și toate cele care au urmat, nu sunt decât produsul educației și instrucției ce se fac azi în aceste școli bantustanizate.

Practic, începând cu acea separare etnică, limba română a dispărut din școlile și secțiile cu limba de predare maghiară. Dacă cineva ar avea curajul să controleze acest fenomen, sau dacă s-ar da corect notele ce trebuie acordate absolvenților acestor școli sau secții, la disciplina Limba și literatura română, procentul de promovabilitate a bacalaureatului cu siguranță nu ar depăși 5, cel mult 10 la sută! S-a convins de acest lucru, nu demult, fostul ministru al educației, cu ocazia vizitei pe care a făcut-o în județul Harghita. Atunci, la una dintre școlile din Miercurea Ciuc, cu limba de predare maghiară, nu a putut schimba nicio propoziție în limba română cu elevii din ciclul liceal! Urmarea? I s-a arătat ușa! La cerea expresă a UDMR.

Fiindcă, vorba aceea, ce a căutat ministru de la București la Csik Szereda, în ,,ținutul secuiesc, autonom”? Nu avea ce căuta el acolo ,,un reprezentant al invadatorilor”! Și mai ales să ceară să i se vorbească și în limba română! Nu fiindcă aici ,,unde noi suntem locuitorii băștinași, să cerem fiecărui invadator, fără rădăcini aici, să ni se adreseze în limba maghiară!” (Kolumban Gabor în ,,Europai-Ido” nr. 23/2006)

Oare n-ar fi trebuit întrebați, mai degrabă, în mod normal, dascălii lor cum își justifică salariul pe care l-au luat timp de 4 ani?... (Ca să nu zic 12 ani, de-a lungul cărora se zice că ,,se învață” Limba română!). De ce această situație? Fiindcă ,,limba română a devenit cea mai grea materie pentru elevii maghiari, depășind proverbiala matematică” (Balázs Lajos în ,,Ateliere metodice”,1999, a declarat unul dintre profesorii de Limbă română, dr. în științe filologice, din Miercurea Ciuc. Asta, în timp ce engleza sau germana se învață cu mare ușurință, spunea tot el. Cum se explică? Ne lămurește cât se poate de clar domnul Frunda György: ,,A devenit o vanitate să nu se învețe limba română în liceele maghiare. Se zice că așa suntem maghiari autentici, dacă nu știm limba română”. Un moment de luciditate! Și un moment al adevărului!

Tragedia nu constă doar în neînvățarea și necunoașterea limbii române, adică limba țării în care s-au născut și trăiesc toate generațiile de unguri din România de după 1918. Tragedia adevărată este aceea că toate aceste generații au fost crescute și educate în spiritul iredentismului și revizionismului, cultivându-se permanent ura față de poporul român, ,,invadator”! Așa s-a întâmplat că secțiile românești de la liceele pedagogic și sanitar din Odorheiul Secuiesc au fost alungate din oraș, imediat după 1990, motivându-se că ,,prezența claselor românești în Odorheiul Secuiesc dăunează procesului instructiv-educativ în limba maghiară” (Comunicatul nr. 12 din 4 aprilie 1990 al Primăriei din Odorheiul Secuiesc).

De atunci, deci, în toate școlile cu limba de predare maghiară din ,,secuime”, procesul instructiv educativ în limba maghiară se poate desfășura fără a mai fi pus în pericol de prezența claselor românești.

Dar acesta a fost doar unul dintre multele episoade brutale, începute după 1918 și continuate apoi din 1990, în care elevilor maghiari din România li s-a vorbit și li se vorbește deschis de ,,hoardele năvălitoare ale valahilor”, despre ,,opincile pline de sânge ale bandelor de valahi”, despre ,,cea mai ticăloasă națiune de pe suprafața pământului” (Cronica neagră în Caiete ale istoriei locale, 2004, publicație ce apare sub patronajul Fundației ,,Kemeny Janos” din Toplița etc. Motiv pentru care tot ce este românesc, pentru maghiarii din România, în primul rând pentru tineri, ,,este superlativul odiosului ce trebuie urât tin toate puterile și combătut prin toate mijloacele”! (Emil Dandea).

Toate acestea s-au petrecut și se petrec în Ardeal, mai ales în așa-zisele ,,județe secuiești”, unde tineri, precum Csibi Barna, au învățat și învață că ,,aici, pe Pământul Secuiesc, unde noi suntem locuitorii băștinași, să avem curajul să-i cerem fiecărui invadator, fără rădăcini aici, să ni se adreseze în limba maghiară(...) Să ne intre bine în cap că puterea română de ocupație, asupritorii noștri, își clădesc planurile de nimicire a maghiarilor pe indiferența noastră” (Kolumban Gabor, ibid. 2006).

Csibi Barna este unul care nu a rămas indiferent față de ,,procesul de nimicire a maghiarilor”, aflați ,,sub cea mai cruntă prigoană a românilor, un popor vagabond, venetic, fără patrie, care s-a așezat pe străvechiul pământ al maghiarilor”! (Csobanczi Elemer în Ungaria Mare sau moartea națiunii). Iar atunci Csibi Barna a reacționat, a răspuns prompt la apelurile făcute în numele națiunii maghiare. Și l-a spânzurat pe Avram Iancu. I-a spânzurat, prin acest gest simbolic, pe toți românii transilvăneni. Fiindcă, cum bine scria istoricul Ion Bulei, ,,Avram Iancu a trăit o dramă, iar drama lui e practic drama românilor din Transilvania de la jumătatea secolului al XIX-lea”. Este, de fapt, drama dintotdeauna a românilor transilvăneni de-a lungul veacurilor când Transilvana nu a fost decât o amarnică Golgotă, pe care ei au trebuit s-o urce, generație după generație”, în chinuri cumplite.

Nu trebuie să se uite nici faptul că Csibi Barna era comandantul uneia dintre organizațiile extremiste ale iredentismului maghiar din România, ,,Garda secuiască”, organizație para-militară, față de care autoritățile române manifestă un total dezinteres, chiar dacă se știe că ea este organizată după modelul organizațiilor de tip fascist din vremea lui Horthy, precum: ,,Partidul Cruci cu Săgeți” (nylașiștii), ,,Ordinul vitejilor” ,,Garda zdrențăroilor”, ,,Vânătorii turanici”, ,,Uniunea camaradenească”, ,,Asociația generală a tiraliorilor unguri” etc.

Iată de ce Csibi Barna și camarazii săi nu ar avea niciun moment de reținere pentru a aplica, dacă s-ar ivi prilejul, ,,învățăturile” cuprinse în ticăloasa broșură intitulată ,,Nincs Kegyelem” (“Nu există îndurare”, a descreieratului Ducso Csaba, scrisă în 1940. Aceasta este, deci, concepția de viață a tinerelor generații de unguri din România, deci și a lui Csibi Barba, socotit deja un erou național al maghiarilor, fiindcă prin gestul lui el nu a făcut decât să ne transmită încă o dată că ,,nu există între ungur și ungur deosebire, toți vă urâm, toți tindem cu toate mijloacele la păstrarea supremației noastre, ca ceasul reînvierii Ungariei să ne afle înmulțiți și întăriți(...) Și cu cât vom avea mai multe libertăți, cu atât vom lucra mai intens, cu cât vom avea mai multe drepturi, cu atât vom fi mai periculoși pentru statul român, căci nouă drepturi și libertăți de la români nu ne trebuie decât ca să le îndreptăm în contra lor” (Emil Dandea). Fără comentarii!.. Dar de ținut minte!

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval