ORGANIZAREA COMITATENSĂ ÎN TRANSILVANIA ÎNTRE 1867 ȘI 1918 - MIJLOC DE DEZNAȚIONALIZARE ȘI ASIMILARE A ROMÂNILOR (VIII)


Categorie: Istoric
|
08-02-2019
Nr: 25 (7.486)
|
Autor: IOAN SILVIU NISTOR
|

Județele Crasna și Solnocul de Mijloc au încheiat, de asemenea, câte un act de protest, cerând revocarea rescriptului referitor la anexarea lor la Ungaria, iar la 18 septembrie 1861 s-au întrunit toți intelectualii acestor două județe, în comuna Băsești, unde au hotărât să se protesteze din nou împotriva anexiunii, și o delegație să meargă la Viena pentru a prezenta protestul în fața împăratului. Delegația a fost condusă de către avocatul dr. Ioan Maniu (tatăl lui Iuliu Maniu), și a fost primită de către împărat, la 14 octombrie 1861, care le-a promis, în mod amabil, rezolvarea doleanțelor. Dar “rezoluțiunea mulțumitoare” promisă de către împăratul Franz Iosif, trimisă fiecărui județ suplicant, suna astfel: “Nu se poate încuviința cererea” fiindcă hotărârea este definitivă. Încorporate la Ungaria în 1861, cele 4 comitate din Partium: Chioar, Crasna, Solonocul de Mijloc și Zarand, vor fi desființate în 1876, spre a se pierde orice urmă de organizare și viață românească de anvergură în aceste comitate.

Legea maghiară XX: 1876, completată în 1877, desființează orice urmă de autonomie locală pentru români și sași (districte sau scaune), și se revine parțial la situația din epoca feudală, ce asigura, în mod discreționar, dominația elementului unguresc și sprijinea politica asimilatoare a Guvernului maghiar. Au fost constituite următoarele comitate: Alba Inferioară, Arad, Bichiș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cenad Ciuc, Cojocna, Făgăraș, Hunedoara, Maramureș, Mureș-Turda, Odorhei, Sălaj, Sătmar, Sibiu, Solnoc-Dăbâca, Timiș, Târnava Mare, Târnava Mică, Torontal, Trei Scaune, Turda-Arieș, Ugocea, care erau circumscrise integral, sau în cea mai mare parte vechiului teritoriu al Transilvaniei. Această organizare administrativ-teritorială se va menține, cu unele modificări nesemnificative, până în 1918. Comitatele erau împărțite, ca și cu un secol înainte, în cercuri administrative.

Legea XXI: 1886, acordă diviziunilor teritoriale, de gradul cel mai înalt, calitatea de “jurisdicțiuni”, care sunt de două categorii: comitate și municipii.

Rolul prevalent deznaționalizator și asimilator pe care organizația comitatensă maghiară l-a îndeplinit va fi subliniat în mod concludent, fără echivoc, în Memorandumul românilor din Transilvania și Ungaria, act politic elaborat de către Partidul Național Român și depus la Curtea imperială din Viena, la 28 mai - 9 iunie 1892, de către o dele-gație reprezentativă a românilor transilvăneni, formată din 300 de persoane, condusă de către dr. Ioan Rațiu. “În Transilvania trăiesc abia vreo 200.000 maghiari, risipiți prin fostele comitate, prin o poporațiune română de peste 1.500.000 de români: legiuitorii au purtat de grijă ca prin caricarea cercurilor electorale să asigureze acestei infime minorități maghiare, majoritatea voturilor la urnă (...) Peste 60.000 dintre alegătorii din Transilvania se folosesc de acest drept, în virtutea nașterii din părinți nobili, ori a drepturilor acordate liberilor secui. Ceilalți locuitori ai țării, care au dreptul în virtutea censului, se reduc la 15-20 mii. Și precum arată datele de mai sus, în comitatele cu poporațiune română, un deputat cade pe 50-60 mii locuitori, pe când secuimea trimite câte un deputat pentru 4-5 mii locuitori”. “În Transilvania (...), în 23 comitate, românii sunt în majoritate precumpănitori, ba aproape singura poporațiune: nici într-unul din aceste 23 comitate, însă, Guvernul” care a procedat atât de nedrept, încât nu există “nici un comite suprem, ba chiar nici un vicecomite luat dintre români. Și nu va susține nimeni că între 3 milioane de suflete nu e nici un om calificat”.

(Va urma)

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval