UN SCRIITOR VÂSLIND LA CORABIA VEȘNICIEI (V) LAZĂR LĂDARIU, “VÂSLELE TIMPULUI”, ANTOLOGIE


Categorie: Cultural
|
09-02-2019
Nr: 26 (7.487)
|
Autor: CEZARINA ADAMESCU
|

«Pasărea în altă pasăre zboară, / aripa înlăuntrul aripii, / mărgeaua se limpezește în miezul moale / al scoicii; // știm totul despre singurătate, / îngerul adâncurilor se prăbușește în noi, / căderea lui înceată / peste iedera din camera goală / înfioară fața oglinzii; // pe riduri alunecă o apă supusă / și îndepărtatul cântec până aici nu va ajunge / în luntrile acelea cernite; // ce iarbă mâloasă, / ce umbră înaltă / e așteptarea în ultima haltă». (Pasărea în altă pasăre zboară). Și peste toate, ca un miracol blând, nașterea clipei “între două țipete”, alunecând prin colul clepsidrei foarte frumos ilustrată metaforic de către autor: «Din moment ce s-a întâmplat, / nașterea aceasta este adevărată; // nici bobul de nisip, / nici firul de iarbă / nu vor opri ceasul acela; // zadarnică / până și mâna lungă / din apă ieșită, / din aer; // prin măceșii târzii / trompeta vremii cântă / rugina; // de mii de ani se pregătește / clipa dintre două țipete». (Dimineața născându-se).

Dacă ar fi să-i căutăm poetului un portret cât mai aproape de realitate, ar fi cel desenat în acest vers: «copacul singur își crește inelele» - fiindcă, până la urmă, singurătatea poetului e suverană, chiar în mijlocul unui vacarm asurzitor de voci cunoscute și străine. El își asumă această singurătate necesară în «Cetatea de dincolo de câmpuri», dar și în Agora, acolo unde se află în centrul evenimentelor. Acest sentiment este și mai pregnant în poemul «Cu mâinile ridicate» :

«Viața trece cu mâinile ridicate: / un semn de iertare, / un semn de trădare. / Flash-uri succedându-se: / după fiecare fotografie / picură o frunză de sânge. / Gălăgioasa lume își înconjoară vedeta, / chemând-o la rampă cu fluierături prelungite. / Prin piață trece paiața / cu mâinile ridicate».

O oarecare atenție calofilă se poate observa în dispunerea versurilor ca și în grija pentru acuratețea stilistică. Următorul volum antologat se intitulează: «Dimineți fără coloane», apărut la Editura TIPOMUR Târgu-Mureș, 1994. Timbrul grav nu-l părăsește nici în acest spațiu în care diminețile au dispărut după amfilade înalte, iar poetul, la răscruce de vârstă, se vede nevoit să-și memoreze cu nostalgie anii pierduți, clipele risipite ireversibil, obligat să-și salveze aparențele: «Ce repede s-au împrăștiat, / semințe de salcâm sonor / țâșnind din păstaie, / toți anii mei / în cele patru zări / și singur m-am trezit la răscruce / cu floarea de măr la butonieră / sub norul fosforescent alunecând / spre steaua / până azi neștiută; // ce repede se-ntristează grădina-nserării, / când nimeni nu ară / cu plugul acelei întoarceri, / nici măcar o ambiție de-o oră, / de-o seară; // ce repede se duce / și lotusul cântător / pe valurile cerului roșu, / și murmurul răzbate ușor / pe apele-n lună, / precum pasărea nevăzută în zori; // ce repede / și fără nicio scăpare. (Ce repede).

1 ianuarie 2019

(va urma)

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval