MESAJUL ÎNALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE IRINEU, ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI, CU PRILEJUL ÎNCEPUTULUI POSTULUI SFINTELOR PAȘTI – 2019 - POSTUL MARE, O ÎNTOARCERE A OMULUI LA DUMNEZEU


Categorie: spiritual
|
12-03-2019
Nr: 47 (7.508)
|
Autor: Înaltpreasfințitul Părinte IRINEU, Arhiepiscop al Alba Iuliei
|

A început Sfântul și Marele Post al Paștilor, când Biserica ne oferă prilejul de a ne înnoi viața duhovnicească prin post. Hristos Domnul ne arată valoarea spirituală a postului, rânduindu-l printre “faptele dreptății” (Mt. 6, 1). El Însuși Și-a inaugurat misiunea printr-un post de patruzeci de zile (cf. Mt. 4, 2). Afirmând puterea pe care o mijlocește postul împotriva diavolului, Domnul a zis: “Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post” (Mc. 9, 29). Sfântul Apostol Pavel amintește “posturile” printre mijloacele sale de a-I sluji lui Hristos (cf. II Cor. 6, 5). Postul a devenit o instituție chiar de la începuturile Bisericii.

Puterea satanei și a răului scade atunci când postim. De îndată ce-i oferim lui Dumnezeu ceva ce atinge trupul nostru, putem spune că I ne dăruim cu adevărat. Este ușor să dăm din banii noștri, din timpul nostru, să spunem o vorbă bună, ori chiar să facem un serviciu sau altul. Postul, însă, nu atinge numai trupul nostru, ci și un lucru vital. Hrana este o chestiune de supraviețuire și este legată de obiceiurile noastre profunde, ființiale. Postul scoate la iveală dependențele noastre. Când ajunăm sau când postim cu pâine și apă, se aprind niște luminițe care ne aduc în minte: cafeaua, țigara, vinul, ciocolata ș.a.

Postul ne face să ne dăm seama cât suntem de atașați de programul nostru, de obiceiurile noastre.

Când ajunăm sau când postim, vom descoperi bucuria libertății. În măsura în care omul se sustrage oricărei satisfacții sensibile, sufletul său poate, cu o mai mare râvnă spirituală, să se întoarcă la Dumnezeu și să obțină de la El ceea ce cere. Când postim, ne debarasăm de multe lucruri din viața noastră, pe care “vrăjmașul” le-ar putea utiliza. Împiedicându-i acestuia căile de acces în inima noastră, Îi dăm lui Dumnezeu un spațiu în noi. De aici afirmația Sfântului Vasile cel Mare: “Postul poate întoarce pe om la Dumnezeu”.

Efectele postului sunt binefăcătoare pentru trupul și pentru sufletul nostru. În primul rând, postul aduce potolirea poftelor trupești și micșorează puterea lor asupra trupului și asupra sufletului. În al doilea rând, postul este expresia pocăinței pentru păcate și o jertfă sau faptă a dreptății, bineplăcută lui Dumnezeu. În al treilea rând, postul este necesar și din punct de vedere medical, purificând trupul de toxine, înnoindu-l și ferindu-l de boli. De aceea Sfântul Ioan Casian spunea: “Primirea hranei cu măsură și cu socoteală dă trupului sănătatea și nu îi ia sfințenia”.

În perioada Postului Mare, Biserica ne cheamă ca prin asceza postului să ne reînnoim întreaga noastră ființă, îndepărtând de la noi tot ce este dăunător și întinat. Moșii și strămoșii noștri nu mâncau “de dulce” tot postul, socotind că prin aceasta se întorc către Dumnezeu “din toată inima cu postiri” (Ioil 2, 12). Dacă imităm evlavia lor și ținem postul cu sfințenie, vom putea întâmpina, după cuviință, “primăvara dulce” a Învierii, ca unii care “am murit împreună cu Hristos, pentru a viețui împreună cu El” (cf. Rom. 6, 8).

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval