FILOSOFUL CONSTANTIN NOICA – DEMNITATE ȘI VALOARE A SPIRITUALITĂȚII ROMÂNEȘTI


Categorie: Cultural
|
14-03-2019
Nr: 49 (7.510)
|
Autor: Lector univ. dr. EUGENIU NISTOR, Facultatea de Științe și Litere a UMFST Târgu-Mureș
|

Cel care avea să declanșeze și să fie cunoscut ca “fenomenul Noica”, în cultura română, s-a născut la Vitănești-Teleorman, în ziua de 12 iulie 1909. A debutat de timpuriu, cu eseuri (în 1927), în revista Vlăstarul, ca elev al Liceului “Spiru Haret” din București. În liceu l-a avut ca profesor de matematică pe savantul Dan Barbilian, alias poetul Ion Barbu. Ulterior, eseurile scrise în această perioadă vor fi cuprinse în volumul Mathesis sau bucuriile simple (publicat în 1934). A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din Capitală (1928-1931), pe care a absolvit-o cu teza de licență Problema lucrului în sine, la Kant. A fost unul dintre adepții convinși ai ideilor filosofice ale profesorului Nae Ionescu. Dar, în legătură cu acest fapt, aș vrea să fac unele precizări, pentru a nu mai plana suspiciuni false asupra biografiei filosofului: deși influențat de personalitatea profesorului Nae Ionescu, ca și alți colegi și prieteni ai lui, de la Asociația Culturală “Criterion” (între care și Mircea Eliade), al cărei membru a fost între 1932-1934, însă “fidel ideii că lupta culturală și nu cea politică este calea pentru renașterea culturală a României, tânărul Noica refuză să intre în mișcarea legionară”1.

După absolvirea studiilor universitare a fost încadrat bibliotecar la Biblioteca Seminarului de Istorie a Filosofiei. Frecventează aproape un an întreg (1933-1934) cursurile Facultății de Matematică; apoi se specializează la Paris, unde beneficiază de o bursă de studii acordată de statul francez (1938-1939). Și-a susținut doctoratul în filosofie la București, cu teza Schiță pentru istoria lui Cum e cu putință ceva nou, lucrare publicată în 1940. În același an, în octombrie, pleacă la Berlin, în calitate de referent pentru filosofie, în cadrul Institutului Româno-German, unde va sta până în 1944; aici, are privilegiul de a participa la seminarul de filosofie al profesorului-filosof Martin Heidegger, fiind secondat, în această acțiune, de un alt tânăr român studios, aspirant la o carieră filosofică - este vorba de Alexandru Dragomir (acesta însă rămas, din păcate, doar cu o operă de sertar). În aceeași perioadă, a editat și a îngrijit, împreună cu Constantin Floru și Mircea Vulcănescu, patru din cursurile universitare ale profesorului și maestrului lor Nae Ionescu, după trecerea în neființă a acestuia (1940), precum și anuarul Isvoare de filosofie (1942-1943).

În anul 1943 este respins la concursul didactic pentru ocuparea unui post de conferențiar de istoria filosofiei la Universitatea bucureșteană, iar Lucian Blaga, care era membru al comisiei de concurs, s-a retras în semn de protest - faptul fiind consemnat în paginile revistei Saeculum, într-o notiță intitulată chiar “Constantin Noica” (semnată cu inițialele R. R., probabil prescurtarea de la redacția revistei), pe care o reproducem aici integral: “Dl. Constantin Noica este, ca gânditor și pregătire filosofică, incontestabil unul din fruntașii generației sale. Dotat cu un admirabil spirit de pătrundere a ideilor și cu o substanțială energie creatoare, dl. Constantin Noica este nu numai unul dintre puținii noștri monografiști filosofici - în înțelesul cel mai înalt al cuvântului - dar și unul dintre tinerii gânditori cu cele mai largi posibilități de viziune proprie. Clar și pătrunzător, domnia sa deține într-un stil cald și plin de subtilități, idei, cari trădând în același timp originalitate și serioasă informație filosofică, se constituie de pe acum într-o operă foarte bogată. Cu toate acestea, dl. Constantin Noica a fost oprit să participe la un concurs universitar pentru ocuparea unei conferințe de Filosofia Culturii, pe motivul că nu ar avea lucrări de specialitate! Însemnăm acest fapt despre care, în viitor, cândva se va vorbi ca despre o dată neagră în istoria filosofiei românești.”2

După război, între anii 1949-1958, are domiciliu forțat la Câmpulung-Muscel, unde a avut răgazul de a medita asupra propriei sale orientări pe linia creației filosofice. În 1958 a fost arestat, anchetat, judecat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică, fiind pedepsit și cu confiscarea averii, iar alături de el sunt arestați toți participanții la seminariile private organizate la Câmpulung-Muscel, lotul arestat purtând în instanță numele de “Grupul Noica”. Face șase ani în regim de detenție politică grea, la închisoarea Jilava, fiind eliberat în anul 1964. Se stabilește la București unde, grație sprijinului acordat de Acad. Athanasie Joja, a fost încadrat, în 1965, ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române. S-a pensionat în 1975 și s-a stabilit la Păltiniș, unde și-a petrecut ultimii 12 ani de viață, modesta sa locuință fiind un veritabil loc de pelerinaj și de dialog, în spiritul gânditorilor antici din vechea Eladă, cu discipolii și cu numeroșii săi admiratori. Stă mărturie în acest sens, Jurnalul de la Păltiniș și unele rememorări ale contemporanilor care l-au cunoscut în această ipostază. A decedat la 4 decembrie 1987, fiind înmormântat la Păltiniș (la 6 decembrie), lângă schitul din apropierea sălașului unde a filosofat și a scris vreme de mai bine de un deceniu (1975-1987).

Filosoful Constantin Noica a scris și a publicat numeroase cărți de filosofie originală, de eseuri, de comentarii asupra unor opere clasice ale filosofiei și de publicistică, după cum urmează mai jos.

Antume: Mathesis sau bucuriile simple (1934), Concepte deschise în istoria filosofiei la Descartes, Leibniz și Kant (1936), De caelo. Încercare în jurul cunoașterii și individului (1937), Viața și filosofia lui René Descartes (1937), Schiță pentru istoria lui Cum e cu putință ceva nou (1940), Două introduceri și o trecere spre idealism (cu traducerea primei Introduceri kantiene a “Criticei Judecării”, 1943), Jurnal filosofic (1944), Pagini despre sufletul românesc (1944), “Fenomenologia spiritului” de G.W.F. Hegel istorisită de Constantin Noica (1962), Douăzeci și șapte trepte ale realului (1969), Platon: Lysis (cu un eseu despre înțelesul grec al dragostei de oameni și de lucruri, 1969), Rostirea filosofică românească (1970), Creație și frumos în rostirea românească (1973), Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii românești (1975), Despărțirea de Goethe (1976), Sentimentul românesc al ființei (1978), Spiritul românesc în cumpătul vremii. Șase maladii ale spiritului contemporan (1978), Povestiri despre om (după o carte a lui Hegel: “Fenomenologia spiritului”, 1980), Devenirea întru ființă. vol. I: Încercare asupra filosofiei tradiționale; vol. II: Tratat de ontologie (1981), Trei introduceri la devenirea întru ființă (1984), Scrisori despre logica lui Hermes (1986).

Postume: De dignitate Europae (în limba germană,1988), Rugați-vă pentru fratele Alexandru (1990), Jurnal de idei (1990), Simple introduceri la bunătatea timpului nostru (1992), Introducere la miracolul eminescian (1992), Eseuri de duminică (1992), Semnele Minervei, vol. I, publicistică, ediție de Marin Bucur (1994), Între suflet și spirit, vol. II, publicistică, ediție de Marin Bucur (1996), Manuscrisele de la Câmpulung (1997), Echilibrul spiritual. Studii și eseuri, 1929-1947 (1998), 21 de conferințe radiofonice, 1936-1943 (2000), Moartea omului de mâine, vol. III, publicistică, ediție de Marin Bucur (2003) Audiobook: 3 poeme filosofice către S. ( 2003), Despre lăutărism (2007).

Opera filosofică și literară a lui Constantin Noica este impresionantă, gânditorul având marele merit de a fi ținut treaz, prin intermediul acesteia, cugetul noilor generații de intelectuali, în anii '70 și '80, până la configurarea rostirii filosofice românești și a sistemului său ontologic, astăzi fiind considerat, pe bună dreptate, cea mai demnă și mai valoroasă personalitate a spiritualității noastre, în cea de-a doua jumătate a veacului XX.

NOTE ȘI BIBLIOGRAFIE:

1.Vezi capitolul “Constantin Noica”, din Istoria filosofiei românești, coordonatori: Alexandru Surdu, Dragoș Popescu, Ștefan Dominic Georgescu, Editura Academiei Române, București, 2018; dar și https://ro.wikipedia.org/wiki/constantin-noica.

2. Vezi colecția Saeculum, director Lucian Blaga, Sibiu, anul II, numărul din martie-aprilie 1944, pp. 84-85.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval