DIALECTICA RĂULUI DIN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ PREZENTĂ (VI) (STUDIU MONOGRAFIC PRELIMINAR)


Categorie: Social
|
15-03-2019
Nr: 50 (7.511)
|
Autor: Dr. IOAN JUDE, sociolog
|

Dar așa cum ne putem da seama, nici gloria din trecut nu este suficientă în actul politic performant. Nu sunt puțini cei care, bazându-se pe acele performanțe din domeniul în care au activat și s-au bucurat de notorietate (sport, folclor, teatru, medicină etc., contribuind doar la imaginea partidului care îi promovează), tind să acceadă spre cariera politică, demonstrând că sunt incompetenți și incompatibili cu acest domeniu, ocupând un loc privilegiat care îi compromite sub raportul acestei ocupații vremelnice. Pentru acești indivizi, dar nu numai, politica nu este decât un mijloc (mai ales pentru obținerea unor privilegii salariale și a imunității de care dispun, la care se adaugă pensiile speciale), și nu un scop, ignorând etica mijloacelor, în favoarea avantajelor ce implică realizarea scopurilor. Consider că la acei aspiranți în politică, pe fondul incompetenței și imoralității, a nepotismului și clientelismului politic, devenind ceea ce îndeobște este incriminat, analfabeți funcțional, care în politică și-au găsit un debușeu compromițător, fiind ușor de observat, la toate nivelele și palierele sferei politice. Neconștientizând limitele și lipsa pregătirii în acest domeniu, aceștia perseverează în amatorism și arbitrariu, considerând că politica este o activitate pe care o poți desfășura și fără o asemenea pregătire de specialitate, fiind ușor accesibilă oricui și oricum.

În mod evident și normal, aceste limite ar impune un examen de conștiință, care așa cum ne putem da seama, este estompat de spiritul arivist, concretizat prin lăcomia de orice formă (nu mă refer la “taxa pe lăcomie”, care nu ar fi nepotrivită pentru acei politicieni ce au dobândit asemenea averi, și pe care numai de stânga nu îi poți considera sub raport ideologic și doctrinar), lăcomie ce îi caracterizează pe cei mai mulți demnitari. De aceea, lăcomia de putere și avere, a fost și a rămas “motorul” care i-a împins spre politică, pentru unii lăcomia necunoscând limite, riscându-și propria libertate. Prin intermediul acestei tare caracteriale a apărut o categorie socială în societatea românească postdecembristă, baronii locali, cu nuanțe cromatice diferite, la care arivismul și opulența depășesc limita bunului simț. Sunt relativ puțini acei politicieni care au promovat în politică într-un mod onest, fără să încalce deontologia presupusă în accederea într-o asemenea carieră, cei mai mulți promovând pe alte criterii, perseverând în incompetență și rutină, urmărindu-și în mod consecvent propriile interese, pe fondul acestei simfonii a răului, dirijată de asemenea lideri politici incompetenți și lacomi.

Așa cum putem vedea, aceste atribute determinante ale politicii și politicului, precum cele evidențiate până aici, au osificat sistemul politic și, implicit, structurile decizionale, devenind inerte și inadaptabile dinamicii sociale, astfel că rolul determinant în acest conservatorism și această inerție, revine partidelor politice care nu promovează lideri mai tineri și cu mai multă priză la mase, rămânând relativ aceleași figuri pe scena uzată a politicii românești. Dar aceste organisme politice conservatoare mai dețin și un alt rol - funcție, pe aceea de a menține aceeași lideri incompetenți, care nu fac altceva decât să-și consolideze autoritatea și avuția, apelând și promovând cele mai iraționale și ineficiente procedee în vederea menținerii “status eqoul-ui” politic. Așa se face că mediul politic a conservat și reprodus atâta incompetență și iresponsabilitate, comune uneori nu doar cu compromisul, ci și cu lașitatea și trădarea, exemplele de pe eșichierul politic fiind evidente și din acest punct de vedere, fiind binecunoscut fenomenul traseismului politic.

Desigur, pentru această situație creată - se pare fără ieșire -, o mare parte din vină o purtăm și noi, mai ales pentru faptul că prin ignoranța noastră și indiferentismul politic manifestat, am creat culoarul promovării celor mai incompetenți lideri politici. Astfel, pe scena politicii românești sunt reportați aceeași lideri hămesiți de putere, unii chiar cu aspirații de a accede în politica mare a Europei. Mă întreb și vă întreb și pe d-voastră, stimați cititori, cât ne vor mai minți și prosti acești incompetenți și imorali politicieni?! De spiritul nostru civic și responsabil depinde orice schimbare, care, din păcate, le lipsește celor mai mulți, după cum, de fapt, își și doresc cei care ne conduc, apelând la fel de fel de stratageme pentru a disprețui politica și a-și face jocul în afara noastră. Dacă noi nu avem acces în culisele și jocurile politice care se pregătesc, avem acces la buletinele de vot, unde în mod responsabil ne putem exprima. A venit timpul să fim mai responsabili și mai implicați civic și politic, și să le arătăm celor care ne sfidează drepturile noastre democratice, că suntem mulți (ca cucuruzul brazilor, după cum a spus Avram Iancu), și că adevărata putere este a celor mulți, a poporului, patria fiind norodul, iar nu tagma jefuitorilor (Tudor Vladimirescu), cum s-a întâmplat și se întâmplă și în prezent, când țara a fost scoasă la “mezat”, mai presus fiind interesele trădătorilor și lăcomia care îi caracterizează, decât țara și binele celor mulți. Ar fi de recomandat politicienilor, ceea ce la vremea sa, din Sibiu, S. Bărnuțiu le recomanda politicienilor, să țină cu poporul, ca să nu se rătăcească prin meandrele istoriei, după cum cei mai mulți politicieni postdecembriști s-au rătăcit, dornici fiind de înavuțire și parvenire, asta fiind “pohta” ce și-o poftesc fiecare, în ignoranță totală cu țara și cu interesele națiunii.

 

(Va urma)

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval