ATENȚIE, ROMÂNI! DUȘMANII STATULUI NAȚIONAL UNITAR NU DORM! TRANSILVANIA ÎN ,,COLIMATOR”! (123)


Categorie: Istoric
|
19-03-2019
Nr: 52 (7.513)
|
Autor: Prof. COSTEL NEACȘU
|

România ocupată fără trupe: “fantomele” lui Soroș (XXII) PREMIILE G.D.S. (I)

Disconfortul vieții duplicitare, trăite “la comandă” și plătite oneros, nu i-a împiedicat nicidecum pe cei din Grupul pentru Dialog Social să pozeze, ca și cum ar fi “eroi naționali”, în niște “zei” atât de “curați” și “educați”, a căror ,,integritate”, lăsându-ne impresia că libertatea lor de voință nu este constrânsă de nimeni și de nimic, poporul român “patibular” nici să nu îndrăznească vreodată să o pună cumva sub dubii! De altfel, lor li s-a părut extrem de firesc ca, răstălmăcind cu ,,bâta” sensurile Istoriei și Moralei, să se vadă deodată împinși de ,,cine trebuie” pe un piedestal de unde și-au imaginat că, fiind ,,deasupra” tuturor lucrurilor văzute și nevăzute, pot să dea lecții savanților, să certe poporul “mitocan” și, desigur!, SĂ SE PREMIEZE, în numele “gurului” Soroș, UNII PE ALȚII! Și astfel, din 1994 și până astăzi, s-a făcut mare tam-tam în jurul Premiului G.D.S., “Nobelul” lor, acordat la început, de “ochii lumii”, unor personalități cu diferite merite publice (1994 - Al.Zub, 1995 - Ilie Ilașcu, 1996 - Dumitru Iuga), iar din 1997 s-a decernat, evident, pe criteriul afinității anturajului, aproape întregii cohorte de soroșiști implicați în acțiuni anti-România și anti-Ortodoxie! Haideți, așadar, să vedem, stimați cititori, cam cu ce fel de “merite” s-au remarcat PREMIANȚII G.D.S.: 1999. Mai întâi, gds-iștii s-au gândit la A.Pleșu, cel care “ne-a redat speranța că putem avea un destin european”. Cum o fi “reușit”? Simplu: și-a dat acordul, pe când era ministru de externe, ca NATO să lanseze chiar de Paști, asupra Iugoslaviei, cea mai mare operațiune din istoria sa. Prin gestul său, de a permite trupelor NATO să ne survoleze spațiul aerian (fără a avea aprobarea Consiliului de Securitate al ONU), au fost uciși 2.500 de civili (89 de copii), iar pagubele materiale sârbești s-au ridicat la 100 milioane $.

Tot în 1999, pentru zelul lor anticomunist, de la postul CIA-ist, Radio “Europa liberă” (al cărui director, N.Rateș, a fost collaborator al Securității), au mai fost premiați soții M.Lovinescu și V.Ierunca. Puțini știu însă că acești “culturalizatori”, troțkiști declarați, au practicat “abile manipulări” în complicitate cu celebrul soroșist exilat D.Berindei și l-au susținut pe G.Liiceanu (directorul editurii “Humanitas”) când acesta, în 1990, i-a retras lui P.Goma, din librării, cartea ,,Culoarea curcubeului”! Cât despre ,,sfânta” Monica, descendenta lui E.Lovinescu, ea a cerut, păgânește, să fie ... incinerată!

2001. Noul premiat, “pentru îndelunga activitate”, a fost M.Șora. Ehe, ia să vedem: marele scriitor Eugen Ionesco îl acuză că a colaborat cu Securitatea și P.C.R., iar Civic Media susține că Șora l-a “săpat” (la Servicii) pe filosoful C.Noica. Totodată, Șora a oficializat (ca ministrul al Educației) separatismul elevilor maghiari de cei români!

2003. Urmează ,,vocea societății civile”, T.Ungureanu.

Se știe, însă, ce fel de ,,voce”: i-a dedicat nenumărate ode lui Ceaușescu (în ,,Viața studențească”), a trădat de atâtea ori interesele României în Parlamentul European (în 2017 a făcut jocul Ungariei, votând - alături de maghiarul S.Csaba - Raportul pentru minorități), a pledat pro-homosexularitate și pro-cipuri!

2004. Deoarece “o astfel de personalitate poate influența decisiv ... construcția instituțională”, Premiul i-a revenit lui C.Pârvulescu. Iată - însă - și alte “fețe” ale acestei “personalități decisive”: și-a dat acordul ca limba maghiară să devină oficială în România, a semnat pentru “autonomia teritorială” a Transilvaniei, s-a supărat că S.R.I. nu vorbește despre ... “fundamentalismul” Ortodoxiei (asemănat cu cel al ... islamului)!

2005. Premiul l-a luat M.Macovei, deoarece ... “este ceva rar, minoritar”! Într-adevăr, RAR ne este dat să vedem un ,,român” care să trădeze cu atâta aplomb interesele Țării la Strasbourg (Ungaria a repurtat o victorie istorică prin adoptarea Raportului pentru protecția minorităților în UE), să emită mandate de arestare în alb la mineriada din 1990, să defăimeze România în Parlamentul European, să susțină legile supravegherii electronice a poporului (respinse de CCR)!

2007. Soroșiștii l-au premiat, întrucât ,,regimul comunist a fost condamnat ca ilegitim și criminal”, pe “președintele - raportor” V.Tismăneanu. Falsul lui ,,raport”, prin care poporul român a ieșit ,,țap ispășitor”, nu ne spune că el însuși a fost: ,,pui de bolșevic” (fantoma lui G.G.Dej), ,,insensibil la viața și moartea românilor” (cum îl consideră P.Goma), falsificator al Istoriei (prin ignorarea genocidului iudeo-bolșevic și ... postceaușista wieselizare)!

2008. Pentru ,,spirit civic”, a fost premiat și soroșistul N.Dan (președinte al U.S.R., partidul președintelui Iohannis). Surse publice relevă că, în spatele “spiritului” care a fondat mai degrabă “Uniunea Sabotați România”, sunt niscaiva servicii secrete externe (cu concursul SRI și SIE) interesate în a destabiliza România. Este, de altfel, binecunoscut cum, încropit ca partid, cu puțin timp înainte de alegeri, USR (cu doar 1.829 de membri) a reușit performanța unică în istoria țării și a lumii, de a obține peste 625.000 de voturi! Acțiunile USR, tributare ideologiei multiculturalist-progresiste de tip neobolșevic, converg din plin ocultei mondiale interesate, prin intoxicarea cu mesaje anarhice, false și antinaționale, de sfârșitul clasei politice, economiei și culturii României. Practic, USR este, din acest motiv, cea mai mare problemă de siguranță națională a României, căci ținta sa este de a vedea dezmembrată România, prin acțiuni de gherilă urbană. Liderii săi se ascund sub sloganul anticorupției, lăsând maselor dezlănțuite impresia că sunt o emanație a Străzii, cea care își “aplaudă”... stăpânii: președintele Iohannis și binomul S.R.I. - D.N.A.!

2009. Reprezentând “avangarda campaniilor pentru democrație”, F.Mihalcea (președintele “Societății Timișoara”) primește - și el - ,,cununa” GDS. Unde este însă avangardist? În acțiuni anti-România și anti-Ortodoxie!

(Va urma)

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval