O TREIME DINTRE ABSOLVENȚII DE STUDII SUPERIOARE SUNT SUPRACALIFICAȚI PENTRU POSTURILE PE CARE LE OCUPĂ!


Categorie: Economic
|
21-03-2019
Nr: 54 (7.515)
|
Autor: LUCREȚIA POP
|

Studiul intitulat “Analiza cantitativă și calitativă a pieței muncii în România”, realizat de Institutul Național de Cercetări Economice “Costin C. Kirițescu” al Academiei Române, arată că peste 30% dintre tinerii care au studii superioare lucrează în posturi care necesită doar studii medii.

Totodată, analiza evoluției ratei supracalificării în perioada 2008- 2016, pe principalele activități economice, pune în evidență că, spre deosebire de majoritatea țărilor avansate din Uniunea Europeană, în cazul României, s-a înregistrat creșterea proporției lucrătorilor cu studii superioare ocupați în locuri de muncă care nu necesită astfel de studii.

Conform studiului, citat de adevarul.ro, cea mai semnificativă dimensiune a acestor discrepanțe se înregistrează în domeniul comerțului (en-gros și retail), cu precizarea că s-au avut în vedere persoanele ocupate din grupa de vârstă 20-64 ani.

Profilul celor 4,87 milioane de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani arată că peste 30% dintre absolvenții de studii superioare au ocupații care necesită studii medii, iar peste 10% dintre absolvenții de studii medii au o ocupație corespunzătoare muncitorilor necalificați.

Analiza gradului de adecvare între nivelul de instruire absolvit și cerințele actualului loc de muncă arată că pentru numai 44% dintre tineri, nivelul de instruire corespunde într-o mare măsură cerințelor postului.

În plus, peste 25% dintre tinerii ocupați nu au statut de salariat, iar ponderea celor cu experiență profesională din timpul studiilor este foarte scăzută, de numai 1,2%.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval