POSTUL MARE - URMAREA LUI HRISTOS ÎN CARANTANIA


Categorie: spiritual
|
21-03-2019
Nr: 54 (7.515)
|
Autor: Pr. SAVA DANIEL DUMITRU
|

Încercând să dea o definiție postirii, Învățătura de Credință Creștin Ortodoxă ne spune că postul “este înfrânarea de la toate mâncărurile, sau, la caz de boală, doar de unele, de asemenea și de băuturi și de toate cele lumești și de toate poftele cele rele, pentru ca să poată creștinul să își facă rugăciunea lui, mai cu înlesnire, și să îi fie milostiv Dumnezeu.”

Părinții Bisericii arată că originile ascezei prin post se află încă din starea paradisiacă a protopărinților Adam și Eva, fiind arătată explicit prin porunca lui Dumnezeu: “Din toți pomii din Rai poți să mănânci, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit!” (Facerea 2, 16-17). Căderea în păcat este privită drept o consecință a nepostirii, a nepăzirii postului. Dacă Adam ar fi postit și Eva ar fi rezistat lăcomiei, ei nu ar fi cunoscut alungarea din Eden și moartea.

Astfel, postul devine un antidot cu care este înfruntată lăcomia pântecelui, sunt ținute la distanță poftele trupești păcătoase. Cu ajutorul lui se redobândește starea lui Adam, care înaintea căderii era vegetarian, și se anticipează modul vieții veacului ce va să vină, în care cei aleși nu vor mai fi supuși nevoilor trupului. Prin aceasta se vădește caracterul eshatologic al postului, care este completat de cel penitențial, postul fiind instrumentul indispensabil al pocăinței.

Acest al doilea sens al postirii este imprimat mai ales în perioada de timp premergătoare praznicului praznicelor, Învierea Domnului. Cele 40 de zile de postire devin prilejul imitării Mântuitorului Hristos, retras în pustietatea Carantaniei, după Botezul Său, și înainte de a-și începe activitatea publică, nu pentru a face penitență - fiind fără de păcat -, ci pentru a Se întări sufletește în fața ispitirii venite de la cel rău. Mintea, funcția rațională a ființei noastre, este întărită în lucrarea virtuților cu ajutorul înfrânării trupului, iar postul devine o arenă duhovnicească în care mintea este antrenată pentru alungarea păcatului și primirea virtuții.

Postind El Însuși, Hristos Domnul ne arată calea ridicării lui Adam cel căzut din cauza lăcomiei și modelul luptei creștinilor împotriva puterilor răului, cu armele postului și rugăciunii. Postul ajunge astfel mijlocul de imitare a vieții pământești a lui Hristos, calea prin care se intră în “viața în Hristos”.

Postul creștin este și un act de cult, de preamărire a lui Dumnezeu, o jertfă izvorâtă din respectul și iubirea față de El. Prin postire căutăm apropierea de Dumnezeu, cinstirea Lui, de aceea postul trebuie înțeles ca “o ofrandă de sine adusă lui Dumnezeu, ca recunoștință pentru darul vieții și ca dorință de sfințire a vieții”, după cum spunea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, adăugând că prin intermediul postului arătăm că “Îl iubim pe Dăruitor mai mult decât darurile Sale”.

La aceste 40 de zile se adaugă săptămâna comemorării Sfintelor Pătimiri, zile în care postirea devine plenară, lacrimile pocăinței căutând să cauterizeze rănile pe care noi I le provocăm Domnului Hristos prin păcătoșenia noastră.

În această perioadă de timp, a despătimirii și însoțirii noastre cu Hristos prin post, rugăciune și fapte de milostenie, se cuvine să zicem și noi deodată cu Sfântul Grigorie Dialogul: “Doamne, Bunule, dă-ne ca lupta cea bună să o luptăm, calea postului să o săvârșim, credința nedespărțită să o păzim, capetele nevăzuților balauri să le sfărâmăm, pururea biruitori asupra păcatului să ne arătăm și fără osândă să ajungem să ne închinăm și Sfintei Învieri”.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval