Caracteristică este și o altă schimbare majoră, aceea a faptului că puterea economică este din ce în ce mai puțin bazată pe elemente de natură materială (pământ, resurse naturale și minerale, mașini și echipamente, clădiri etc.) și tot mai mult pe elemente imateriale cum sunt: informația, know-how, tehnologia avansată, știința comunicării, marketing, publicitate etc.
Este considerată una dintre cele mai importante schimbări pe care lumea contemporană le-a cunoscut și ale cărei consecințe sunt excepționale pentru proiectarea direcției de dezvoltare pentru întreaga perioadă a secolului XXI.
Este schimbarea de la puterea absolută a economiei materiale la o nouă putere, aceea a economiei dematerializate.
Tendința ultimelor decenii, de orientare mai accentuată a economiilor avansate occidentale și sud-est asiatice spre o prioritizare a dezvoltării sferei serviciilor, adică spre ceea ce unii cercetători numesc “capitalisme serviciel et cognitif”, a reliefat rolul din ce în ce mai important al sectorului terțiar în crearea PIB-ului. Este și o explicație a faptului că economiile avansate au un nou factor de avantaj comparativ pe piața globală, acela al ponderii mai mari în ansamblul procesului de reproducție a sectorului informatic și a altor elemente și factori de influență din zona dematerializării, consecințe și efecte ale procesului de cunoaștere și de informare.
În consecință, gradul de dezvoltare economică și a potențialului economic al economiilor naționale sau al zonelor de integrare economică este din ce în ce mai mult analizat și evaluat, nu prin prisma cantitativă a producțiilor materiale, cum era cazul indicatorilor producției pe cap de locuitor, ci prin prisma calitativă a factorilor de capital intangibil sau imaterial. Aceștia pot fi: capitalul uman, social, gradul de atractivitate pentru clienți sau investitori, puterea competițională, stabilitatea financiară, cercetarea și dezvoltarea, compatibilitatea cu standardele calității mediului etc.
Capitalul imaterial este un element nemonetar și fără substanță fizică, ce este constituit de stocul de informații și cunoștințe pe care îl deține entitatea economică (firmă, națiune etc.). Pentru a i se da o conotație contabilă, capitalul imaterial poate fi denumit active nemateriale. Termenul de “capital intangibil”, utilizat în unele cazuri pentru capitalul imaterial, subliniază ideea conform căreia aceste elemente de capital sunt greu identificabile din punct de vedere al valorilor contabile.
Capitalul imaterial s-a impus, în ultima parte a secolului trecut, ca fiind un factor de succes nu numai în cazul unor firme sau întreprinderi, ci și în cazul unor economii naționale sau ale unor entități zonale de integrare. Dacă în perioada 1960-1980 statisticile internaționale încă acordau, în analiza potențialului economic, atenție prioritară factorilor materiali, cum ar fi capitalul industrial, potențialul de materii prime, ca și altor elemente de potențial material tangibil și cuantificabil contabil, ulterior analizele s-au orientat din ce în ce mai mult spre “potențialul de capital imaterial”, adică spre activele necorporale care participă la realizarea rentabilității, dar a căror valoare nu apare în contabilitate.
(Va urma)
