TRISTEȚEA ȘI FURIA


Categorie: Diverse
|
22-03-2019
Nr: 55 (7.516)
|
Autor: AUREL VÂGA
|

La un lac magic au venit odată să se îmbăieze, ținându-și de urât unul alteia, tristețea și furia. Au ajuns împreună la apă, și-au scos hainele și au intrat să se scalde. Furia grăbită ca întotdeauna, îngrijorată fără să știe de ce, s-a îmbăiat repede și a ieșit din lac. Dar cum furia este aproape întotdeauna oarbă, și-a pus primele haine pe care le-a găsit, care nu erau ale ei, ci ale tristeții. Îmbrăcată în hainele tristeții, furia a plecat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Tristețea, liniștită și senină, a luat-o încetișor, ca și cum n-ar fi avut nicio grabă, pentru că nici nu are vreodată, îmbăindu-se pe îndelete, iar când a terminat, poate plictisită de apă, a ieșit și și-a dat seama că îi dispăruseră hainele. Dacă e ceva ce nu îi place tristeții, este să fie goală, așa că, pentru a se acoperi, și-a pus singurele haine la îndemână, cele ale furiei. Și îmbrăcată astfel în furie, și-a continuat drumul. Se spune că atunci când vezi pe cineva furios, crud, nemilos și orb de furie, pare supărat, dar dacă privești cu atenție, îți dai seama că furia este o deghizare și că în spatele furiei se ascunde tristețea.

Sursa: Calea Lacrimilor

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval