ÎNGRIJORAREA, VIERMELE ȘI... ASCULTAREA


Categorie: spiritual
|
18-04-2019
Nr: 74 (7.535)
|
Autor: Preot ortodox român ILIE BUCUR SĂRMĂȘANUL
|

Pentru noi, creștinii, principala preocupare ar trebui să fie căutarea Împărăției lui Dumnezeu prin împlinirea statornică a poruncilor Sale (cf. Matei 6, 33), și apoi, cu siguranță, și toate celelalte ale vieții se vor adăuga nouă. Cu toate acestea, îngrijorarea este unul din acele lucruri de care ne facem cu toții vinovați. Adeseori, ne interesăm de probleme care n-ar trebui să ne preocupe. Există două lucruri de care n-ar trebui să ne îngrijorăm niciodată. În primul rând, nu trebuie să ne îngrijorăm de lucrurile pe care nu putem să le dominăm. Încredințându-le în mâna Domnului în rugăciune, ar trebui să le lăsăm în seama Lui. În al doilea rând, nu trebuie să ne îngrijorăm de lucruri pe care putem să le dominăm. S-ar cuveni să încetăm să facem ce trebuie cu ele. Să credem că Dumnezeu este cu noi și ne călăuzește în toată vremea. Să recunoaștem că hrana, locuința și împlinirile vieții le datorăm purtării de grijă a Tatălui Ceresc. Să nu ne clătinăm în necazuri și suferințe, convinși că numai prin cruce ne asemănăm cu Hristos și ne învrednicim de slava Împărăției Sale. Să lucrăm cu nădejde, fiecare dintre noi, acolo unde ne aflăm, cerând ajutorul ceresc și fiind conștienți că noi suntem “împreună lucrători cu Dumnezeu” (I Corinteni 3, 9), de la Care ne vine ocrotirea, puterea și plinătatea darurilor.

***

Pentru împlinirea scopului suprem - Mântuirea - creștinul are la îndemână mai multe mijloace. Unul din acestea este rugăciunea, care dacă este bine făcută, poate face minuni; ea coboară pe Dumnezeu în mijlocul nostru și înalță sufletul credinciosului către El. Este o minune că o putem săvârși zilnic, plecând genunchii, împreunând mâinile și înălțând privirea și cugetul spre Domnul. Fără legătura constantă cu Dumnezeu, prin rugăciune, viața credinciosului își pierde dinamismul, frumusețea și prospețimea, făcându-și loc în ea lâncezeala, trândăvia, nonsensul. De aceea, Sfântul român Ioan Iacob zice: “Când lăsăm, de bună voie, / Rânduiala rugăciunii, / Prinde mare îndrăzneală / Viermele deșărtăciunii”. Întreaga noastră viață se desfășoară în mediul umplut de prezența lui Dumnezeu, cum spune Apostolul: “Dumnezeu nu e departe de fiecare din noi, că noi în El trăim și ne mișcăm și suntem” (Faptele Apostolilor 17, 27-28). Ca, “plantă cerească”, omul trebuie să absoarbă mereu ozonul din prezența lui Dumnezeu, ca astfel să poată oxigena permanent ființa sa, eliminând otrava păcatului și hrănind virtuțile. Or, acest proces de continuă oxigenare este rugăciunea care, după expresia Sfântului Pahomie “este hrănitoare tuturor virtuților”.

***

În viața fiecărui creștin, Hristos va interveni sub o formă sau alta. Uneori ne va tulbura până la moarte, nu pentru a ne pedepsi, ci pentru a ne face conștienți de iubirea lui iertătoare. Ne va tulbura prin încercări și dureri, pentru ca să ne ridicăm ochii spre cele cerești. Ne va tulbura prin semenii noștri aflați în necazuri și nevoi. Ne va tulbura prin dragoste, ca un medic care tulbură rana prin curățire și coasere, ca să se poată vindeca. El se manifestă ca Tulburător dumnezeiesc spre a putea fi, mai eficient, un Tămăduitor dumnezeiesc, Doctor al sufletelor și trupurilor. Creștinul trebuie să înțeleagă aceasta și, într-o atitudine de ascultare față de Dumnezeu, să-i fie totdeauna recunoscător, precum îndeamnă Sfântul Antonie cel Mare: “Omul cu adevărat rațional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor și să-I placă Lui; și numai la aceasta își deprinde sufletul său: cum să placă lui Dumnezeu, mulțumindu-I pentru o așa mare purtare de grijă și pentru cârmuirea tuturor, orice soartă ar avea el în viață.” Pentru că e nepotrivit să mulțumim numai doctorilor care ne dau leacuri amare și neplăcute pentru sănătatea trupului, iar Lui Dumnezeu să nu-I mulțumim pentru cele ce ni se par nouă grele și să nu cunoaștem că toate ni se întâmplă cum trebuie spre folosul nostru și după purtarea Lui de grijă. Dacă atunci când suntem încercați Îi răspundem lui Dumnezeu “DA”, vom avea experiența lui Pavel de pe drumul Damascului, care se trezește și, din prigonitor, devine un Apostol de excepție, unul din cei mai victorioși creștini, care au trăit vreodată în lume. Ceea ce a făcut pentru Sfântul Apostol Pavel, face și pentru noi, dacă alergăm în calea lui Hristos, Care vine la noi. Răspunzând la apelul dragostei Sale, să ieșim din mormântul morții veșnice în care ne aflăm, și vom avea o viață nouă, viață din belșug. Odată ce L-am întâlnit să nu-L mai lăsăm să plece din hotarul inimii noastre, ci să-I spunem precum Apostolii la Emaus: “Doamne, rămâi cu noi!” (Luca 24, 29).

Din volumul HRISTOS, SALVAREA NOASTRĂ!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval