“BINECUVÂNTAT ESTE CEL CE VINE ÎN NUMELE DOMNULUI”!

Distribuie pe:

Cu o săptămână înainte de Paști este Duminica Stâlpărilor sau a Floriilor, ziua intrării triumfale a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, înainte de Patimi (Matei 21,1-10 și Ioan 12, 12-18). În această zi se aduc la biserică, se binecuvântează de către preoți și se împart credincioșilor stâlpări sau ramuri verzi de salcie, în amintirea ramurilor de finic cu care mulțimile L-au întâmpinat pe Domnul la intrarea Lui în Ierusalim. Aceste ramuri verzi sunt simbolul, semnul biruinței Domnului împotriva morții. Astăzi, ni se cere ca aceste ramuri să fie înlocuite cu fapte bune, respect și cinste față de aproapele nostru și închinare lui Dumnezeu Tatăl. Domnul Iisus știa că se apropie sfârșitul Său pământesc, cunoștea ura fariseilor și a saducheilor, că va fi dat spre judecată, deoarece conducătorii poporului iudeu doreau un conducător politic, cu nădejdea că vor deveni stăpânii cei mai de temut ai lumii. Iudeii veneau la Ierusalim în fiecare an și aduceau daruri și multă cinstire templului. De data aceasta au venit să asculte și să vadă un mare prooroc, născut dintr-o fecioară, cel care vindecă boli, iubește pe vameși și străini, ajută pe cei nevoiași și părăsiți, iartă pe cei păcătoși, dă vedere orbilor, dar mai presus de toate înviază morții. Poporul era convins că acesta este Mesia cel prezis de profeți. Era prima zi a săptămânii iudaice, duminica, când alaiul mulțimii se auzea din afara cetății, pentru că mulțimea venise să-l vadă și pe Lazăr cel înviat din morți. O bucurie nemaiîntâlnită a cuprins inimile lor. Copiii cu ramuri vezi în mâini mergeau înainte strigând “Osana…” Mântuitorul vine călare pe un asin nu din dorința de a fi aclamat și văzut de toți, ci ca să se împlinească proorocirea formală, cu adânci implicații în istoria omenirii. Distanța între Duminica Floriilor și Duminica Învierii este legătura dintre viață și moarte, între durere și fericire, între blestem și binecuvântare, între bucurie și întristare, între lumină și întuneric. Intrarea triumfală în Ierusalim încheie activitatea publică față de iudei și celelalte neamuri, culminând cu ultimele învățături date apostolilor, ucenicilor, care vor fi transmise mai departe, peste veacuri, la toți credincioșii lumii.

“Eu n-am venit să judec lumea, ci s-o mântuiesc!” (Ioan XII, 47) ne spune Mântuitorul, iar Biserica Creștină n-a apărut cu secole după Hristos, ci la Cincizecime, conform poruncii lui Dumnezeu (Fapte II, 37-47).

Praznicul împărătesc din duminica Floriilor cuprinde și renașterea naturii înconjurătoare, nu numai renașterea omenirii. Intrarea în Ierusalim cu alai semnifică și intrarea sfințeniei în sufletele noastre, iar hainele aruncate oarecând înaintea Mântuitorului să fie pentru noi exemple de lepădare a deprinderilor păcătoase și înnoirea noastră prin pocăință și împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge, pentru a intra în comuniune cu Iisus. “Cel ce nu mănâncă Trupul Meu și nu bea Sângele Meu, nu petrece întru Mine și nici Eu întru el” (Ioan VI, 56). Să credem cu adevărat că “Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului!”.

Potrivit tradiției, la creștinii ortodocși și greco-catolici, în Sâmbăta lui Lazăr, dinaintea Floriilor, se oficiază parastase pentru pomenirea celor răposați, fiind ultima duminică când se mai pot face parastase, până la Duminica Tomii.

 

Lasă un comentariu