Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, prăznuit cu multă evlavie în fiecare an, în pragul primăverii, în ziua de 23 aprilie, a fost tribun în armata lui Dioclețian. Fiind creștin și auzind de persecuția pe care avea de gând s-o dezlănțuie Dioclețian asupra creștinilor, Gheorghe se făcu apărătorul lor, pentru care a fost supus la munci grele și apoi, nelepădându-se de credința în Hristos, i s-a tăiat capul în ziua de 23 aprilie, anul 303. Moaștele lui au fost duse în orașul Lida din Palestina, locul de naștere al mamei sale. În secolul al V-lea se zidi o biserică în Roma, unde s-au adus o parte din moaștele lui. La români, Sfântul Gheorghe, încă de pe vremea sfântului voievod Ștefan cel Mare, era socotit ca patronul oștirii, de aceea a fost numit și “purtătorul de biruință”, nu numai ca un ostaș viteaz, dar și ca un creștin care s-a biruit pe sine, renunțând la onoruri și rămânând un ostaș al lui Hristos.
Pentru poporul nostru, sărbătoarea aceasta are o deosebită însemnătate. Cultul cavalerului trac din mitologia sciților și cultul cavalerilor danubieni erau la loc de cinste în religiile strămoșilor noștri daco-romani. Când a început să fie cinstit și Sfântul Gheorghe de către creștini, acestea dispar pentru totdeauna, iar prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a trecut și în viața spirituală a străbunilor până astăzi. Pe steagurile creștine, de la Constantin cel Mare încoace, a început să apară și Sfântul militar Gheorghe. Sfântul Ștefan cel Mare avea deosebită afecțiune pentru el, îi purta icoana pe platoșă, i-a zidit biserici (mai mult de jumătate din cele 47 de biserici, zidite de Sfântul Ștefan, au hramul Sfântul și Marele Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință), îl purta pe steagurile armatei moldovene, descoperite abia în zilele noastre.
S-au găsit la Sfântul Munte Athos (Zograf) două steaguri din timpul lui Ștefan cel Mare, dintre care unul a fost adus la Muzeul Sfintei Mănăstiri Putna. Din moși-strămoși, un braț al Dunării poartă numele Marelui Mucenic, orașe, localități din România îl au ocrotitor și mulți creștini și creștine îi poartă numele. Poporul nostru își arată deosebita dragoste pentru Marele Mucenic, împodobind porțile curților cu crengi verzi (armindeni) ca simbol al biruinței vieții asupra morții, a primăverii asupra frigului și iernii, a rodirii câmpului și a cinstirii ajutorului dat de Sfântul Gheorghe țăranului, prin vindecarea boului, iată, deci, motiv unic în lumea creștină de profundă cinstire pentru Sfântul Mare Mucenic. De fapt, Gheorghikos, limba greacă, înseamnă agricultor, lucrător al pământului legat de glie, țăran.
