CINE UITĂ NU MERITĂ: 24 APRILIE, METZ YEGHERN

Distribuie pe:

Motto: “Genocidul armenesc a inspirat planurile naziste de exterminare a evreilor”. (Charles Tannock, președintele Comisiei pentru Drepturile Omului din Parlamentul European)

În România, armenii constituie o comunitate etnică, veche de aproximativ un mileniu, fiind prezenți în toate regiunile țării. Comunitatea nu e mare - câteva mii de membri -, fluxul cel mai recent din care se trag actualii componenți ai coloniilor din sudul țării datează de la sfârșitul secolului trecut, când armenii au fugit de masacrele hamidiene din Constantinopol și din provinciile otomane, dar mai cu seamă de la începutul deceniului al treilea al secolului XX, când supraviețuitori ai genocidului din 1915 au găsit adăpost în România, în cămine ospitaliere.

La 24 aprilie 1915, au fost închiși în închisorile Imperiului Otoman, și apoi uciși, cei mai buni reprezentanți ai intelectualității armene - scriitori, profesori, medici, preoți. Au murit 1.500.000 de armeni, adică aproape jumătate din populația armeană la acea perioadă. Populația armeană din Anatolia și Cilicia, considerată de autorități 4 “inamic intern”, a fost constrânsă să plece în exil, în deșertul Messopotamiei. Numeroși armeni au fost uciși pe drum sau în tabere de refugiați.

De atunci, poporul armean luptă pentru recunoașterea și condamnarea internațională a genocidului comis între 1915-1917, care, până în prezent, a fost recunoscut oficial de peste 22 de țări și de mai multe organizații internaționale, inclusiv de Parlamentul European.

Turcia lui Erdogan nu acceptă ca evenimentele tragice petrecute la începutul secolului trecut în Estul Anatoliei să fie catalogate drept genocid, oficialii vorbind de represalii împotriva unui popor care s-a aliat cu “dușmanul rus” în Primul Război Mondial. O minciună sfruntată! Totodată, Ankara susține că cifra de 1,5 milioane este exagerată, numărul victimelor fiind de doar (!!!!) câteva sute de mii.

În fiecare an, în ziua de 24 aprilie, armenii din toată lumea își comemorează martirii.

În 2015, Biserica Apostolică Armeană i-a canonizat pe cei 1,5 milioane de armeni, victime ale genocidului de acum 100 de ani, din timpul Imperiului Otoman.

Slujba de canonizare a aut loc la Etchimiadzin, centrul Patriarhiei armene, în prezența a peste 80 de soli ai tuturor bisericilor-surori.

Decizia de canonizare colectivă a victimelor genocidului armean a fost luată de Biserica Armeană, încă din toamna anului 2013, dar trecerea oficială în rândul sfinților a celor 1,5 milioane de victime a fost stabilită pentru 2015, an în care s-a împlinit un secol de la masacrele comise împotriva armenilor.

Cunoscut ca Holocaustul Armenilor sau Masacrul Armenilor (în limba armeană, “Metz Yeghern” - “Marele Rău”), genocidul se referă la două evenimente distincte, dar care au legătură între ele: campania condusă de Sultanul Abdul-Hamid II, între anii 1894-1896, și deportarea și eliminarea armenilor, de către guvernul Junilor Turci, între anii 1915-1916.

În mod curent, termenul este asociat celui de-al doilea episod, comemorat de către armeni, în fiecare an, la 24 aprilie - data arestării, în 1915, la Constantinopol, a peste 200 de intelectuali și lideri ai comunității armene, fapt ce a marcat debutul valului de masacre și deportări care a durat până în 1917.

Probabil, și ca urmare a presiunilor internaționale, în ziua de 24 aprilie 2010, pentru prima dată în istoria țării lor, chiar și turcii au comemorat - deși au evitat să-l denumească astfel - genocidul armean! 60 de personalități marcante - scriitori, artiști, intelectuali - au participat, în Piața Taksim, din Istanbul (Turcia), la ceremonia de comemorare desfășurată sub sloganul “Aceasta este durerea noastră. Acesta este un doliu pentru noi, toți”. Oamenii au depus flori, au aprins lumânări și au ținut un moment de reculegere în memoria celor 1.500.000 de martiri armeni. “Vrem să aducem mărturie că acele evenimente au reprezentat o crimă gravă împotriva umanității, fără a ne lăsa prinși în dezbaterea cu privire la faptul dacă (masacrele) au reprezentat sau nu un genocid” - declara, pentru televiziunea turcă NTV, unul dintre organizatorii reuniunii, profesorul de economie Ahmet Insel, de la Universitatea din Galatasaray.

O renunțare cu miză... scuzabilă: în octombrie 2009, după numeroase medieri la cel mai înalt nivel, Armenia și Turcia semnaseră, la Zürich, un acord pentru restabilirea relațiilor bilaterale diplomatice și redeschiderea graniței comune (închisă din 1993, după ce Turcia a criticat războiul Armeniei cu Azerbaidjanul - aliatul turc în disputa pentru Nagorno-Karabach). Acordul, însă, nu a apucat să fie ratificat, pe fondul unor acuzații reciproce privind “lipsa de angajament față de reconciliere”, iar demersul a fost amânat pentru primăvara anului următor. Dar, n-a fost să fie! În ziua de 22 aprilie 2010, coaliția de guvernământ din Armenia a hotărât suspendarea ratificării Tratatului, “luând în considerare refuzul părții turce de a respecta cererea, ca tratatul să fie ratificat fără precondiții, și într-o perioadă rezonabilă de timp...”

Era doar vârful aisbergului - efectul recrudescenței tensiunilor dintre Turcia și Armenia, în urma scandalului declanșat de inițiativele comisiei americane și ale guvernului suedez, de recunoaștere oficială a genocidului comis de turci împotriva populației armene. Rezoluția americană, deși nu are putere de lege (!), îi recomanda ex-președintelui Barack Obama “să considere genocid exterminarea sistematică și deliberată a 1.500.000 de armeni” - poziție vehement dezavuată de guvernul turc!

Ca reacție, în 2010 Turcia și-a retras ambasadorii din SUA și Suedia, Erdogan amenințând că va expulza 100.000 de imigranți ilegali din Armenia! “Votul american este rezultatul politicilor eronate - afirma premierul Erdogan. Turcia nu va fi afectată de o asemenea comedie, o asemenea parodie. (...) Ea (n.n. - rezoluția americană) va deteriora relațiile bilaterale între țări, interesele lor și viziunea lor de viitor. Nu noi vom fi perdanții”.

Deși una dintre condițiile acceptării accederii Turciei în Uniunea Europeană era (este) recunoașterea genocidului comis împotriva armenilor, guvernul de la Ankara a respins, din start, și continuă să respingă termenul ca atare. Independent de poziția Turciei, ulterior, acesta avea să fie recunoscut și de Paris, și de Ottawa, inclusiv de către Parlamentul European, de Bundestag, de Rusia etc., și de Papa de la Roma!

Președintele armean, Serge Sarkissian, declara că recunoașterea de către comunitatea internațională a genocidului este inevitabilă. “Le mulțumim tuturor celor care, în numeroase țări, inclusiv în Turcia, înțeleg importanța prevenirii crimelor împotriva umanității și care sunt alături de noi în această luptă”.

Gest notabil, în ediția de a doua zi, sub semnătura jurnalistului Mustafa Akyol, ziarul turc “Hurriyet” publica un editorial în care se recunoaștea că Ankara a făcut “greșeli”:

“Cred că noi, turcii, am făcut o greșeală groaznică, timp de decenii, neglijând complet suferința enormă prin care a trecut poporul armean în 1915. Acum este momentul să fim mai cinstiți!”.

Așa ar fi trebuit să se întâmple, dar...

Deși, în timpul campaniei sale prezidențiale, Barack Obama promisese că va recunoaște și va condamna genocidul comis de autoritățile turce în timpul Primului Război Mondial, în timpul vizitei sale în Turcia, cu scopul de a îmbunătăți relațiile SUA cu lumea musulmană (în condițiile în care atacurile de la 11 septembrie au dus la tensionarea relațiilor Vestului cu Islamul), a sucit-o ca la Brăila, reafirmând, ce-i drept, că turcii otomani au ucis mulți armeni în acea perioadă, dar nu a mai pronunțat cuvântul “genocid”. “Compensatoriu”, i-a îndemnat pe turci și pe armeni “să continue un proces care clarifică trecutul într-un mod onest, deschis și constructiv”, concentrându-și însă discursul (conform AFP) asupra parteneriatului dintre americani și musulmani, în special în domeniul luptei împotriva terorismului: “SUA nu sunt, și nu vor fi niciodată în război cu Islamul. În fapt, parteneriatul nostru cu lumea musulmană este vital pentru eliminarea ideologiei extremiste pe care o resping oamenii de toate religiile”. No comment!

În 2011, istoria a născut noi conflicte. Turcia și-a retras ambasadorul din Franța, după ce deputații acestei țări au votat pentru propunerea legislativă, votată ulterior de Parlamentul francez care încriminează negarea genocidului armean din 1915. Proiectul de lege prevede o pedeapsă de un an de închisoare și o amendă de 45 de mii de euro pentru orice negare publică a unui genocid recunoscut prin lege. Franța recunoaște două genocide: cel al evreilor din cel de-Al Doilea Război Mondial și cel al armenilor, afirmând că, în perioada 1915 - 1917, cel puțin un milion și jumătate de oameni ar fi fost uciși de către forțele otomane. Istoricii consideră genocid aceste crime. Oficialii armeni au apreciat, prin intermediul ministrului de Externe, că votul parlamentarilor francezi constituie o inițiativă istorică ce va contribui la prevenirea altor crime împotriva umanității.

În Germania, mult timp, termenul de genocid nu a fost oficial rostit. “Pe scurt: politicienii de la Berlin au evitat să se lanseze pe un astfel de teren minat. Nu e de joacă cu un partener NATO atât de puternic precum Turcia. Și nici cu cei peste două milioane de turci care trăiesc în Germania nu merită stricarea relațiilor. Și apoi ar mai fi și amestecul Germaniei în catastrofa armeană. O implicare ce ar putea atrage despăgubiri financiare serioase.”

“Niciun alt stat nu a fost atât de implicat în soarta armenilor precum Reich-ul German - din motive economice și strategice. Germanii sunt un aliat important pentru Imperiul Otoman, în pragul destrămării, livrând arme, experți militari și manifestându-și interesele economice în zona Strâmtorii Bosfor. Construcția căii ferate Bagdad, un proiect a cărui importanță - asemănătoare cu programul Apollo al americanilor din anii '60 - reprezintă cheia în lupta împotriva britanicilor din Orient. La 7 iulie 1915, Hans Freiherr von Wangenheim, ambasadorul german la Constantinopol, îl informa, într-o telegramă, pe cancelarul german Theobald von Bethmann-Hollweg: «Condițiile și modul în care se desfășoară relocarea arată că guvernul și-a propus cu adevărat să distrugă rasa armenească din Imperiul turc.» Numeroase consulate din Imperiul Otoman informează Berlinul detaliat despre marșul morții în care sunt obligați să se înregimenteze armenii. Există documente în acest sens. Unul dintre acestea este semnat de Bethmann-Hollweg: «Singurul nostru scop este să menținem alianța cu Turcia până la finele războiului, indiferent dacă armenii vor fi distruși sau nu.»“

Anul 2017 a produs o schimbare de percepție semnificativă. Papa Francisc a evocat “primul genocid din secolul al XX-lea”, în cursul unei slujbe de pomenire închinate tragediei armenilor. S-a remarcat, pe bună dreptate, că au contribuit mult la această schimbare de atitudine contextul geopolitic și atrocitățile comise de islamiști împotriva creștinilor orientali, la fel ca acum 100 de ani.

Spre rușinea noastră, România nu a recunoscut nici acum genocidul armean. “Interesul poartă fesul!” Chiar la începutul lui Aprilie 2017, președintele Klaus Iohannis a primit vizita proaspătului (pe atunci) președinte Recep Tayyip Erdogan. Ca între băieți! Probabil că s-au stabilit angajamente reciproce, inclusiv în ce privește frontul antirusesc coordonat de americani.

Nimic nou sub soare! Ca să ne pleznească obrazul de rușine definitiv, să ne amintim că, în toamna anului 2013, fiind amplasată o placă la Stambul, menită să omagieze martiriul Sfântului domnitor român Constantin Brâncoveanu, “capetele plecate” au evitat cu grijă ca inscripția să nu facă vreo trimitere precisă la împrejurările morții acestuia. Deși, asta e altă poveste, la fel ne sunt... aleșii!

Am tot ales, până am cules!

Se poate și mai rău. Doamne, ferește!

Lasă un comentariu