Bat la ușa inimii noastre Sărbătorile Paștilor, când cu toții rememorăm Patimile, Moartea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. De aceea vom aduce în atenție adevărul-miracol al coborârii Luminii Sfinte la Mormântul lui Iisus din Ierusalim, această milenară și repetabilă minune atestată a creștinismului. Miracol divin care l-a făcut pe † Sfântul Ioan Damaschin să scrie în canonul Învierii: “Acum toate s-au umplut de lumină - și cerul și pământul și cele dedesubt”. An de an, credincioșii prezenți în biserică au prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. O lumină comparată cu un glob care se împrăștie în mici bucăți ce ajung până la lespedea pe care a stat Trupul lui Hristos, aprinzând vata presărată deasupra. Lumina de un albastru-deschis, care se schimbă în mai multe nuanțe sub ochii miilor de martori, coboară la Sfântul Mormânt din Ierusalim, în Noaptea de Înviere doar în Biserica Ortodoxă. Sfânta Lumină este considerată dovada clară a dreptei credințe, cea mai elocventă dintre minunile creștine care se petrec în Biserica Ortodoxă. Este modul prin care Iisus ne transmite că stă alături de credincioși, este darul sfânt pe care Iisus înviat ni-l face, amintindu-ne de lumina care a luminat mormântul în momentul Învierii Sale. Lumina amintește, totodată, de lumina care a fost în jurul Sfântului Mormânt și pe care străjerii, văzând-o, s-au speriat și au dat piatra la o parte și au văzut mormântul gol.
Faptul că Învierea a fost reală este dovedit de atitudinea conducătorilor de atunci, după ce soldații i-au anunțat că mormântul este gol. Evenimentul i-a speriat pe cei care îl răstigniseră, încât, la miezul nopții, au convocat autoritățile vremii și au decis să-i mituiască cu bani pe soldați ca să spună că au dormit și au venit apostolii și L-au furat pe Iisus. Dar, ei puseseră o piatră uriașă, extrem de grea, la intrarea mormântului păzit de o sută de soldați. Lucru extrem de important, pentru că trupul lui Iisus nu putea fi furat având o piatră uriașă la ușă, iar cei o sută de soldați care păzeau mormântul nu puteau adormi toți, instantaneu. Evenimentul este considerat de către adepții creștinismului ca fiind cel mai vechi miracol atestat anual. Deși a fost prezentată în mai multe scrieri începând cu secolul 4 e.n., minunea a început să fie documentată sistematic pe la 1106, menționată fiind și în scrierile călugărului rus Daniel. Menționăm că și măsurătorile științifice efectuate de către fizicianul rus, Andrei Volkov, la Mormântul lui Iisus Hristos, în Sâmbăta Mare a anului 2008, confirmă venirea Sfintei Lumini și dezvăluie fenomene pe care chiar el le caracterizează “de necrezut și complet inexplicabile”. Lumina venită din cer în Noaptea Învierii, un foc nepământean, imaterial, de culoare albăstruie, care poate fi atins timp de câteva minute fără să ardă, aprinde într-un mod miraculos candela din Sfântul Mormânt. Focul cel viu, strălucind ca un fulger, aprinde din zbor candelele de la intrarea în biserică, precum și lumânările unora dintre pelerini. Nimeni nu poate nega miracolul, efectul său puternic și fascinant, contribuind la întărirea credinței în Dumnezeu.
Să ne amintim etimologia cuvântului “Paști”. Unii spun Paști, alții, în mod deformat, Paște. Etnologul Simion Florea Marian afirmă că sărbătoarea are la origini - trecând peste etapa ebraică “pesah” - azimioara numită pască. Alți cercetători opinează că mielul jertfit poartă numele de “pască”, nume dat ulterior unui cozonac cu brânză, pregătit special de Paști. Receptat ca un plural, s-a folosit de-a lungul timpului fie “la Paști”, “de Paști”, “Sărbătorile Paștilor”, fie “Sărbătorile de Paști”. Așadar,
Paști e pluralul de la pască și nu “Paște”. Divagațiile pe această temă alimentează o falsă problemă. Cercetând Dicționarul Tezaur al Limbii Române, editat de Academie, vom găsi următoarele atestări: la Coresi găsim “Paștile”: “Acestea sunt Paștile de bucurie și de veselie”. La Varlaam: “mielușelul Paștilor”. Mai aproape de noi, la George Coșbuc găsim “Paști”: “Era după Paști și era un timp bun”. Întâlnim și nume date celor născuți în perioada Paștelui: în românește Pascu, în alte țări, Pascal. Originea sa se află în adjectivul latinesc paschalis, derivat din substantivul pascha, care înseamnă “pascal”, “de Paști”. În documente, numele Pascal apare de pe la 1428, iar la 1441 găsim varianta autohtonă Pascu. Orice nume ar purta - Pascu, Pascal, Pasquale, - “omul nu e decât o trestie plăpândă, dar este o trestie cugetătoare”, afirma, cu peste 300 de ani în urmă, Blaise Pascal.
Așadar, e necesară menținerea în viață a cuvântului “Paști”, varianta “Paște” fiind un fel de furculition, întâlnit și la Negruzzi, Delavrancea și Hașdeu, ultimul, tot mai folosit în ultimii ani, la presiunea mass-media. Afirm aceasta pentru că de-a lungul vremii a tot fost fraudată limba română cu franțuzisme ieftine, dar, mai cu seamă, astăzi cu englezisme și deraieri după urechea unor neisprăviți. Deviația Paște s-a dezvoltat din sintagma “Paște fericit”. Paște este verb (DEX), și așa va rămâne, și se referă la acțiunea erbivorelor de a se hrăni cu plante sau iarbă. Eu vă urez tuturor “Paști fericit!”, prilej cu care ne amintim și de capitalismul barbar, cel de toate zilele, care nu ține de Înviere, de lumină, de iertare, de toleranță, de foame, de sete, de speranță, de deznădejde, de iubire creștină, de veșnicie. N-are nici cea mai mică legătură cu valorile creștinismului, cu miracolul Învierii lui Iisus, ci cu ateismul și consumerismul “științifico-fantastic”, niciodată în criză. Uriașii cu picioare de lut, cu doctorate în materie de agnosticism, care își trăiesc opulența în “Grădinile suspendate ale Semiramidei”, închinându-se, cum spunea Balzac, zeului Mamon, mai devreme sau mai târziu, vor pieri și ei, muritori fiind. Când vine vorba de îmbuibare, între lipsa de conștiință și conturile grase, milionarii noștri au un singur dor: să chefuiască de Paști în abundența risipei și a destinațiilor de lux. De unde compasiune pentru popor? E ca și cum ai pune un pix în ghearele unei maimuțe și i-ai cere să scrie o poezie. Mântuitorul a îndurat și pentru ei chinurile răstignirii și moartea de pe Cruce, dar ei continuă să-și trăiască viața după model păgân, făcându-L pe Iisus să îndure din nou Vinerea Sfintelor Patimi. Mântuitorul, în bunătatea Lui, e gata să le ofere iertare, dacă se căiesc și o cer, dar gândul lor stă la alte oferte.
La praznicul cel mare al Învierii Domnului Iisus este binevenită toată suflarea. Românul tradițional, care nu negociază cu el însuși când vine vorba despre Dumnezeu, știe să facă diferența între credință și spectacol și primește cu post, curățenie, milostenie și rugăciune, Sfântul Paști. De unde au, de unde nu, de unde au economisit, românii vopsesc ouă, pun de veacuri pe masă o bucată de miel, cozonaci și pască, nu uită dă dăruiască și celor lipsiți, dar sunt un popor mândru pentru că îl au pe Dumnezeu și au credința în miracolul Nașterii și Învierii Mântuitorului. Minte cel ce spune (parafrazându-l în locul nepotrivit pe Napoleon (“drumul spre inima soldatului trece prin stomac”) că spiritualitatea românilor trece mai întâi prin burtă. Sfântul Paști reprezintă pentru românii de pretutindeni evenimentul fundamental al creștinismului: Învierea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare, iar Biserica “sobornicească și apostolească” - cel mai de seamă fapt istoric al omenirii, zidit pe adevărul istoric și tainic al Învierii lui Iisus Hristos. Să mergem în miez de noapte în lăcașurile Sfintelor Biserici! Slujitorii Domnului ne așteaptă cu făcliile aprinse pentru a-L vedea pe Iisus strălucind în lumina cea curată a Învierii.
Să mergem să luăm lumină, astfel ca în noi să rămână lumina și dragostea lui Iisus. Să mergem să cântăm împreună cu Sfântul Damaschin: “Acum toate s-au umplut de lumină, cerul și pământul și cele de dedesubt. Să prăznuiască toată făptura, Învierea lui Hristos, întru Care s-a întărit”. Să mergem cu toții să ne bucurăm de triumful milenar, care nu se poate compara cu niciunul din cele prin care trecem de-a lungul vieții. Domnul și Mântuitorul nostru Iisus ne va binecuvânta pe toți cu darul sfânt al iubirii Sale de oameni, cu dragoste frățească, cu dorința de bine și pace lăuntrică. Dacă pentru unii frați ai noștri Sărbătoarea Paștilor rămâne o sărbătoare fără prea mari semnificații, este, poate, pentru că au lăsat nelămurite facultățile sufletului, iar spiritul lor nu-l poate simți pe Hristos înviind. Dacă inima este angrenată în goana după bogății și în lupta împotriva oamenilor, nu mai încape în ea nicio bucurie duhovnicească. Dacă pe tronul rațiunii stau viclenii și minciuni, nu se mai pune problema unor gânduri adevărate, realmente raționale. Adevărul gândirii este jertfelnicia: atunci când vreun om are un gând jertfelnic, să știe că se află în adevăr. Dacă tot trupul mustește plăcere, nici vorbă de curăție. Așadar, Hristos, prin Biserica Lui, al cărei cap este în veac, ne cheamă la Înviere, dar nu oricum, ci cu voință nestrămutată de îndreptare și cu fapte care să o demonstreze.
Cu cât mai mare ne va fi bucuria, cu atât se vor întări credința și nădejdea, bazate pe existența adevărului că Hristos a Înviat!
