LA CAPĂTUL RĂBDĂRII, DOAR VOTUL!


Categorie: Diverse
|
10-05-2019
Nr: 87 (7.548)
|
Autor: PETRU LECHINȚAN, Târnăveni
|

Mai durează mult până la alegeri? În lumea asta anormală, mai răzbesc oamenii puri cu sufletul minții lucide să schimbe răul în bine prin vot? Românii se așteaptă de aproape 3 decenii de la revoluție la o clasă și un sistem politic de la care să avem parte de mai multă maturitate, de asumare a responsabilității și a eșecurilor! Unde sunt marii noștri bărbați politici: Maniu, Brăteanu, Titulescu, Kogălniceanu, Tătărăscu, Averescu? Păi, unde să fie… în cărțile de istorie! Parlamentul în care nu mai încap academicienii, marii oameni de cultură, marii savanți, vrem, nu vrem, alunecă ușor spre mahala (…)

Votul, prezența la vot reprezintă patriotismul și dragostea de țară față de poporul din care ne-am născut, votul nu se cumpără, el este unul dintre principiile de bază ale democrației, permițând celor care au acest drept, prin filtrul rațiunii, să-și exprime opinia și voința de a-și alege pe cei care să-i reprezinte. În cazul unui plebiscit sau unui referendum să răspundă prin DA sau NU la întrebări, ca un drept civic fundamental al cetățeanului adult și cu discernământ. Numai prin vot populația decide ce este mai bine pentru ea și pentru țară. În caz contrar, putem discuta despre dictatură sau orice alt guvern tiranic care dorește să impună voință celor plini de caviar, șampanie, conace și mercedesuri (…) Ăia ce dau din banii noștri câte o destrăbălare la mici și bere, fără echivoc demonstrate în timpul campaniilor electorale. Acești „zbuciumați" de menirea lor, bine înșurubați în combinația cu banul public, se cred buricul pământului, fiind în fond niște jalnici fripturiști, mulți dintre ei veniți de la catedra „ALBA NEAGRA".

Neprezentarea la vot constituie un gest antisocial care te pune în afara societății din care pretinzi că faci parte, precum un om în afara timpului său.

Două sunt evenimentele românești cu valoare de fenomene politice ale anului 2019, care pot și trebuie să schimbe fața și stilul politicii actuale: alegerile europarlamentare (26.05.2019) în care românii trebuie să-și aleagă cei mai buni reprezentanți în Parlamentul European, care să aducă și să promoveze cu onoare interesul național al României, dar și răspunsurile prin DA sau NU la întrebările referendumului decretat de către președintele țării, și apoi în toamnă alegerile prezidențiale. Dacă nici de această dată România nu va reuși să convingă în politica internă, dar și în cea externă, și se vede că nu prea o face, printr-o mobilizare internă și în diaspora fără precedent, corectă și fără patimi de partid în toate domeniile economiei și a bunei administrații, șansele de a ne apropia de standardele civilizației occidentale vor rămâne un vis pe cât de frumos, pe atât de utopic. Între cele două fenomene, cu siguranță există o legătură foarte importantă cu privire la binele țării.

Pentru dreptul la vot niște oameni au luptat. Este datoria noastră civică nu numai să votăm, ci și să ne informăm în mod responsabil despre cine și cum vrem să ne reprezinte în Parlamentul European. Trebuie să facem asta pentru că sperăm la ceva mai bun în țara noastră. Nu țara este vinovată pentru prezentul nostru și imaginea ei pe eșichierul politic european, ci noi, și în foarte mare măsură cei pe care-i votăm să ne reprezinte. Țara asta este frumoasă. Țara asta este bogată. E primitoare, țara asta este casa noastră. Drept urmare, merită implicarea noastră, a tuturor, pentru „redecorarea" ei. Întreaga construcție democratică se bazează pe cetățenii care votează. Cu cât procentul celor care votează este mai mic, este cu atât mai puțin democratic. Sămânța răului într-o democrație ca a noastră a fost și este lipsa de educație cuplată cu lipsa de responsabilitate. Cei care nu merg la vot după alegeri au dreptul să tacă, iar cei care merg au dreptul să spere. Abraham Lincoln a numit democrația „Guvernarea poporului de către popor și pentru popor". Dar ce ne facem cu chibiții ce se răsucesc și se ghidează după cum le este interesul? Cu moraliștii care s-au cocoțat pe un piedestal pe spatele și munca noastră, ca apoi să scuipe pe noi? Să-i mai votăm?

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval