UNGHENI - GAZDĂ GENEROASĂ PENTRU SPORTIVI

Distribuie pe:

Între 10-12 mai, Ungheniul a fost gazda unui turneu de pregătire pentru echipele de handbal feminin, categoria de vârstă junioare 4-5. Participantele la acest turneu au avut ocazia să-și testeze atât limitele fizice, cât și capacitatea tehnică, fiind, așadar, un test important din perspectiva viitoarelor competiții sportive pe plan național. Printre echipele participante amintim: CSS Sibiu, CSM Făgăraș, CSM Tg.-Mureș, Club Sportiv Alpha Oradea, Liceul cu program sportiv “SZÁSZ ADALBERT”, respectiv echipa gazdă Club Sportiv Unirea Ungheni 2018. Antrenorul echipei locale, Balate Florin, s-a declarat mulțumit de jocul elevelor sale, remarcând evoluția pozitivă, în ansamblu, a echipei, dar și reușitele individuale ale unor sportive precum Stoica Delia-cea mai tehnică sportivă, Lăcătuș Denisa - cel mai bun inter, respectiv evoluția pivoților Mihanos Maria și Prodan Iuliana.

Cupa Unirea Ungheni la handbal feminin a fost, așadar, un real succes, bucurându-se nu numai de participarea unor echipe puternice dar și de sprijinul Consiliului Local Ungheni, respectiv a primarului acestei localități - Victor Prodan. Odată încheiată competiția, organizatorii au început munca pentru pregătirea următoarei ediții care se va desfășura la Ungheni, anul viitor.

Lasă un comentariu