S-a născut la Botoșani, în ziua de 5 mai 1871. A fost istoric, arheolog, istoric literar, scriitor, economist, politolog, pedagog.
Fiu al avocatului Nicu Iorga și al Zulniei, femeie cultă, cunoscătoare a limbilor germană și franceză. Și-a făcut studiile primare și primele cinci clase secundare la Botoșani, apoi la Iași, la Liceul Național. Tot la Iași urmează Facultatea de Istorie și Litere, la 18 ani fiind licențiat. Primește Bursa “Iosif Nicolescu”, cu care pleacă patru ani în Franța și Germania, specializându-se în istorie universală. Își ia doctoratul și devine profesor la Universitatea din București în 1894, când avea 23 de ani. Își începe activitatea publicistică timpuriu, la revistele lui Hașdeu și Xenopol, la “Contemporanul”, la “Lupta” lui George Panu și la “Convorbiri literare”, apoi la “Epoca”, “L'independence roumaine”, “România jună”. Se impune opiniei savanților străini prin “Istoria Poporului Român”, 2 volume, apărută la Gotha, în anul 1905, în limba germană, urmată de celebra “Istorie a Imperiului Otoman” în 5 vol., Gotha 1908, și de “Istoria Imperiului Bizantin”, în engleză, Londra 1907, rămase fundamentale până în zilele noastre, bazate pe documentele scoase în urma cercetării aproape a tuturor arhivelor existente atunci. Se mai poate adăuga o “Istorie a Poporului Francez”, București 1911, și monumentala “Istorie a Românilor”, 11 vol., 1936-1939, cât și o serie întreagă de lucrări pe probleme sau personalități istorice: Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, istoria bisericii, a comerțului etc. Devine membru al Academiei Române în 1910, în 1921 este profesor la Sorbona. A înființat, în Franța și Italia, așa numitele “școli” și “case” române, primele de acest fel din străinătate.
Mai multe universități din Europa îi acordă titlul de Doctor Honoris Causa, faima savantului ajungând și peste Ocean, unde merge să conferențieze la universitățile americane.
Scrie “Istoria literaturii românești în secolul al XVIII-lea”; “Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688”; “Istoria literaturii românești în veacul al XIX-lea”; “Istoria literaturii românești contemporane”. Mai sunt de amintit scrierile beletristice: versuri, piese de teatru de inspirație istorică, dar și mitologice și religioase. Capitale rămân scrierile memorialistice: “Orizonturile mele”, “O viață de om - Așa cum a fost”, evocările “Oameni cari au fost”; “Sate și preoți din Ardeal”; “Drumuri și orașe din România”; “Sate și mănăstiri din România”, ca și cele opt volume de memorii.
Ca om politic, jucând un rol de prim rang timp de trei decenii, Iorga este deputat, președinte al Camerei, fondatorul Partidului Național Democrat, având ca ziar oficial “Neamul românesc”, atrăgând mai ales intelectualii. Încă din 1908 a întemeiat, la Vălenii de Munte, unde își avea reședința, Universitatea de vară, frecventată atât de români, cât și de străini. La Văleni funcționa editura “Datina Românească”, editează “Neamul românesc” literar. Pune bazele primului teatru popular. Pune bazele Institutului de Studii sud-est europene (1914), împreună cu V. Pârvan și Gh. Murgoci, înființează “Revista istorică”, în 1915. În aprilie 1937 inaugurează Institutul pentru Studiul Istoriei Universale, care-i va purta numele. Adversar ferm al radicalismului fascist ce devenea tot mai agresiv în România, Iorga a căzut victimă legionarilor, care l-au răpit și asasinat în noaptea de 11 noiembrie 1940, în pădurea de la Strejnic, Prahova.
