ISTORICII, REPETENȚI LA... ISTORIE - STRĂMOȘII NOȘTRI... TRACO-GETO-DACI


Categorie: spiritual
|
01-06-2019
Nr: 103 (7.564)
|
Autor: Părintele ILIE
|

“Romanizarea dacilor - o teorie falsă” - Rare au fost cazurile în care istoria unui popor a fost pur și simplu măsluită într-un asemenea grad, precum este cel al românilor. Așa-zisul nostru latinism își are originile în teoriile promovate intens în vremea Școlii Ardelene (sec. (XVII-XIX), ai cărei reprezentanți îndoctrinați în școli catolice, dar și din dorința politică de a justifica dreptul istoric al românilor din Transilvania în raport cu autoritățile maghiare au mers până într-acolo încât au afirmat că românii sunt exclusivi urmașii coloniștilor romani aduși în Dacia după anul 106. Iată cum, dintr-o intenție lăudabilă, aceea de a proteja majoritatea românească dintr-o zonă aflată sub stăpânire străină, a apărut un rezultat devastator pentru percepția celor de astăzi, cu privire la descendența lor. Totuși, întrebarea pertinentă care apare este de ce, oare, reprezentanții Școlii Ardelene au preferat să justifice descendența nobilă a românilor din latini, în loc să promoveze teoria descendenței din daci, un popor cu mult mai nobil, mai vechi, și mai bogat spiritual decât romanii?

***

“ISTORICII ROMANIȘTI” și-au clădit opera pe teza falsă a romanizării, iar când s-a înțeles din izvoare adevărul, au început să simtă că opera li se năruie. DAR... împreună putem acționa în vederea recuperării informațiilor care ne-au fost, voit sau nu, ascunse decenii sau veacuri întregi de cei care au avut interesul ca poporul nostru să țină capul plecat, să fie supus, să privească doar cu admirație către civilizația vestică. Este îmbucurător că tot mai mulți români încep să înțeleagă că originea noastră adevărată este una din traco-geto-dacică. “De la înălțimea monumentelor seculare, statuile strămoșilor reprezentanți cu atitudini mândre de chiar sculptorii antici romani privesc spre noi și așteaptă să li se facă dreptate”.

***

“The Hidden Roots of Europe” - La nivelul mileniului I î. Hr., populațiile care locuiau pe teritoriile de astăzi ale României, Bulgariei și Italiei, respectiv, dacii, tracii, etruscii, au creat culturi originare care au jucat un rol extrem de important în formarea artei greco-romane. Deși numiți barbari de greci și de romani, populațiile mai sus amintite, au creat culturi cu nimic inferioare celor grecești și romane, ba chiar se poate spune, de pildă, în ce privește arhitectura și arta, etruscii, tracii și dacii i-au influențat decisiv pe greci și pe romani”. Așadar, nu geto-dacii ar trebui priviți ca un popor romanizat, ci mai degrabă romanii ar trebui considerați ca făcând parte dintr-un popor tracizat de neamuri strâns înrudite cu geto-dacii.

“OPREȘTE-TE DACULE!” nu știi că adierea aceasta de viață care suflă de la munte a uscat lacrimile copilăriei mele, a dezmierdat visurile mele de tânăr și mă găsesc după o lungă despărțire, tânăr, îmbătrânit, cu fruntea brăzdată, cu inima sfărâmată, dezamăgit...” (Alecu Russo).

Valentin Roman - PE URMELE TRACO-GETO-DACILOR

Declarația unui oficial al Vaticanului: LIMBA LATINĂ SE TRAGE DIN LIMBA ROMÂNĂ ARHAICĂ

Recent, Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea, omul care a avut acces la arhivele secrete ale Vaticanului, a declarat că, potrivit informațiilor pe care le deține, limba latină se trage din limba română arhaică și nu invers, cum cred lingviștii. Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea și membru al Comisiei Teologice Internaționale, unul din oamenii care au avut acces la documente secrete din arhiva Vaticanului, a făcut o declarație surprinzătoare: “Chiar dacă se știe că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum și limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puțină lume cunoaște că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Așadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munții Bucegi, din Brașov, din București. Voi sunteți cei care ați oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină - n.r.)”. Conform declarației lui Ledwith, la întâlnirea lor cu romanii, dacii nu au avut nevoie de translatori. Vorbeau în limba din care se născuse chiar latina. Pe Columna de la Roma, solii daci se adresează împăratului Traian fără translator. Din această perspectivă, românii apar drept unul și același popor cu dacii, continuatorii direcți și legitimi ai acestora. Mai mult, rezultă că și romanii au fost de neam tracic. Prin urmare, războiul pe care l-au purtat romanii pentru aurul dacilor a fost un război fratricid.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval