RESTITUIRI - TRATATUL DE LA TRIANON - AMNEZII VOITE (III)


Categorie: Istoric
|
05-06-2019
Nr: 105 (7.566)
|
Autor: Acad. prof. dr. CAMIL MUREȘANU
|

Litigii de detaliu

Tot ce se prevede, la acest capitol, se aseamănă cu condițiile impuse, pe planul respectiv, și altor state învinse. Sunt aplicate, așadar, niște principii generale ce fuseseră introduse în toate tratatele de pace.

Astfel: sunt stipulate demobilizarea armatei ungare, desființarea serviciului militar obligatoriu, limitarea viitoarelor efective armate la maximum 35.000 de ofițeri, subofițeri și soldați.

Mai multe articole precizează tipurile de armament îngăduite a rămâne în dotarea armatei ungare și prevăd în amănunt compunerea, în efective și în tehnica de luptă, a marilor ei unități - divizii, brigăzi.

Articolele 120-132 se ocupă de soarta navelor de război ce aparținuseră marinei ungare și de unele probleme aeronautice, care atunci aveau o pondere redusă, în comparație cu timpurile de mai târziu.

Sunt specificate apoi atribuțiile comisiilor interaliate de control pentru fiecare din domeniile de natură militară de mai sus, obligații în legătură cu prizonierii de război, cu evidența celor decedați și înmormântați pe teritoriul Ungariei.

Articolele 177-178 vor crea în viitor numeroase litigii de detaliu. Ele prevedeau restituirea reciprocă - între Ungaria și statele în favoarea cărora avuseseră loc transferuri de teritorii - care fuseseră sub suveranitatea statului ungar până la 1918 - a arhivelor curente pe ultimii 20 de ani (deci de la 1900) și a arhivelor istorice privind teritoriile respective.

Va fi o chestiune extrem de greu de soluționat, fiindcă arhivele

aveau multe fonduri și documente ce prezentau interferențe inextricabile de conținut între teritoriile devenite limitrofe în termenii Tratatului de la Trianon.

Lungi, amănunțite, obositoare, de natură a stârni admirația pentru documentarea și răbdarea experților care pregătiseră tratatul, sunt clauzele financiar-economice, extinse pe nu mai puțin decât 58 de articole.

În cadrul lor este specificată interdicția pentru Ungaria de a exporta aur până la data de 1 mai 1921; prevederea avea scopul de a împiedica diminuarea rezervelor ei de metal prețios, astfel ca acestea să poată servi achitării reparațiilor de război ce aveau a i se stabili ca sarcină.

În continuare imediată - obligația de a suporta întreținerea armatelor de ocupație de pe teritoriul ei, începând cu data de 3 noiembrie 1918 (data armistițiului de la Villa Giusti, cu Antanta), precum și obligațiile statelor la care se alipiseră teritorii foste ale Ungariei de a prelua o parte din datoria de stat a acesteia, proporțională cu suprafața teritoriilor respective.

În partea finală, Tratatul de la Trianon stabilește - pentru litigiile ce s-ar fi ivit în aplicarea sa - constituirea de tribunale mixte de arbitraj, formate din câte un reprezentant al părților în cauză și un al treilea, cooptat de ele prin consens.

Se stipulează, în linia tratatului separat de la 9 decembrie 1919, regimul proprietăților locuitorilor care fuseseră transferați sub altă suveranitate de stat ori optaseră pentru vreuna, fiind aplicată în principiu prevederea păstrării de către ei a dreptului de proprietate asupra bunurilor lor imobiliare, de orice natură.

Articolele 260-300 se ocupă de navigația aeriană, fluvială, de regimul Dunării, de comunicațiile terestre, de cele telegrafice și telefonice. Prin articolul 302 se decide ca, întrucât pe teritoriul românesc nu există o legătură directă de cale ferată între Salonta și Arad, timp de 10 ani, garniturile românești de tren vor putea circula între cele două orașe pe teritoriul maghiar, prin Bekescsaba. În acest interval de timp, statul român trebuia să construiască pe teritoriul său o cale ferată între Salonta și Arad, ceea ce se va realiza.

Partea ultimă a tratatului este constituită dintr-un document privitor la organizarea muncii, adică a convenției internaționale adoptate paralel cu tratatele de pace. Aceasta cuprindea condițiile minimale ale desfășurării procesului de muncă și reglementări ale raporturilor interumane din cadrul său.

Funcționa supoziția că, inclus fiind în tratatele de pace, statele semnatare aderau “ipso facto” la acest document și se obligau să-l pună în aplicare, prin legislația lor națională. Este aceeași idee care condusese și la includerea în tratat a Pactului Societății Națiunilor.

Noile frontiere dintre Ungaria și statele vecine cu ea fuseseră decise și publicate de Conferința de pace de la Paris încă în 13 iunie 1919. Din cauza frământărilor interne din Ungaria, delegații acestei țări nu s-au prezentat la tratative decât spre sfârșitul anului 1919, ceea ce explică și semnarea târzie a Tratatului de la Trianon, abia la 4 iunie 1920. El a intrat oficial în vigoare la 26 iulie 1921, după ce fusese ratificat de majoritatea statelor semnatare.

Frontiera dintre România și Ungaria, schițată în articolul 27 al tratatului, a fost trasată pe teren de o comisie mixtă, ale cărei lucrări au fost consemnate în 126 foi de hartă la scara 1/5.000, într-o hartă globală la scara 1/375.000 și o descriere a frontierei și a lucrărilor întreprinse de comisie, cuprinzând o introducere și 10 fascicule, în 1.327 de pagini.

Subliniem din nou în încheiere ceea ce a reieșit - credem - și din prezentarea de mai sus: că Tratatul de la Trianon n-a fost “opera diabolică” a României împotriva vecinei sale.

Târâtă în vâltoarea Primului Război Mondial, Ungaria a fost înfrântă, după ce ajunsese

într-un conflict declarat oficial cu peste 20 de state din Europa și din restul lumii. Fiecare dintre acestea s-a folosit de poziția lui de partener la victorie pentru a formula pretenții specifice față de cel învins. Tratatul de la Trianon a fost inventarul complet și detaliat al tuturor acestora.

(Va urma)

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval