NE-AM INTERESAT PENTRU DUMNEAVOASTRĂ - AU ÎNCEPUT PLĂȚILE DESTINATE BENEFICIARILOR PROGRAMULUI DE SPRIJIN PENTRU TOMATE


Categorie: Economic
|
07-06-2019
Nr: 107 (7.568)
|
Autor: B.L.
|

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că au fost demarate plățile pentru beneficiarii programului de tomate, astfel că, până în 5 iunie, 214 beneficiari și-au primit deja banii, în sumă totală de 3 milioane lei. Totodată, alte 1.757 de dosare se află în lucru, urmând ca după alimentarea conturilor MADR, banii să ajungă direct la fermieri.

În continuare, Direcțiile Agricole Județene așteaptă depunerea deconturilor justificative pentru cei care au valorificat cantitatea minimă necesară de 2.000 kg/1000 mp, termenul limită de valorificare a producției obținute fiind data de 15 iunie 2019.

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susținuți, se află în al treilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate de calitate începând cu luna mai și până în decembrie.

Condiții de eligibilitate

Pentru acordarea ajutorului de minimis în valoare de 3.000 de euro/an, trebuie îndeplinite o serie de condiții. Astfel, beneficiarii trebuie să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp; să obțină o producție de minimum 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2.000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată. De asemenea, trebuie să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii, precizează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval