FIREA: PREMIERUL NE-A SPUS CĂ NU A FOST LĂSATĂ SĂ SE IMPLICE ÎN REALIZAREA BUGETULUI


Categorie: Politic
|
11-06-2019
Nr: 109 (7.570)
|
Autor: AGERPRES
|

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat luni că Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, este cel care a fost condus “de facto” Guvernul și este vinovat de situația financiară de la Primărie, menționând că premierul Viorica Dăncilă a spus într-o ședință că nu a fost lăsată să se implice și că altcineva a făcut bugetul.

“Este adevărat că suntem într-o situație dificilă din punct de vedere financiar, dar toate orașele și municipiile sunt în această situație. Nu mor caii când vor câinii, sunt convinsă că vom depăși această situație de austeritate. În primul rând, din deficitul de un miliard de lei pe care îl avem la Primăria Capitalei, jumătate din sumă am contractat-o printr-un împrumut la Trezorerie și sperăm ca miercuri să ne fie aprobat acest împrumut pentru a plăti o factură la gaze. Cealaltă jumătate de 500 de milioane de euro vom găsi soluții și în interiorul Primăriei și cu ajutorul Ministerului de Finanțe pentru a acoperi această sumă care nu ne-a fost repartizată, deși este prevăzută în bugetul de stat de la Ministerul de Finanțe. Noi nu cerem favoruri, nu cerem ceva în plus. După ce bugetul acordat Primăriei Capitalei a fost mic, nici acela nu a venit. Minusul de 500 de milioane din decembrie, plus alte 500 de milioane provenite din minusuri pentru fiecare lună începând din ianuarie, vă dați seama că s-a adunat un deficit. Ne vom echilibra”, a afirmat Firea la sediul PSD.

Întrebată dacă Guvernul este de vină pentru această situație, Firea a răspuns: “Cel care a fost condus de facto, fostul președinte al partidului, este vinovat nu doar de situația de la Primăria Capitalei, dar și pentru situația de la sectoare, pentru că lor le-a dat mulți bani, dar numai pe hârtie. Le-am spus și colegilor că dacă nu mă lăsau singură în fața fostului președinte PSD să ne calce în picioare, probabil că poate situația se îmbunătățea”.

Ea a spus că premierul Dăncilă le-a spus social-democraților în ședință că nu a fost lăsată să facă bugetul.

“Doamna premier ne-a spus în ședință (...) că nu a fost lăsată să se implice în realizarea bugetului de stat pentru că lucrurile ar fi altfel. Ne-a spus că nu a fost lăsată și că altcineva a făcut bugetul politic. Acum a promis că se va implica, astfel încât ce e prevăzut în buget să vină sistematic și regulat”, a adăugat Firea.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval