E.ON ADUCE CASA VIITORULUI LA TECHSYLVANIA 2019


Categorie: Economic
|
12-06-2019
Nr: 110 (7.571)
|
Autor: 
|

* Cea de-a șasea ediție a Techsylvania, desfășurată la Cluj-Napoca, în perioada 8-11 iunie a.c., este susținută de E.ON, în calitate de partener;

* E.ON Smart Housere unește sub același acoperiș soluții smart de eficiență energetică.

“Casa inteligentă” a depășit deja granița utopiei sau a filmelor SF și a devenit realitate, într-un context în care inovația și digitalizarea sunt priorități asumate de către companii din sectorul energetic, precum E.ON, care consideră că noile tehnologii pot și trebuie să fie puse la dispoziția clienților, pentru a le îmbunătăți viața și pentru a le oferi un trai mai confortabil, economisind în același timp energia.

“E.ON își dorește ca alături de comunitate să redeseneze lumea energiei, prin implementarea celor mai bune soluții de utilizare a energiei, în mod eficient, de producere a energiei verzi și de trecere spre mobilitate electrică. Ne dorim să trăim într-un mediu curat și prietenos și, de aceea, este nevoie de aportul fiecăruia dintre noi ca să dăm lumii viitorul pe care îl merită”, spune Claudia Griech, director general adjunct al E.ON România.

Casa inteligentă, ecosistemul inteligent care reunește soluțiile smart ale E.ON, de eficientizare a consumului, reprezintă propunerea companiei la actuala ediție a Techsylvania. Prin intermediul E.ON Life, casa va fi încălzită de o centrală în condensare, acționată prin intermediul unui termostat smart, de la distanță, care permite reducerea consumului cu până la 30%. Aparatele de aer condiționat de ultima generație,la pachet cu servicii tehnice post-montare, reprezintă soluția E.ON Cool pentru zilele călduroase. În ecosistemul inteligent regăsim E.ON Photovoltaic, soluție dedicată clienților business și municipalității, de producere a energiei electrice din sursă solară O soluție ecologică propusă pentru casa inteligentă este E.ON Drive, care asigură montarea stațiilor de încărcare a mașinii electrice utilizate de proprietarii casei inteligente.

De altfel, soluția E.ON Drive, care propune pachete de echipamente de încărcare a autovehiculelor electrice și servicii ce răspund nevoilor specific de pe piața de e-mobilitate din România, a fost lansată cu succes la ediția de anul trecut a Techsylvania. Anul acesta, E.ON face un pas înainte în această direcție și pune la dispoziția posesorilor de autovehicule electrice aplicația E.ON Drive. Disponibilă în App Store și Google Play, aceasta include numeroase facilități, între care o hartă interactivă pentru vizualizarea stațiilor de încărcare din apropiere, dar și pentru călătoriile planificate, posibilitatea de a porni sesiunea de încărcare direct din aplicație, fără a avea un cont E.ON Drive, rezervarea stației de încărcare, acces la informații detaliate, cum ar fi: tipul de conector, puterea stației, disponibilitate sau prețul pe unitate de încărcare și, foarte important, opțiunea de a plăti ușor și sigur, direct de pe telefonul mobil.

Cea de-a șasea ediție a Techsylvania, desfășurată la Cluj-Napoca, în perioada 8-11 iunie a.c., susținută de E.ON în calitate de partener, a reunit 3.000 de ingineri, fondatori, investitori și directori executivi din zona IT și digital, bănci și pionieri ai startup-urilor din întreaga lume. Pe parcursul celor 4 zile, 50 de speakeri au susținut idei inovative în cadrul celor 25 de evenimente satelit și au fost prezentate 80 de startup-uri.

 

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval