SĂ NE ÎNĂLȚĂM PRECUM DOMNUL HRISTOS!


Categorie: spiritual
|
12-06-2019
Nr: 110 (7.571)
|
Autor: Părintele ILIE
|

* “Pe când ucenicii vorbeau între ei, Domnul Iisus a venit în mijlocul lor și le-a spus: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se și înfricoșându-se, credeau că văd un duh. Și Iisus le-a zis: «De ce sunteți tulburați și pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am». Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie și minunându-se, El le-a zis: «Aveți aicea ceva de mâncare?» Iar ei i-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și luând, a mâncat înaintea lor. Și le-a zis lor: «Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci și în psalmi». Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă scripturile. Și le-a spus că așa este scris și așa trebuie să pătimească Hristos și să învieze a treia zi. Și să se propovăduiască în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. «Voi sunteți martorii acestora. Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; voi însă ședeți în cetate, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus». Și i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și «S-a Înălțat la cer». Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau în toată vremea în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu”. Amin.

Sfânta Scriptură a Noului Testament - Luca cap. 24, vers. 36-53

***

* “Domnul Nostru Iisus Hristos s-a înălțat la cer, dar nu ne-a părăsit pe noi, fiii Săi; nu ne-a lăsat orfani și în deznădejde. Ne-a lăsat cea mai frumoasă carte de învățătură și de legi după care să ne conducem: Sfânta Scriptură, o carte a cărților; Ne-a lăsat Biserica Sa în chip văzut, unde în chip nevăzut, dar simțit duhovnicește, ne întâlnim cu El atunci când avem nevoie; Ne-a lăsat cele șapte Sfinte Taine sfințitoare, îndrumătoare, spre desăvârșirea scopului suprem; mântuirea noastră; ne-a lăsat o ierarhie bisericească care să-L înlocuiască prin puterile cu care a fost investită: de a conduce, sfinții, învăța, mustra, certa, atunci când este cazul. Ne-a lăsat o speranță a vieții noastre prin Învierea Sa; Ne-a lăsat un sens al vieții fără de care am rătăci pe calea vieții; S-a lăsat pe Sine în toți și toate ca unul care este Calea, Adevărul și Viața” (n.a.).

***

* “Plinind rânduiala cea pentru noi și cele de pe pământ unindu-le cu cele cerești, Te-ai înălțat întru slavă Hristoase, Dumnezeul nostru, nicidecum despărțindu-Te, ci rămânând nedepărtat și strigând celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”.

(Condacul praznicului)

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval