“SPEOFASCINATION IN CIOCLOVINA” EXPEDIȚIE SPEOLOGICĂ


Categorie: Social
|
12-06-2019
Nr: 110 (7.571)
|
Autor: L.O.
|

Prin Casa de Cultură a Studenților din Târgu-Mureș, Ministerul Tineretului și Sportului derulează, în colaborare cu Asociația Speologică Geoda, expediția speologică “Speo Fascination”. Activitatea, ce se adresează studenților și tinerilor cu vârsta peste 18 ani, va avea loc în perioada 28-30 iunie, în cadrul extrem de pitoresc al localității Cioclovina, după cum susțin inițiatorii. Printre obiectivele carstice se vor afla dolinele de pe Platoul Triscioare, valea dolinară Cioclovina, depresiunea de contact carstic Ponorici, Avenul Ponorici, Peștera Ponorici, lapiezurile din versantul drept al Depresiunii Ponorici, iar dintre cele antropice viaductul roman, drumul roman, zidul dacic. Lectori vor fi Marius Cigher și Cristian Oltean.

Înscrierea și participarea sunt gratuite! Cei interesați pot accesa https://ccsmures.ro/expeditie-speologica-speofascination/  sau https://docs.google.com/forms/d/1760HQu56gWm6ytszFxuLV-muzOeTKeM7UV69x7ZOD-I

De asemenea, înscrieri se fac și la sediul Casei de Cultură a Studenților Mureș, până în 21 iunie. Conform organizatorilor, prioritate vor avea cei care au urmat Cursul de Inițiere în Speologie și studenții interesați de mediul speleal.

Informații suplimentare se pot obține și la numerele de telefon 0743 10.31.67 și/sau 0265 21.60.66, precum și la adresele de e-mail [email protected]  și/sau [email protected].

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval