LIGA PENSIONARILOR TÂRGU-MUREȘ


Categorie: Cultural
|
12-06-2019
Nr: 110 (7.571)
|
Autor: FLOAREA PERȚE, președinte L.P. Târgu-Mureș
|

În viața culturală românească, luna mai este dedicată omagierii personalității lui Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm - d. 6 mai 1961/înmormântat 9 mai 1961, Lancrăm).

Liga Pensionarilor Târgu-Mureș a organizat, în 29 mai 2019, activitatea “Lucian Blaga - un veac de la debutul editorial” la Casa de Cultură a Sindicatelor, strada Cuza Vodă 22, Târgu-Mureș. Au participat pensionari - membri și nemembri ai organizației noastre; invitați: dl. prof. univ. Eugeniu Nistor -cercetător științific și editor (Editura “Ardealul” Târgu-Mureș), dna. Voica Foișoreanu - președintele Fundației “Romulus Guga”, dl. prof. Mihai Monoran - vicepreședintele Societății Cultural-Patriotice “Avram Iancu”, dna Nina Elena Frandeș - președintele Sindicatului Lucrătorilor din Transporturi și coordonatoarea Biroului Internațional de Cooperare Sindicală, împreună cu asistent manager Delia Moldovan, expresie a colaborării dintre generații.

După cuvântul de salut adresat celor prezenți, s-a audiat cântecul Dați-mi un trup, voi, munților, pe versurile lui Lucian Blaga, introducându-ne în atmosfera lirică blagiană. Dna Floarea Perțe, președinta organizației Liga Pensionarilor Târgu-Mureș, a anunțat că, în 1919, Lucian Blaga a publicat la Sibiu placheta de versuri cu titlul Poemele Luminii și culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu. Dl. prof. Eugeniu Nistor - fin cunoscător al operei blagiene și spirit similar - este invitat să prezinte personalitatea culturală a lui Lucian Blaga.

Conferința sa cuprinde aspecte și fapte mai puțin cunoscute despre familia poetului, studiile și formația culturală (pasionat de științe), implicarea în viața social-politică a României, activitatea literară (poet, prozator, dramaturg, traducător), filosofică (titlul de doctor în filosofie obținut la Viena, în 1920), publicistică (redactor la ziare și reviste de prestigiu), publică (profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj), academică (discursul de recepție la Academia Română în 1937, cu titlul Elogiul satului românesc) și diplomatică (atașat cultural, consilier de presă la Varșovia, Praga, Lisabona, Berna, Viena; ministru plenipotențiar al României în Portugalia), premii literare pentru debut (1921) și teatru (1922), episodul Premiului Nobel.

A prezentat coerent și convingător opera filosofică (sistemul filosofic blagian) și cartea lui Lucian Blaga Religie și spirit - ediție anastatică, îngrijită de domnia sa (Eugeniu Nistor) în 2014, la editura “Ardealul” Târgu-Mureș.

Dl. Nistor a subliniat dragostea lui Blaga pentru Lancrăm și a recitat versurile dedicate acestui sat, așezate ca motto la volumul Hronicul și cântecul vârstelor; a povestit momentul ieșirii micului Lucian din “muțenia” primilor patru ani de viață.

Dna Voica Foișoreanu a adus precizări despre “muțenia” copiilor într-o anumită etapă a vieții cu argumente științifice; îl consideră pe Blaga un fenomen de excepție.

Activitatea a continuat cu audierea cântecelor Izvorul nopții, Femeia și Coasta soarelui, pe versuri de Lucian Blaga, în alternanță cu poeziile Biografie, Ce aude unicornul, în lectura actorilor români și cu lectura live a creațiilor poetice Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Gorunul, Liniște, Țara, de către Floarea Perțe, și recitarea Izvorul Nopții, de către dna nonagenara Steluța Popolita. Au fost citite câteva aforisme din vol. Pietre pentru templul meu.

L-am avut pe Lucian Blaga prezent printre noi, auzind înregistrarea sa din 1928, într-o conferință la Radio Cultural.

Festivalul Internațional Lucian Blaga de la Sebessi Lancrăm, aflat în 2019 la a 39-a ediție, e recunoașterea valorii universale a personalității lui Blaga, creatorul Spațiului mioritic.

Mulțumim celor implicați în realizarea activității, dar și auditoriului!

Invităm pe toți iubitorii de frumos să ia parte la activitatea omagială: “Ci eu în lumea mea mă simt / Nemuritor și rece”. (M. Eminescu), în 13 iunie 2019, ora 11, la Casa de Cultură a Sindicatelor (sala 23), strada Cuza Vodă nr. 22, Târgu-Mureș.

Vă așteptam cu drag.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval