ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ, CĂRȚILE DE IDENTITATE VOR CONȚINE ȘI AMPRENTE


Categorie: Social
|
12-06-2019
Nr: 110 (7.571)
|
Autor: LUCREȚIA POP
|

Săptămâna trecută (joi, 6 iunie 2019), Consiliul European a adoptat regulamentul privind consolidarea securității cărților de identitate și a documentelor de ședere.

Scopul noului regulament este de îmbunătățire a securității cărților de identitate, prin introducerea unor standarde minime, atât pentru informațiile conținute, cât și pentru elementele de securitate comune tuturor statelor membre care emit astfel de documente.

Astfel, cărțile de identitate vor trebui să includă o fotografie și două amprente digitale ale titularului, stocate în format digital, pe un cip fără contact. Cărțile de identitate vor include și codul de țară al statului membru emitent, în interiorul unui steag al Uniunii Europene (UE).

Perioada de valabilitate a cărților de identitate va fi de 5 - 10 ani, însă în cazul minorilor, acestea pot avea o perioadă de valabilitate mai mică de 5 ani.

Cărțile de identitate existente care nu îndeplinesc cerințele nu vor mai fi valabile la 10 ani de la data aplicării noilor norme sau la expirarea lor.

În ceea ce privește protecția datelor, normele includ garanții solide, pentru a asigura faptul că informațiile colectate nu ajung la persoanele nepotrivite. Astfel, autoritățile naționale vor trebui să asigure securitatea cipului fără contact și a datelor stocate în acesta, astfel încât cipul să nu poată fi piratat sau accesat fără permisiune.

Regulamentul mai prevede și un set minim de informații, care urmează să fie incluse în documentele de ședere eliberate cetățenilor UE, și armonizează formatul și alte specificații privind permisele de ședere eliberate membrilor familiilor cetățenilor UE care nu sunt cetățeni ai UE.

Noul regulament va intra în vigoare la 2 ani de la adoptare, respectiv în iunie 2021.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval