Noi, maghiarii, care trăim aici, trebuie să ne gândim - după porunca epocii - și să ajungem, în final, la o concluzie care este favorabilă individului și comunității, deopotrivă, precum și națiunii române, majoritară, și nouă, națiunii maghiare, într-un cuvânt, patriei noastre comune: România.
După înfrângerea luptei pentru libertate, din 1849, din inima marelui poet al perioadei Reformei maghiare, Mihály Vörösmarty, a izbucnit, văzând numai vărsări de sânge, pretutindeni în țară, din cauza regimului răzbunător, autocratic al habsburgilor, acest strigăt dureros: “Ce este lumea pentru mine, dacă nu am patrie?” Monopolul UDMR, sub hegemonia întreținută vreme îndelungată de această formațiune politică, în viața publică din România, în marea majoritate a presei de limbă maghiară din Transilvania, au fost acaparate de curentul de idei, de seria declarațiilor politice, potrivit cărora: România pentru maghiarii de aici nu reprezintă patria, ci doar pământul natal! Adică, noi, maghiarii din România trebuie să căutăm în țara vecină, în Ungaria, adevărata noastră patrie, față de care trebuie să manifestăm o loialitate absolută. Această poziție, care în definitiv este o poziție iredentistă față de România, nu recunoaște faptele istorice, și provoacă acea durere a lui Vörösmarty, și acel sentiment în sufletele oamenilor maghiari de aici, că pentru ei România nu este patria lor, iar această patrie este undeva departe, unde, dacă nu pot trăi, atunci: “Ce este pentru ei lumea, dacă nu au patrie?!”
Singurul vinovat de această contaminare a sufletelor maselor este, înainte de toate, conducerea superioară a UDMR, deoarece niciodată nu a condamnat această manipulare iredentistă a patriei natale, și niciodată nu a susținut, fără echivoc că: România pentru maghiarii de aici este singura lor țară natală, este singura lor țară adevărată, iar după 1989 este adevăratul lor cămin, care, prin democrația constituțională, întemeiată pe sistemul pluripartit și a statului de drept, asigură libertate și viitor pentru cetățenii de naționalitate maghiară. Este de la sine înțeles că această libertate deschide unele portițe spre țara vecină, care este Ungaria, pentru ca maghiarii din România să întrețină relații cât mai directe și mai constructive cu Republica Ungară, cu poporul ungar, pe baza limbii și a tradiției culturale comune.
Lumea s-a schimbat enorm de mult de atunci, din 1836, când Mihály Vörösmarty a scris imnul național oficial: “Patriei cu legământ/ Să-i fi credincios, maghiare”, și de atunci, când în 1843, Béni Egressy l-a pus pe note. Națiunea maghiară are un singur imn național, scris de Ferenc Kölcsey, în 1823: “Doamne, binecuvântează-i pe maghiari”, și care a devenit imnul național oficial al Ungariei. A fost adoptat în 1844, iar prima strofă este cântată la toate ceremoniile oficiale. Muzica a fost compusă de Ferenc Erkel. De atunci, maghiarii de pretutindeni cântă acest imn, la fiecare sărbătoare sau manifestare națională, iar după intonarea imnului lui Kölcsey, de fiecare dată, în încheiere, recită și Imnul lui Mihály Vörösmarty: “Patriei cu legământ/ Să-i fi credincios, maghiare”. Mihály Vörösmarty atenționează pe fiecare maghiar, fie din perioada Reformei, fie din zilele noastre, de loialitatea neclintită față de patrie. Acest apel sfânt, scriitoricesc, care sună ca o poruncă, se adresează și nouă, maghiarilor din România. Ca patrioți maghiari și români, trebuie să fim loiali din creștet și până-n talpă față de singura noastră patrie natală, România, față de singura patrie adevărată. Pe acest pământ trebuie să trăim și să murim, deoarece acesta este Patria noastră, aceasta este singura noastră Patrie Natală. Dacă luăm în considerare doar un singur aspect, Adevărul de Viață, vom înțelege imediat că în afară de România, nicăieri în lume nu putem căuta și nici nu putem găsi o patrie natală. Fiecare dintre oamenii maghiari - cu excepția a câtorva moșnegi - care aparțin comunității naționale maghiare din România, s-au născut, nu în Monarhia Austro-Ungară, nu în Ungaria, ci aici, în România, pe acest pământ. În zadar plâng, permanent, unii după gloriosul trecut istoric maghiar, așteptând reînvierea Marii Ungarii istorice, deoarece în acea țară trebuie să trăim, ca maghiari cu spirit european, în armonie cu națiunea română majoritară, ceea ce ne-a dat furtuna Istoriei. Această Patrie nu poate fi condamnată, putem fi nemulțumiți față de ea pentru una și o mie de probleme, dar negată, tăgăduită nu se poate, așa cum omul nu își poate nega, din toată inima, mama. O Patrie, o Țară este așa cum fac să fie cetățenii săi, poporul său. În actuala situație a Patriei noastre, România, din cauza capitalismului sălbatic, marea masă a oamenilor sunt tot mai nemulțumiți. Dacă cel mai mare poet și revoluționar maghiar al secolului XIX-lea, Endre Ady, ar trăi azi la Oradea - așa cum a trăit în primii ani ai secolului trecut - și ar publica în ziarele de acolo, ar putea scrie liniștit tot ceea ce a spus cândva despre diferite stări din Ungaria: “Mai mare cerșetor nu a fost niciodată această țară, așa cum este acum. Și nici mai chinuită din cauza mizeriei interne. Și nu vede și nici nu poate aștepta această țară o mână care să o apere, doar ar vedea numai idei, planuri și voințe”.
În pofida acestor probleme, ne exprimăm atât de des cu vorbele poetului maghiar al literaturii clasice: “Și totuși - și totuși trebuie să depunem efort; nu trebuie să ne pierdem curajul”; Deoarece, cel care nu este descurajat “nu este pierdut, indiferent ce soartă avem”; “Trebuie să vină, și vor veni timpuri mai bune”; “Va mai fi odată sărbătoare pe lumea aceasta...”
Când “pământul a încărunțit, precum Dumnezeu” din cauza pulberelor de speranță - spune poetul -, sufletele tinerilor loiali ai Patriei trebuie să se hrănească din speranță, chiar și atunci când majoritatea compatrioților noștri - români, maghiari deopotrivă - azi este, într-adevăr, săracă precum un cerșetor.
În contextul întrebării referitoare la cum e azi Patria noastră și cum poate arăta Țara, îmi vine în minte “înțeleapta” declarație a lui Béla Markó, lider al UDMR pe vecie, rostită la una din emisiunile televizate. În timpul meditațiilor sale poetice, a fost în stare să sublinieze că El nu poate să considere România pe deplin drept țara sa, deoarece - în opinia sa - România face mult pentru ca domnia sa să nu o considere ca adevărata sa patrie. Dar ce au făcut liderii UMDR, care timp îndelungat au condus anumite ministere în cele mai diferite structuri guvernamentale, iar Béla Markó, a stat, în timpul Guvernului lui Emil Boc, chiar în două rânduri, în fotoliul de vicepremier, deci, ce au făcut acești lideri pentru ca maghiarii să considere pe deplin România drept patria lor și să se raporteze la ea cu o loialitate neclintită?!
Răspunsul la această întrebare îl voi da printr-un citat luat din ediția din 11 ianuarie 2012 a ziarului intitulat “Erdélyi Napló”, care se editează la Oradea: “Trebuie să ne confruntăm cu realitatea, potrivit căreia cei din județele Covasna sau Harghita câștigă azi, în medie, jumătate față de populația altor județe ale României, un sfert față de cei din Capitală, iar din această cauză, după 35-45 de ani de muncă, primesc o pensie jumătate sau un sfert față de cât câștigau când erau activi. Ca o consecință directă, într-o regiune săracă sunt mai ieftine casa, pământul, proprietatea celor de aici, iar cei de aici, din cauza sărăciei, nu își pot permite servicii sau produse de calitate, față de celelalte 18 milioane. Așa stau lucrurile după ce am fost noi la guvernare din 1996, cu întreruperi mai mari sau mai mici”.
Și, iată, un alt răspuns la întrebarea de mai sus din ediția din 26 noiembrie - 4 decembrie 2013 a săptămânalului de limbă maghiară “Központ”, editat la Cluj-Napoca: “Dacă facem o comparație între investițiile infrastructurale de stat realizate în județele Mureș, Harghita și Covasna cu cele din județele Cluj, Brașov și Sibiu, atunci vom înregistra doar eșecul disperat al setei de putere a UDMR, care se resimte și azi. Degeaba spun ei că au făcut ceva pentru maghiarii din Transilvania, dacă faptele dovedesc contrariul”.
După toate acestea, este mai clar decât lumina zilei, cine a făcut și face în continuare pentru ca Béla Markó și camarazii săi din UDMR să nu considere, pe deplin, România adevărata lor Patrie.
