LUNGUL BRAȚ AL SPAIMEI SAU... CUI ÎI ESTE FRICĂ DE PRINȚUL JEAN FRANÇOIS CARACCI?


Categorie: Editorial
|
10-07-2019
Nr: 129 (7.590)
|
Autor: MARIANA CRISTESCU
|

Motto: “Dușmanii mei mi-au făcut un dar trimițându-mă aici. Mi-au dovedit că aveam forța unui Rege” /”Mes ennemis m'ont fait un cadeau en m'envoyant ici. Ils m'ont prouvé que j'avais la force d'un Roi”/ Le Prince J.Fr. Caracci)

Alteța sa regală prințul Jean François Caracci, care trăiește în Franța împreună cu soția sa, prințesa Bénédicte de Grecia și Danemarca, este fiul nerecunoscut al M.S. Regelui Mihai I de România, rezultat dintr-o relație extraconjugală al acestuia. Subiect amplu dezbătut, pro și contra, în media internațională al ultimilor doi ani, cu precădere. “Uitat” și umilit într-un orfelinat până la vârsta maturității, când calitățile personalității sale puternice, dar și martori ai vremii i-au conferit tăria și  voința de a demonstra lumii cine este cu adevărat, și de a-și cere drepturile firești,  recunoscut fiind ca atare de numeroase case regale europene și de cele mai multe dintre marile  biserici ortodoxe ale timpului nostru.

Bătălia sa cu sistemul judiciar al Franței lui Macron, curajul de a-și înfrunta deschis, public, dușmanii știuți și neștiuți, dar și “concurența” familială, scufundată într-o asurzitoare tăcere, ca și în cazul principelui Nicolae, cu a cărui mamă seamănă izbitor (sunt frați din același tată, nu?), i-au atras în egală măsură simpatii și ură. Atât de multă ură, încât acum, în precampanie prezidențială internațională, i s-a fabricat un motiv pentru a fi arestat și închis pentru jumătate de an într-un centru penitenciar francez de

maximă siguranță.

Franța lui Macron, și nu numai ea, mai toate țările care au eșuat cu sistemele republicane neo-marxiste își ascut noile ghilotine pentru aristocrația care câștigă din ce în ce mai mult teren, cerând reîntoarcerea la monarhia de drept, a unor regi precum Louis Bourbon, de exemplu, înrudit pe linie dinastică cu prințul Caracci.

În fine, nu eu sunt în măsură, la această oră, să judec situația din Franța atât de islamizată în ultima vreme, pradă migrației dirijate și gras subvenționate la nivel guvernamental de statele cu adevărat bogate ale lumii arabe, care dirijează inclusiv destinele afro-asiatice, ori din Anglia cedată cu nonșalanță Noului Califat. Doamne, ferește de mai rău, fiindcă și dacă doar privim cu atenție o hartă a direcției invaziei colorate, constatând numărul exorbitant al prezumtivilor migranți trăitori pe banul public, e suficient să ni se ridice părul în cap.

Revenind la tema propusă, o scrisoare primită recent de la o prietenă dragă, un om deosebit, scriitoare de mare talent și graficiană de extraordinară sensibilitate, recunoscută international, m-a tulburat profund, până la lacrimi. Alteța sa regală prințesa Bénédicte a Greciei și Danemarcei, soția prințului Caracci, îmi scrie:

“Chere Mariana, chere Amie,

Je suis séparée de mon merveilleux mari pour quelques mois. Comme vous le savez, il est en pleine bataille judiciaire pour défendre ses droits. Je n'évoquerai pas ce sujet ici, il est complexe et il appartient a l'Histoire. Je voulais vous parler de lui, a vous ma chere Amie.”

“Dragă Mariana, draga mea prietenă,

Sunt despărțită de minunatul meu soț pentru câteva luni. După cum știi, el se află în plină bătălie judiciară pentru a-și apăra drepturile. Nu voi aminti aici acest subiect, fiindcă este complex și aparține Istoriei. Dar aș dori să-ți vorbesc ție despre el, draga mea prietenă.”

“Je suis mariée au Prince Jean-François de Grece et de Danemark depuis le 29 juillet 2017. Je suis témoin de son combat pour la vérité depuis plus de deux ans. Cet homme a grandi en orphelinat a Bucarest et a été adopté a l'âge de quatre ans par une riche famille dans laquelle il n'a pas été heureux. Il ne connaît pas l'amour d'une mere, il veut tant les bras de sa mere pourtant. Il n'a connu que l'abandon et la trahison depuis sa naissance. Notre mariage est pour lui, comme pour moi, une bénédiction. Cet homme ne voulait qu'une seule chose: savoir qui il était et retrouver les siens, comme tout enfant abandonné. Est-ce sa faute si la vérité est a ce point incroyable? Malgré l'enfer qu'a été sa vie, il est un homme bon, au grand coeur, dévoué aux autres. Il a connu le pire: l'abandon, la violence, la perte d'un enfant, la trahison, la faim, le froid, le déshonneur, la spoliation et tant d'autres épreuves.”

“Sunt căsătorită cu Prințul Jean-François de Grece et de Danemark din 29 iulie 2017. Sunt martoră a luptei sale pentru adevăr de doi ani. Acest om a crescut într-un orfelinat în București și a fost adoptat, la vârsta de patru ani, de o familie bogată, unde nu a fost fericit. El nu a cunoscut iubirea unei mame, brațele mamei pe care le-a dorit mereu. Nu a cunoscut decât abandonul și trădarea încă de la naștere. Căsătoria noastră este pentru el, ca și pentru mine, o binecuvântare. El nu dorea decât un singur lucru: să afle cine este și să și-i regăsească pe ai săi, ca oricare copil abandonat. E vina lui că realitatea e de necrezut? În pofida infernului care a fost viața lui, este un om bun, cu inimă mare, devotat celorlalți. A cunoscut Răul: abandonul, violența, moartea unui copil, trădarea, foamea, frigul, dezonoarea, a fost jefuit, a trecut prin atâtea alte multe încercări.”

“Depuis sa naissance, il se bat pour survivre et pour défendre ses droits. Pas de misérabilisme de ma part, mais la volonté de vous dépeindre un parcours de vie réel. Cet homme sait ce que souffrir veut dire. Cet homme connait la frontiere entre le bien et le mal. Cet homme est fiable et d'une intelligence hors normes. Je remercie le Ciel de l'avoir placé sur ma route. Les siens ignorent quel homme merveilleux il est. S'ils savaient!  Il a cette capacité de compréhension de la Nature Humaine que je n'ai jamais remarquée auparavant chez quiconque. Il vit en harmonie totale avec la Nature et le Ciel. Il est humble et simple de coeur. Le Ciel l'accompagne chaque jour. Que dire de plus? Il me manque cruellement. Son absence est pour moi un déchirement. Je prie pour que le Ciel entende ses prieres. Jean-François de Grece et de Danemark est la pour les autres, il se bat pour eux et leur avenir. Je voudrais que le Monde le sache. Mon mari est un grand Homme. Je l'aime tant! Si le Monde veut de lui, il lui sera d'un grand secours. Il restera, quelque soit son destin, l'homme de ma vie, celui qui illumine mes jours.

Je vous embrasse ma chere Amie,

Bénédicte de Grece et de Danemark”

“Încă de când a văzut lumina zilei s-a luptat pentru supraviețuire și pentru a-și apăra drepturile. Omul acesta știe bine ce înseamnă suferința, cunoaște frontiera între bine și rău, este fiabil și are o inteligență dincolo de limitele normalului. Mulțumesc Cerului că mi l-a scos în cale. Cei din familia lui nu au habar cât de minunat este. Dacă ar ști! Are acea capacitate de a înțelege natura umană, pe care eu nu am mai întâlnit-o la nimeni până acum. El trăiește în armonie totală cu natura și cu Dumnezeu. Este umil și cu inima curată. Credința îl însoțește tot timpul. Ce să-ți spun mai mult? Îmi lipsește dureros, absența lui e ca o sfâșiere. Mă rog Cerului să-i asculte rugăciunile. Jean-François al Greciei și Danemarcei se află acolo pentru alții, el se luptă pentru ei și pentru viitorul lor. Aș vrea ca lumea întreagă să știe acest lucru. Soțul meu este un mare Bărbat. Îl iubesc atât de mult! Dacă oamenii îl vor dori, el le va fi de mare sprijin. Dar indiferent care îi va fi destinul, el va rămâne pentru totdeauna bărbatul vieții mele, cel care îmi luminează zilele.

Te îmbrățișez, draga mea prietenă,

Bénédicte de Grece et de Danemark”

Îmi sunt dragi oamenii aceștia, regi sau nu, vreodată, după cum le va croi Dumnezeu destinele.

Un mare prieten mi-a pus, odată, când povesteam odiseea regelui Lituaniei (ajuns acum taximetrist și internat forțat la neuropsihiatrie - deși omul e perfect normal și are și documente doveditoare asupra drepturilor sale civile), o “etichetă” pe cât de tandră, pe atât de tristă: “Ești avocatul cauzelor pierdute”. Poate că da, poate că nu. Speranța moare ultima. Dar în mod cert prefer să apăr asemenea oameni, atât cât pot eu, cu condeiul și cu tot sufletul meu alături de cei călcați în picioare de lumpenproletariatul violent, zurbagiu, golit de esență și de credință.

Trăim timpuri triste, “în scunda tavernă mohorâtă”, căci, iată, istoria se repetă, fiindcă nu învățăm niciodată din greșeli.

Cum spuneam, Doamne, ferește de mai rău!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval