AZI, 11 IULIE, ZIUA MONDIALĂ A POPULAȚIEI


Categorie: Social
|
11-07-2019
Nr: 130 (7.591)
|
Autor: ILEANA SANDU
|

În urmă cu 30 de ani, în anul 1987, data de 11 iulie a fost marcată în întreaga lume ca Ziua Mondială a Populației. Această zi a fost aleasă și declarată ca atare de Organizația Națiunilor Unite, pentru că atunci populația lumii a atins pragul de 5 miliarde.

În fiecare secundă din fiecare zi, în lume se nasc 4 persoane și mor două * În anul 1000, pe planetă trăiau aproximativ 400 de milioane de oameni și a fost nevoie să treacă 804 ani pentru ca, în 1804, populația de pe glob să ajungă la 1 miliard de locuitori, dar au fost suficienți 156 de ani pentru a adăuga încă 2 miliarde, astfel încât, în 1960, populația lumii să ajungă la 3 miliarde de pământeni * Anual, populația lumii crește cu aproximativ 83 de milioane de persoane * Țara cu cea mai numeroasă populație este China - 1.397.530.000 de locuitori * Principatul Sealand este cea mai mică țară din lume. Cei aproximativ 50 de cetățeni sunt conduși de Principele Michael, care bate monedă, eliberează pașapoarte și conferă titluri nobiliare * Se estimează că în 2030 populația globală va ajunge la 8,6 miliarde de locuitori, în 2050 la 9,8 miliarde, iar în 2100 la 11,2 miliarde * La ora actuală, din cele 7,7 miliarde de oameni din întreaga lume, 1,327 miliarde trăiesc în India, reprezentând 17,5% din populația lumii * Aproximativ 800 de femei mor în fiecare zi, din cauza unor complicații legate de sarcină, 20% dintre aceste femei fiind din India * Se preconizează că, până în 2020, India va deveni cea mai tânără țară din lume, cu o populație activă de 64% * Potrivit calculelor specialiștilor, 30% din populația lumii este rezultatul unor sarcini nedorite sau accidentale * La nivel global, 46% dintre fete sunt căsătorite înainte de împlinirea vârstei de 18 ani * Se estimează că, până în 2050, aproape 70% din populația lumii va locui în orașe * Aproximativ 1,8 miliarde de oameni din întreaga lume au vârste cuprinse între 10 și 24 de ani, iar 52% dintre locuitorii planetei au sub 30 de ani - cea mai mare populație de tineri din toate timpurile * Dacă Facebook ar fi o țară, ea ar fi a treia ca număr de populație, cu 1,39 de miliarde de “cetățeni” care se loghează, cel puțin o dată pe lună, la o rețea de socializare. (surse - un.org, huffingtonpost.com, express.co.uk economictimes.indiatimes.com, ndtv.com/health /world-population)

 

În România, se accentuează fenomenul de îmbătrânire demografică

În țara noastră, populația după domiciliu, la 1 ianuarie 2019, a ajuns la 22.171 mii de persoane, în scădere cu 0,2% față de 1 ianuarie 2018, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică. Populația după domiciliu reprezintă numărul persoanelor cu cetățenie română și domiciliul pe teritoriul României, delimitat după criterii administrativ-teritoriale. Altfel spus, populația după domiciliu reprezintă populația “de jure” care poate să includă și emigranții, indiferent de perioada emigrării acestora, noțiunea de populație după domiciliu netrebuind confundată cu cea de populație rezidentă, atrag atenția specialiștii din cadrul INS.

Populația urbană și cea de sex feminin sunt majoritare (56,4%, respectiv 51,2%).

Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populația vârstnică de 65 ani și peste, depășind cu peste 434 mii persoane populația tânără de 0-14 ani (3.674 mii față de 3.240 mii persoane).

La 1 ianuarie 2019, populația după domiciliu din mediul urban a fost de 12.506 mii persoane, în scădere ușoară față 1 ianuarie 2018 (0,1%). Populația feminină, la 1 ianuarie 2019, a fost de 11.343 mii persoane, în scădere cu 0,2% față de aceeași dată a anului precedent.

Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 110,0 (la 1 ianuarie 2018) la 113,4 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2019).

Vârsta medie a populației a fost de 41,6 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2018, ponderea fiind deținută de grupa de vârstă 40-44 ani (8,6%). (http://www.insse.ro)

 

Mureșenii s-au cam împuținat...

Potrivit rezultatelor definitive ale recensământului populației și al locuințelor din 2011, făcute publice de Direcția de Statistică Mureș, la 20 octombrie 2011, populația stabilă a județului nostru era de 550.846 de persoane, din care puțin peste jumătate femei. Față de situația de la recensământul anterior (2002), populația stabilă a scăzut cu 30.000 de persoane, fenomenul fiind mai accentuat în rândul bărbaților (-5,4%), față de cel al femeilor (-4.9%).

Puțin peste jumătate din totalul populației stabile (267.773 de persoane) locuiește în municipii și orașe, față de situația de la penultimul recensământ, ponderea populației din mediul urban crescând cu 1,35 la sută în detrimentul mediului rural.

Populația stabilă a municipiului Târgu-Mureș este de 134.290 de persoane. Urmează: Reghin - 33.281 persoane, Sighișoara - 28.102 persoane, Târnăveni - 22.075 persoane, Luduș - 15.328 persoane, Sovata - 10.385 persoane, Iernut - 8.705 persoane, Ungheni - 6.945 persoane, Sărmașu - 6.942 persoane, Miercurea Nirajului - 5.554 persoane, Sângeorgiu de Pădure - 5.166 persoane.

Comuna cu cel mai mare număr de populație stabilă este Sângeorgiu de Mureș (9.304 persoane), la polul opus situându-se comuna Cozma, cu doar 562 de persoane. În Băla, Bichiș, Vețca, Crăiești, Papiu Ilarian și Tăureni, numărul populației este de sub 1.000 de locuitori.

În ce privește vârsta, persoanele mature (25-64 de ani) formează majoritatea populației județului (54,4%), iar populația tânără (15-24 de ani) reprezintă 12,4%.

La recensământul din 2011, înregistrarea etniei, limbii materne și a religiei s-a făcut pe baza liberei declarații a persoanelor recenzate, explică statisticienii mureșeni, prin urmare, pentru persoanele care nu au vrut să declare aceste trei caracteristici, precum și pentru persoanele pentru care informațiile au fost colectate indirect, din surse administrative, informația nu este disponibilă pentru aceste 3 caracteristici.

Informația privind etnia a fost disponibilă pentru 527.299 persoane (din totalul celor 550.846 persoane). S-au declarat români 277.372 persoane (52,6 %). Populația de etnie maghiară înregistrată la recensământ a fost de 200.858 persoane (38,1 %), numărul celor care s-au declarat romi a fost de 46.947 persoane (8,9 %), iar numărul celor care s-au declarat germani a fost de 1.478 persoane (0,3%). Celelalte grupuri etnice, respectiv: evrei, italieni, turci, ruși-lipoveni, ucraineni, polonezi, armeni, bulgari, ceangăi, sârbi, slovaci, greci, chinezi, cehi, croați, tătari, macedoneni și alte etnii sunt în număr de 644 persoane, reprezentând 0,1% din populația stabilă a județului, care și-a declarat etnia. Față de recensământul din anul 2002 s-a înregistrat o creștere a ponderii populației de etnie romă (de la 7,0 % la 8,9 %) și o descreștere a ponderii populației de etnie română (de la 53,3% la 52,6%) și a celei de etnie maghiară (de la 39,3 % la 38,1 %).

Potrivit liberei declarații a celor 527.355 persoane care au declarat limba maternă, structura populației după limba maternă se prezintă astfel: pentru 56,2 % limba română reprezintă prima limbă vorbită în mod obișnuit în familie, în perioada copilăriei, iar în cazul a 39,1 % dintre persoane limba maghiară reprezintă limba maternă; limba romani a reprezentat limba maternă pentru 4,3%, iar limba germană pentru 0,2% din totalul populației stabile pentru care această informație a fost disponibilă. Altă limbă maternă decât cele prezentate mai sus a fost declarată de către 0,1 % din populația stabilă.

Structura confesională a fost declarată de 525.764 persoane din totalul populației stabile și arată că 53,5 % sunt ortodocși, 26,3% s-au declarat de religie reformată, 9,2% de religie romano-catolică, 2,3 % de religie unitariană, 2,1% de religie greco-catolică, 1,8% de religie penticostală, 1,7 % de religie adventistă de ziua a șaptea, iar 1,3% Martorii lui Iehova. Ponderi între 0,2% - 0,4% au înregistrat religiile: baptistă (0,4 %), creștină după evanghelie (0,2 %) și evanghelică (0,2 %). S-au declarat “fără religie” sau atei 0,5 % din totalul populației.

Din totalul populației stabile a județului, 46,3 % sunt persoane care au starea civilă legală de căsătorit(ă). Erau căsătoriți 127.118 bărbați și 128.048 femei. Patruzeci de procente dintre mureșeni nu au fost căsătoriți, persoanele văduve reprezintă 9,5 % din totalul populației stabile, iar persoanele divorțate dețin o pondere de 3,8 %. În uniune consensuală au declarat că trăiesc 25.330 persoane.

În ce privește nivelul de instruire, din totalul populației stabile de 10 ani și peste, 44,5 % au nivel scăzut de educație (primar, gimnazial sau fără școală absolvită), 43,7 % nivel mediu (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiștri) și 11,8 % nivel superior. La 20 octombrie 2011 erau 8.498 persoane analfabete.

Numărul persoanelor plecate în străinătate pentru o perioadă de cel puțin un an, dar care nu fac parte din populația stabilă, este de 11.764 și, evident, nu cuprinde decât o parte a numărului de emigranți externi. Sub-înregistrarea semnificativă a fost cauzată de faptul că, la momentul critic al recensământului, mare parte dintre aceste persoane erau plecate cu întreaga familie în străinătate și nici nu au existat alte persoane (în țară) care să declare informațiile solicitate despre acestea.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval