IBĂNEȘTI, TRANSPARENȚĂ TOTALĂ ÎN ADMINISTRAȚIE - PRIMARUL, “LA SFAT” CU SĂTENII


Categorie: Politic
|
11-07-2019
Nr: 130 (7.591)
|
Autor: ILEANA SANDU
|

Duminică, 7 iulie, la inițiativa primarului Dan Vasile Dumitru, a avut loc o adunare generală cu locuitorii din Ibănești Sat referitoare la investițiile aflate în derulare în comună, informează cei de la ibanesti.ro.

În cadrul întrunirii, participanții au avut ocazia să afle, pe lângă stadiul implementării proiectelor, dificultățile cu care se confruntă administrația locală în realizarea acestora și soluțiile identificate, să facă sesizări, să ridice probleme și să vină cu propuneri. De asemenea, persoanelor interesate din comună le-a fost lansată invitația de a participa la ședințele Consiliului Local și de a citi procesele verbale, în care sunt consemnate detaliile referitoare la hotărârile adoptate.

Primarul a explicat, în detaliu, aspecte de importanță majoră pentru locuitorii comunei - podul de la Bozon și capela din Ibănești Sat, risipind suspiciunile privind sursele de finanțare și cheltuirea banilor și dând asigurări că se fac demersuri pentru realizarea ambelor proiecte, podul în cauză fiind inclus în programul de asfaltare a drumurilor comunale, derulat din fonduri europene, în valoare de un milion de euro (care include peste opt kilometri de drumuri); în ce privește capela, demersurile pentru realizarea acesteia sunt în curs de desfășurare, terenul a fost intabulat, lucrându-se deja la terasarea acestuia.

O problemă majoră cu care se confruntă primăria în realizarea proiectelor actuale este că firmele nu vin la licitație și, practic - a explicat primarul -, nu are cine să execute lucrările. Lucrarea pentru canalizare a fost scoasă de patru ori la licitație, prețul a fost reactualizat, dar fără succes. Vestea bună este, totuși, că s-a semnat contractul de aducțiune de apă (extinderea alimentării cu apă de pe Fâncel) și s-a semnat contractul cu o firmă din Reghin.

Cei prezenți au aflat și de ce nu pot fi eliberate cele aproximativ 1.000 de titluri de proprietate: “Au fost respinse foarte multe, deoarece se întorc de la prefectură. Avem teancuri întregi de sute de dosare întoarse de la Prefectură, pentru că sunt incomplete și oamenii nu au ce acte să aducă, fiindcă ei cer extras de carte funciară. N-are nimeni extras de carte funciară și le-am spus de atâtea ori că dacă ar fi avut, oamenii nici nu mai mergeau după titluri. Din păcate, așa este legea făcută și nu mai putem emite titluri de proprietate”, a explicat edilul, adăugând că în comună, deși s-au alocat bani, nu au venit firme de topografie care să vrea să facă lucrări de cadastrare gratuită (ar primi 100 lei/ parcelă, în alte părți de 60 lei/ parcelă).

Un alt of al locuitorilor și al administrației îl reprezintă faptul că veniturile din pădure s-au diminuat mult din cauza scăderii prețului lemnului. “În anii trecuți am avut în jur de 1.400.000 lei venituri din păduri, prețul lemnului a fost foarte ridicat și în urmă cu trei ani am vândut o partidă cu 470 lei/metru cub pe picior, deci a fost un venit foarte bun pentru primărie, bani care au intrat în buget. Dar a căzut prețul lemnului și ne chinuim să vindem cu 200 lei/metru cub și nu se vinde. (...) Din păduri, estimat, avem anul ăsta la 400-500.000 lei. Venituri certe, pe care noi le avem, sunt cele pe care le obținem din impozite și taxe și cele repartizate de stat pentru echilibrarea bugetelor. Dar și cele din impozite și taxe sunt atât de certe până în momentul în care vin oamenii să le plătească”, a spus primarul, adăugând că anul trecut, gradul de încasare a fost de 74%, cel mai bun procentaj fiind de 86%.

În aceste condiții, o modalitate prin care primăria dorește să obțină fonduri și să dezvolte turismul în zonă este să scoată la licitație parcele de terenuri pentru locuri de cabane, existând interes în zonă pentru acestea.

La rândul lor, cei prezenți au ridicat probleme cu care se confruntă personal sau pe care le-au sesizat, fiind discutate și soluțiile acestora, inclusiv în ce privește curățarea șanțurilor de pe raza comunei. Luna trecută, angajații de la primărie au cosit 4 kilometri, dar nu poate fi acoperită toată comuna, a arătat viceprimarul Marius Gliga. “Când eram copil, în fiecare sâmbătă seara curățam, nu așteptam primăria! Aveam atâta bun simț că-i în fața casei mele și eu îmi curățam”, a remarcat, un sătean, când în sală s-a ridicat problema șanțurilor care rămân necosite.

De asemenea, s-a semnalat necesitatea unor măsuri pentru siguranța pietonilor, sens în care urmează să fie amplasate rezonatoare (care bat când mașina trece cu roata peste ele) înainte de trecerile de pietoni de la școlile din Dulcea, Isticeu, Ibănești Sat.

O noutate prezentată în cadrul întrunirii a fost faptul că echipajul SMURD va fi dotat cu o ambulanță nouă, cea veche fiind păstrată pentru zonele de munte, accidentate.

Adunarea cu locuitorii face parte dintr-un demers prin care primarul comunei dorește să-i informeze pe locuitori și să clarifice aspecte referitoare la activitatea prezentă, proiectele și măsurile luate de administrația locală.

Astfel de adunări generale se vor desfășura în perioada următoare și în celelalte zone ale comunei, mai informează sursa citată.

În ce ne privește, adăugăm doar atât: Felicitări, domnule primar!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval